Ochii rosii ai lui Aro straluceau puternic în lumina lumânarilor cand a pasit spre mine ridicandu-si mana. Era doar la cativa centimetri pe bratul meu. Puteam sa simt curiozitatea sa ca o forta gravidationala care ma atragea spre el.
Mâinile noastre s-au atins si am privit cum ochii lui Aro au strafulgerat deschizandu-se si inchizandu-se cand gradul de concentrare a fost atins. Am inchis si eu ochii,uitandu-ma la viata mea, prin mintea lui.
Am putut vedea amintirile din viata mea umana, din copilaria mea, i-am vazut pe parintii mei si casa noastra din Chicago. Am putut-o vedea pe mama, aplecata peste mine, ingrijorata, in timp ce eu eram pe patul de moarte din cauza gripei spaniole. Am putut vedea fata lui Carlisle aplecat peste patul meu de spital, soptind despre dorintele mamei mele. Si apoi, durere! Durerea veninului curgand prin venele mele.
Amintirile au devenit rapid mai clare. Carlisle statea cu mine, explicandu-mi ceea ce el a facut si ceea ce am devenit. Ochii lui erau plini de durere, dar eu nu-l invinuiam pentru actiunile sale. El m-a învatat cum sa traiesc ca un vampir, dar nu ca un monstru. El m-a ajutat sa dau un sens vocilor si imaginilor din mintea mea, cand eu eram prea confuz si speriat pentru a intelege ce se intampla.
Apoi am vazut-o pe Esme. Era distrusa. Carlisle mi-a explicat ca a încercat sa se sinucida, dupa moartea fiului ei si ca el doar a vrut s-o salveze. „Era prea frumoasa ca sa moara!” imi spusese el. Am putut vedea dragostea din ochii lui când o privea, în timpul transformarii. Am vazut-o trezindu-se si vedeam cum aceeasi dragoste umplea ochii ei. Era ca si cum ei pareau sa se cunoasca inainte de aceasta întâlnire. Am vazut nunta lor si noul nostru statut: o familie. Esme m-a adoptat si eu eram fericit cu aceasta decizie. Ea avea nevoie de un fiu si eu aveam nevoie de o mama.
Apoi am vazut tristetea din ochii lor cand am plecat. Tineretea mea rebela pusese stapanire pe mine. Nu mai întelegeam stilul de viata al lui Carlisle si simteam ca e gresit sa mearg împotriva adevaratei mele naturi. Mi-am amintit gustul primului sange uman, nectarul dulce care imi saturase setea asa cum nimic altceva nu putuse s-o faca pana atunci. Cu toate acestea, chiar si în rebeliunea mea, moralitatea pe care Carlisle mi-o insuflase a ramas in mine. Ii cautam pe criminali si violatori impunand propria mea justitie. Apoi, m-am trezit ca alunecam pe o panta periculoasa, incepand sa omor oameni doar pentru gandurile lor, nu pentru actiunile lor. Constiinta m-a lovit, realizand ceea ce faceam si m-am întors cu umilinta la Carlisle si Esme. Ei m-au primit inapoi, ca pe fiul risipitor si nu m-au judecat niciodata pentru plecarea mea.
Amintirile au strafulgerat cu câtiva ani mai inainte. Anul 1933. Carlisle a adus acasa o femeie batut rau. Parul ei blond era incalcit si plin de sange, buzele ii erau umflate si o vanataie violeta ii cuprindea obrazul. Am recunoscut imediat ca era un om si am tipat la Carlisle pentru imprudenta lui. Cum a putut s-o aduca la noi? Ea ar fi atât de usor de recunoscut! Compasiunea lui Carlisle l-a obligat s-o salveze. Am stiut ca el si Esme sperau ca ea ar deveni viitoarea mea partenera. Când s-a trezit Rosalie, era într-adevar frumoasa, dar niciodata nu am vazut-o altfel decat ca pe o sora. Stiam ca parintii mei doreau ca ea sa-mi fie partenera, dar asta era imposibil. Ea nu era menita sa-mi fie partenera. Rosalie nu m-a suportat de la bun inceput, frustrata fiind de faptul ca nu ma subjuga frumusetea ei, cand toata lumea era uimita in jurul ei.
Apoi am vazut-o pe Rosalie transportand un om mare în brate. Era ranit grav si l-a rugat pe Carlisle sa-l schimbe pentru ea. Am vazut în ochii ei aceeasi iubire pe care o vazusem si in ochii lui Carlisle, atunci când o schimbase pe Esme. Rosalie a explicat ca l-a gasit în padure, ca fusese atacat de un urs, ca el ii amintea de un baiat din viata ei umana si ca trebuia sa-l salveze. Emmett a fost un plus bine venit in familia noastra, el a devenit fratele pe care intotdeauna mi l-am dorit.
La scurt timp dupa sosirea lui Emmett, ne-am mutat din nou. De data aceasta ne-am mutat intr-un mic oras din Washington – Forks. Apoi am vazut confruntarea cu un trib de razboinici Quileute cand eram la vânatoare. Carlisle a actionat diplomat si l-a convins pe seful lor, ca nu eram ceea ce ei credeau, ca noi eram diferiti. Au semnat un tratat si am promis ca nu vom rani niciodata oameni pe terenurile lor, iar ei au promis ca vor proteja secretul nostru.
Anii au trecut si amintirile au ajuns in 1950. Casa noastra a fost invadata de doi vampiri noi, o femeie mica, cu parul negru si un barbat înalt blond, Jasper. Femeia, Alice, parea sa stie totul despre familia noastra. Ea si Jasper ne-au cautat dorind sa ni se alature. Sosirea lor era ciudata, dar ei pareau sa se potriveasca perfect în dinamica familiei noastre, ca si cum erau meniti sa fie acolo. Pentru mine venirea lor era o usurare. In sfarsit nu mai eram singurul „ciudat” din familie; acum aveam cu cine sa impart experientele mele. Intre mine si Alice s-a format instantaneu o legatura puternica si indestructibila.
Vietile noastre au continuat sa treaca în fata ochilor mei. Aro a vazut amintirile mele si chiar mult mai mult decât anticipase vreodata. El a putut vedea nu numai gândurile si amintirile mele, dar a primit, de asemenea, si gandurile familiei mele care trecusera prin mintea mea. Aro era intrigat de tot ceea ce vedea si se bucura privind în viata prietenului sau si a familiei sale anormale.
Apoi, a venit anul 2003. Am revenit la Forks, saizeci de ani dupa dupa prima noastra întâlnire cu Quileutes. Ne-au adus aminte de tratat si desi nu erau fericiti de întoarcerea noastra, nu ne-au deranjat. Am început liceul, înca o data. Cladirea se schimbase oarecum de la ultima noastra întâlnire, dar o mare parte din ea ramase la fel. Ne-am amestecat printre ceilalti elevi de acolo, pretinzand ca invatam materii noi, cand noi le studiasem deja de sute de ori.
18 ianuarie 2005 parea la fel ca orice alta zi, pâna când am vazut-o. Liceul vuia de sosirea noului elev. I-am vazut chipul în mintea elevilor, dar nu ma interesa. Am vazut-o in cantina cand fratii mei m-au întrebat despre gandurile noii sosite. M-am luptat pentru a intra în mintea ei, pentru a vedea ce gandea despre noi, dar gândurile ei erau ciudat de tacute. Confuzia si furia ma coplesise.
Apoi eram in clasa, dorindu-mi ca ora sa treaca repede si sa plec acasa. Ea a trecut prin fata radiatorului si aerul i-a suflat parul, parfumul ei venind direct spre mine. Aroma m-a lovit ca o minge, arzandu-mi gatul, eliberand toti demonii din mine. Ea a venit spre mine si, nerealizand pericolul, s-a asezat pe scaunul de langa mine. Ce fata proasta! De ce era ea acolo pentru a ma tenta? Milioane de scenarii am nascocit în mintea mea ca s-o omor, dar am rezistat. Cu un miros asa de puternic si de frumos ca al ei, înca nu întelegeam cum de fusesem în stare sa rezist.
Am deschis ochii usor si l-am vazut pe Aro lingandu-si buzele la aroma sangelui din amintirile mele. Da, ea era „catareata mea”. Am marait instinctiv, dar el mi-a ignorat reactia.
M-am vazut explicandu-i lui Carlisle ce se intampla si plecand in graba la Denali. Am vazut saptamâna in care am stat acolo, incercand sa inteleg de ce soarta imi facuse asta. De ce o trimisise pe ea sa ma tenteze. Apoi m-am vazut revenind in Forks, determinat, sa infrunt situatia si demonii din mine.
Si acolo era din nou…Bella. M-am prezentat si am încercat sa ma împrietenesc cu ei, punând întrebari despre viata ei, încercînd sa aflu cat mai multe despre ea. Mintea ei tacuta ma intriga si ma luptam sa depasesc setea care ma coplesea, cand eram asa de aproape de ea. Nu mai intalnise niciodata o fiinta atât de frumoasa si atât de fascinanta. M-am trezit atras ciudat de ea, iar ei, spre deosebire de alti oameni nu ii era frica de mine. Ea nu lua in seama toate încercarile mele de-a o avertiza subtil de pericolul cu care se confrunta.
Apoi am vazut accidentul. Nu! Fara sa ma gândesc, am strafulgerat langa ea si am oprit dubita care ar fi ucis-o. Fata ei era plina de uimire si de mirare. Curiozitatea din ochii ei si întrebarile ei reprezentau o amenintare grava la expunerea mea si a familiei mele. Eu însumi eram uimit de ceea ce facusem pentru salvarea ei.
Apoi, acolo era ea, îngerul meu, dormind pasnic. Parul ii era imprastiat pe perna, in jurul fetei, frumusetea ei taindu-mi respiratia. Ea a vorbit în somn, mormaind despre mama ei si despre vreme si apoi s-a întâmplat. In acel moment ea mi-a pronuntat numele in somn. Am stiut în acea clipa ca eram indragostit. Inima mea a crescut in pieptul meu, la amintirea caldurii si dragostei ei. Eram complet si permanent schimbat din acel moment. Viata mea nu va mai fi niciodata la fel.
Amintirile au trecut prea repede pentru a aprecia pe deplin binefacerile lor. Imi doream sa raman acolo, prins in amintirile cu Bella vie, inainte ca ruptura tragica sa ne desparta pentru totdeauna.
Am vazut fata ei fascinata cand m-a privit stralucind în poiana. Mi-am muscat buzele instinctiv cand amintirea primului nostru sarut a trecut prin mintea lui Aro. Bratele mi-au cuprins pieptul cand am simtit imbratisarea ei. Simteam cum golul din mine ma atragea si mai mult.
Amintirile au continuat. M-am vazut impreuna cu familia mea jucand baseball. L-am vazut pe James si fulgerarea din ochii lui când a prins mirosul Bellei. Mi-am revazut familia fugind cu Bella si sângele Bellei cand James a muscat-o. Am simtit din nou furia arzandu-ma cand am urmarit lupta mea cu James. Am putut simti din nou gustul sângelui ei, amintindu-mi senzatia cand am supt veninul din rana. L-am auzit pe Aro rasufland greu, captivat de modul în care sângele ei ma afectase si uimit de rezistenta mea.
M-am simtit-o pe Bella în bratele mele cand am dansat în lumina lunii. Am auzit-o intrebandu-ma de schimbarea ei, astfel încât sa putem fi împreuna pentru totdeauna. Oh, cum as fi vrut sa-i accept cererea! Asta fusese una din milioanele de greseli care imi apasau umerii. Daca stiam ca despartirea va duce la moartea ei, as fi acceptat cererea ei.
Am vazut obrajii imbujorati ai Bellei tinand un pachet argintiu in mana. Am vazut picatura de sânge pe vârful degetului si corpului lui Jasper alergand spre ea. Am vazut-o pe Bella întins pe podea,cu bratul sangerand, din cauza mea.
Am vazut-o pe Bella în padure, lacrimile curgand pe obraji, implorandu-ma sa nu plec. Pieptul mi se zgudui de un hohot de plâns. Am inchis ochii strans, fortându-ma sa ramân în continuare puternic. Amintirile ma copleseau si simteam ca ma prabusesc sub greutatea lor.
M-am vazut pe mine, prin pustiu. Am vazut dezamagirea tatalui meu. L-am vazut pe Lucian. Am vazut-o pe Victoria. Am vazut pustiul din viata mea din ultimile luni. Apoi am auzit vocea, vocea surorii mele spunandu-mi ca Bella era moarta si vocea baiatului, confirmandu-mi.
Nu mai puteam continua. Mi-am închis mintea, nedorind sa ma mai uit niciodata la amintiri. Aro a continuat sa-mi atinga bratul pentru inca cateva momente inainte de a ma elibera. Mi-am inchis ochii strangand intre degete podul nasului meu.
„Fascinant, pur si simplu fascinant”, a cazut pe gânduri.
„Ah, ce familie, ce de cadouri uimitoare!”
Am deschis ochii încet si i-am întâlnit privirea.
„Ce viata extraordinara ai trait, tinere Edward! Cate experiente ai impartit cu mine! Si darul tau…pur si simplu intrigant.”
„Darul Lui?” O voce din spatele camerei vorbi.
Am vazut o figura apropiindu-se. Se indrepta spre noi, gratios, parca plutind, cu parul lui alb, lung, stralucind discret in lumina lumanarilor.
Caius.
„Da, fratele meu. Se pare ca prietenul nostru de aici are o putere asemanatoare cu a mea. El poate citi gândurile altora, dar numai pe acelea care trec la un moment dat prin mintea lor, corect?”
Am dat din cap, confirmand.
„Ah, dar el nu are nevoie de atingere. Sunt sigur ca el stie tot ce gandim noi in acest moment. Cat de minunat! Cat de…convenabil.” Ochii lui Aro straluceau de emotie si Caius se uita cu scepticism.
„Deci, spune-ne, Edward. De ce ai venit?” ma intreba Caius.
Am deschis gura pentru a vorbi, dar Aro a raspuns înaintea mea.
„Tanarul Edward se afla aici pentru a ne cere moartea lui.”
Murmurele au inundat camera.
„Un vampir sinucigas?”
„Ce este cu el? Cum poate el sa vrea asta?”
„Ce ar fi putut sa se întâmple ca sa renunte la nemurirea lui?”
„De ce?” m-a intrebat Caius, confuz.
Din nou, Aro raspunse. „Se pare ca tanarul nostru prieten si-a pierdut partenera. El este indragostit de un om.”
„Un om?”
„A spus un om? Este posibil?”
„Este o gluma?”
„Da, el este indragostit de un om, un om al carui sânge cânta pentru el. Trebuie sa-ti spun, Edward, eu chiar sunt surprins de acest lucru. Cum ai putut rezista unui astfel de parfum? Daca nu as fi vazut asta prin amintirile tale, nu as fi crezut ca e posibil.”
„Rezistenta nu a fost fara dificultate,” i-am raspuns.
„Da, da. Si se pare ca ai plecat de langa partenera ta pentru protectia ei. E corect? ”
Am dat din cap.
„Si separarea nu a facut nimic mai mult decât sa creeze o durere incomensurabila pentru amandoi, corect?”
Am dat din cap din nou, tristetea cuprinzandu-mi chipul. Umerii mi-au cazut, înfrânti de durere si vinovatie. Nu stiam cât de mult mai puteam rezista inainte de a ma prabusi din nou.
„Si, se pare ca separarea cauzata de despartirea de el, au determinat-o pe iubita lui sa-si ia viata. Si acum vrea sa moara si el. Am dreptate?”
Am dat din cap, în imposibilitatea de a forma cuvinte.
„Bine atunci…Felix!” Caius s-a întors si a fluturat mana spre Felix pentru a se apropia.
Aro a ridicat mâna pentru a opri garda uitandu-se in continuare în ochii mei. Nu eram sigur de ceea ce vedeam acolo. Era compasiune? Era întelegere? Sau era altceva?
Se întoarse la Caius facandu-i un semn din cap. Apoi s-a uitat la Felix facandu-i semn sa ramana pe loc.
„Tinere Edward, as dori sa discut cu fratii mei cererea ta. Te-ar deranja sa ne permiti cateva momente de singuratate pentru a deliberata?”
„Desigur,” i-am raspuns ezitant.
„Foarte bine atunci. Alec? ”
O figura mica pasi inainte. Era un baiat, nu mai mare de cincisprezece ani, am ghicit. Avea parul scurt, castaniu si ochii rosi. Avea chipul unui inger, dar era ceva sinistru în ochii lui.
Aro i s-a adresat. „Alec, te rog insoteste oaspetele nostru în cealalta camera, în timp ce noi discutam, da? Ohh!! Si te rog, sa se simta confortabil.”
Apoi se intoarse spre mine. „Edward, ai dori ceva de mâncare în timp ce astepti?” Ochii lui sclipeau demonic în lumina lumânarilor in timp ce un rânjet crescu pe fata lui.
„Nu, multumesc.”
„Foarte bine. Te rog sa-l urmezi pe Alec. Te vom chema atunci cand vom lua decizia.”
M-am intors urmand tanarul vampir, ascultând gândurile in timp ce ieseam din camera.
„Vino Caius…Marcus…avem de discutat.”
M-am uitat peste umar si i-am vazut stand în mijlocul camerei. Am încercat sa ma concentrez pe gândurile lor, dar agonia provocata de retrairea tuturor amintirilor dureroase inca imi ardea pieptul, facand dificila concentrarea.
Am mers printr-un pasaj umed de piatra. Ne-am oprit si Alec deschise o usa, invitandu-ma intr-o camera slab iluminata. Peretii erau de piatra si o canapea din piele era asezata în centrul camerei.
„Te rog, ia loc!” ma invita.
M-am asezat pe canapeaua de piele si mi-am îndoit mâinile în poala, strangandu-le agitat. Am auzit o voce în afara usi si apoi usa, deschizandu-se si o femeie privindu-ma in timp ce intra in camera. Bataile inimii ei cresteau cu fiecare pas pe care-l facea, apropiindu-se de mine.
„Buna Gianna”, Alec saluta femeia fara macar sa se intoarca pentru a se uita la ea.
Ea dadu din cap spre el. M-am uitat curios la ea. Era inalta, frumoasa, cu ten inchis si ochii verzi. Era in mod clar umana.
„Sa-ti aduc ceva?” ma intreba politicos.
M-am oprit pentru un moment, luandu-mi ochii de la ea si gandindu-ma la oferta ei. Era ea „masa” de care Aro imi vorbise? Era trimisa acolo pentru a ma tenta?
„Gianna este receptionerul nostru”, ma lamuri Alec.
Gândurile m-au purtat imediat la scrisoarea din buzunarul meu. Aproape ca uitasem de ea. Am scos-o din buzunar si i-am intins-o.
„Daca nu deranjez prea mult, ai putea sa expediezi aceasta scrisoare pentru mine?” Am întrebat.
„Sigur.” Ea a dat din cap zambind si luand scrisoarea din manile mele.
„Multumesc”.
„Nu este nici o problema. Daca mai ai nevoie de ceva, doar spune-mi.” Cu asta s-a întors si a parasit sala.
Ochii mei scanau sala nervos. Am încercat din nou sa-mi concentrez mintea pe gandurile Volturilor. Ce tot deliberau atat? Cererea mea era destul de simpla. Oare erau ingrijorati de reactia lui Carlisle?
Brusc, o senzatie ciudata puse stapanire pe mine. Sunetele din camera au devenit confuze si vederea neclara. In clipa urmatoare, simturile mele erau complet anulate. Intunericul navali peste mine tintuindu-ma nemiscat in mijlocul lui…
Alec :))….macar il face pe Edward sa se simta mai bine… saracul 😦
Draga Antonia,
Multumesc enorm, scrii superb. Imi place mult, mult de tot.
Felicitari,
Imbratisari calde si inspiratie maxima in continuare
superb…ai descris foarte frumos…deabea astept continoarea…
draga mea esti minunata. nu cred ca as putea sa ma pun in postura acestui personaj si sa ii descriu atat de excelent trairile… e prea intens….
…esti o persoana cu o sensibilitate aparte
Superb,minunat…il ador:*
imi place cum ne-ai lasat „in ceata” sa zic asa,cu sfarsitul capitolului…astept cap.19 cat mai repede
woow…pur si simplu woow….e absolut genial…imi aplce asa de mult…ai facut un rezumat cu cele mai importante intamplari din viata lui edward te-ai exprimat asa de bine…..deci chiar nu ami am cuvinte..esti absolut geniala…..si astept cap urmator..
superb
astept urmatorul capitol sa vad ce se intampla:X
Doamne ,da frumos mai scrii!De fiecare data redai atat de intens fiecare emotie,fiecare intamplare.Te rog sa faci ceva pt.talentul tau.
excelent…ce bine ai descris!
super… amintirile lui edward prezinta toata istoria… :X:X:X … de abia astept cap. 19:):X
SUPERB!…imi place fffff mult!iar pozele sunt minunate!abia astept cap19….succes in continuare!….imbratisari calde,ivy