„Hei, omule, iesi din starea asta!” Lucian m-a lovit usor pe umar, intrerupandu-mi concentrarea. M-am uitat în sus la el, pentru a-l vedea privindu-ma ciudat.
„Daca stam aici si ne plangem de mila, nu facem nimic. Asta nu ne face bine nici unuia dintre noi. Hai sa facem ceva sa treaca mai repede timpul.”
„Ce ai în minte?” Am întrebat. Mintea lui cernea rapid mai multe idei.
„Ei bine, ce zici de un joc?” A întrebat el.
„Nu stiu cat te vei distra jucandu-te cu mine. Cat ar putea fi de distractiv sa te joci cu cineva care iti anticipeaza fiecare miscare?”
El isi stranse buzele pentru un moment ca apoi sa vorbeasca. „Ok, deci nu putem juca daca tu ghicesti jocul…Ce zici de un sport?”
„Impreuna cu familia mea jucam din cand in cand baseball, dar nu il putem juca pentru ca suntem doar noi doi . Si ne-ar trebui o furtuna pentru a putea ascunde zgomotele puternice pe care le facem lovind mingea. Lovesti un pic mai tare decat un om, iti poti imagina.”
“Da, asa e.” ma aproba el.
Era distractiv sa ma uit la Lucian cum juca baseball in minte, stiind tot ce stia despre forta, viteza si agilitatea vampirilor. Am zambit usor. “Da, chiar ca asa e!” m-am gândit eu.
„Ei bine, ce zici de fotbal sau baschet? Eu si prietenii mei ne jucam mai tot timpul asa! Stii tu, inainte de…” lasa fraza neterminata.
M-am gandit un moment la asta si am decis ca un pic de distractie nu ar fi o idee rea. Oricum mai aveam de asteptat inainte de a ne continua calatoria asa ca, putina activitate s-ar putea dovedi a fi chiar benefica.
„Sigur”, am raspuns. „Dar nu avem echipament.”
“Nicio problema”. Ranji el incantat.
El a zâmbit si a trecut rapid de mine, disparand printre copaci. Nu era chiar asa de departe; i-am putut auzi gândurile – în mod clar el cauta în padure materiale pentru echipament.
El a venit inapoi, cu bratele pline si se apuca repede de lucru. Din fasiile de scoarta luate de la copacii tinerii, a inceput sa teasa ceva care arata ca o mica plasa de pescuit. Apoi, a luat o ramura lunga si subtire curbandu-o într-un cerc, fixandu-o cu o fâsie de scoarta. Atunci am inteles ce incerca el sa faca: un cos de baschet! Bine, de fapt, un cos de baschet mai….rudimentar! Am clatinat din cap si un zambet mare imi inflori pe chip!
Cu un salt usor, ajunse pana la unul dintre cei mai inalti copaci din padure si agata cosul de ramura cea mai de sus. El disparu, înca o data, si se întoarse repede cu un bolovan. Cu multa pricepere, lua bucata de stanca si incepu sa o framante in mainile lui, pâna când piatra s-a transformat intr-o sfera perfecta.
“Asa… Perfect!”
Multumit de realizarea lui, zambi larg si arunca spre mine piatra rotunjita ce tinea loc de minge.
I-am intors zâmbetul. Lucian imi era mult mai folositor decât as fi crezut initial. Rapid, am trecut mingea din mâna in mâna si, cu ochii la cos, am aruncat-o, aceasta trecand exact prin plasa. Poate ca eram lipsit de modestie, dar nu am putut rezista nevoii de a scoate în evidenta – doar un pic, calitatea mea: viteza.
Tinand mingea în mâini, m-am chircit la pamânt si apoi, intr-un salt gratios m-am ridicat in aer. Vântul trecu repede prin parul meu cand m-am ridicat spre ramura, fixand cosul si aruncand usor mingea spre el. In linistea din padure se auzi deodata un sunet strident. Plasa de la cos se rupse si mingea cozu peste un arbore micut. L-am auzit pe Lucian razand puternic si ridicand repede bolovanul care tinea loc de minge.
Dragut!
Am chicotit usor si picioarele mele au atins din nou pamantul. Evident, Lucian era incantat de placerea pe care o vedea pe chipul meu. A sarit în aer, imitand miscarea mea si razand se intoarse repede inapoi, picioarele atingandu-i usor pamantul. Parca zbura.
Zambetul lui imi amintea destul de mult de fratele meu, Emmett. Toti fratii mei erau destul de diferiti si asta pentru ca fiecare din ei aveau capacitati unice. Emmett era foarte puternic, avea o forta fizica incredibil de mare. Datorita acestei forte a lui, se bucura imens de cate ori jucam vreun sport. Imi aminteam cat de fericit era cand putea sa-si testeze punctele tari si pe cele slabe. Doamne, cate case distrusese!!! Desi Emmett era cel mai puternic concurent, era frustrat pentru ca reuseam mereu sa-i anticipez miscarile, citindu-i gandurile, facand astfel puterea lui inutila. Dar asta nu-l opera niciodata sa incerce din nou.
Bucuria acestor amintiri imi aduse o caldura ciudata in tot corpul. Senzatia a fost destul de neasteptata si surprinzatoare, dar am salutat-o. În atatea saptamâni si saptamâni de tristete, era o usurare sa simt din nou un pic de fericire.
Lucian ma atentiona, trecand repede pe langa mine. „Hei, priveste asta!”
El zbura prin aer, sarind de pe o ramura pe alta si arunca mingea în cos. Usor, ca zborul unui porumbel, se intoarse pe pamant abia atingandu-l, ca si cum si-ar fi strans aripile, atent sa nu le franga. Am clatinat din cap, amuzat de imaginatia mea, dar aveam dreptate. Lucian era surprinzator de gratios. Pentru el totul parea extrem de usor. Miscarile lui fluide mi-au adus aminte de sora mea, Alice. Poate ca ar trebui sa vorbesc cu ea. Poate mai tarziu, dupa ce terminam jocul.
“Ha! Asta e super!!!!”
Apoi a prins mingea inainte ca acesta sa cada si s-a gemuit, gata sa sara din nou. I-am vazut miscarea in mintea lui si i-am blocat drumul inainte sa poata actiona.
“Hei!” protesta el.
Rasul meu puternic, rasuna in padure cand i-am luat mingea din maini si am sarit usor aruncandu-o in cos. Ochii lui s-au ingustat si a incercat din nou, intr-un efort de a contracara capacitatea mea.
A sarit si a luat mingea înainte ca aceasta sa atinga pamantul. Dandu-se înapoi, el ma incercuii si sarii din nou, trimitând mingea în aer. Era o incercare de a-mi devia concentrarea de la mintea lui, dar nu reusi. Pierdu fara drept de replica. Se incrunta si ma lovi in gluma cu mâna. Am izbucnit in ras vazand frustrarea lui.
Am continuat sa jucam ore intregi. Distragerea lui venise la fix! Anticipasem deja o dupa-amiaza mizerabila, fiind disperat ca amintirile cu Bella ma vor cuprinde din nou. Dar, iata cum Lucian, din nou reusise sa ma distraga, transformand repede aceasta zi intr-una de placere pura. Am zambit, cu o imensa multumire; cat ma bucuram ii permisesem lui Lucian sa ma insoteasca in aceasta calatorie! Initial il lasasem sa ma insoteasca gandindu-ma ca ii fac lui un bine. Ma impresionase singuratatea si tristetea de pe chipul lui. Dar, la scurt timp, am realizat ca eu eram marele castigator al acestei intalniri. Compania lui devenise nepretuita pentru mine.
Tinand neglijent sub brat, mingea din piatra, sprijinindu-o pe sold se uita la mine. Era multumit de el însusi. Eforturile sale de a-mi distrage atentia se dovedira destul de eficiente.
„Stii ce?” A întrebat el.
„Iti este sete.” Am raspuns.
„De ce nu-mi spui despre dieta ta?” A întrebat, rânjit usor.
„Ei bine,” am început „ma consider un vegetarian, asa ca vanez numai animale. Odata ce m-am obisnuit cu stilul acesta de viata, devine din ce în ce mai usor sa ma abtin de la uciderea unui om. Din experienta mea, stiu ca setea de sânge uman nu dispare complet si tentatia este întotdeauna prezenta. Sângele de la animale este de ajuns pentru a-ti potoli setea si a-ti oferi putere, dar niciodata nu vei fi cu adevarat multumit.”
„De ce, mai tii dieta asta daca te deranjeaza?” A întrebat, cu adevarat curios.
„Este mai usor sa traiesti în anonimat si sa eviti detectarea, când supravietuiesti cu o dieta bazata pe sangele de animale, decât pe cel de om. Oamenii au un mod ciudat de a vedea moartea. O privesc ca pe o ofensa personala.”
Am zâmbit usor la incercarea mea de glumii dar Lucian ma privi tacut.
„Dar, mai important, nu vreau sa fie un monstru. Tatal meu, considera ca nu suntem în mod inerent rai. Avem de ales. Constiinta mea cantareste greu in orice actiune pe care o fac. Asa ca, am preferat sa sustin principiile pe care tatal meu mi le-a insuflat si sa incerc sa fac totul cat mai bine .”
„Vrei sa înveti pe mine?”
„Nu e foarte mult de invatat. Stii bine ca, atunci cand setea preia complet controlul asupra ta e dificil sa ramai rational. Acest lucru se poate realiza atunci cand vei putea face distinctia dintre mirosul sangelui de om si cel de animal sau de orice altceva, dar este nevoie de ani de disciplina pentru a alege mirosul corect, atunci cand instinctele iti guverneaza actiunile.”
„Vanatoarea de animale poate fi destul de distractiva. Este destul de diferit fata de atacul asupra unui om. Fratele meu, de exemplu, a constatat ca animalul lui favorit la vanatoare era ursul. Acesta are destula forta sa se lupte si fratele meu se bucura mereu de provocare.”
“Ma întreb care este preferatul lui…?”
„Leul de munte”, am raspuns eu la întrebarea lui secreta.
„Sangele animalelor carnivore este mai asemanator cu cel de om si de aceea e mai apetisant. Beneficiile nu sunt la fel de multe ca in cazul sangelui de erbivore, dar gustul este mai bun.”
Am zâmbit amuzat de lectiile pe care incercam sa le dau. Fata lui era serioasa, in timp ce continua sa mediteze la conceptul neortodox al stilului meu de viata.
„Cred ca mi-ar placea sa-l încerc si eu”, a declarat cu entuziasm.
“Cât de greu poate fi?” completa el in gand.
„Pot sa te asigur, este departe de a fi usor” , l-am avertizat eu.
„Urmeaza-ma”, l-am instruit.
Dintr-o saritura am disparut in padurea nemarginita. Mi-am adus aminte de lectiile pe care mi le dadu-se Carlisle si planuiam sa urmez aceleasi metode. Cel mai bine era sa incepem cu o prada usoara dar, inainte de a vana, mai aveam o preocupare. Trebuia sa fiu sigur ca eram departe de mirosul de om.
In cateva minute am cercetat, acoperind o arie de mai multe mile. Numai cand am fost foarte sigur ca eram departe de orice tentatie umana ne-am oprit. Frunzele fosneau in departare si mi-am ridicat capul, respirand adanc aerul. Lucian ma urmarea cu atentie, imitandu-ma.
„Inchide ochii si spune-mi ce auzi.”
Lucian se supuse. „Aud unele miscari la aproximativ cinci sute de metri spre nord.”
“Bine. Acum spune-mi ce mirosi?”, am continuat eu.
„Ce vrei sa miros?” era confuz, dar a continuat.
„Pot sa simt mirosul de sange, dar mai mult ca sigur nu este uman.Nu pot miros de sânge, dar este cel mai sigur nu uman. Mirosul contine o ampreta pamanteasca…” tonul ii era nesigur.
„Bun” am aprobat. „Este nevoie de practica, dar în timp, vei fi capabil sa poti discerne intre speciile de animale si, dupa miros, le poti cauta în mod special pe cele care iti plac.”
„Ok, deci ce mai asteptam?” A întrebat, cu nerabdare trecandu-si greutatea de pe un picior pe altul.
„Respira aroma. Permite simturilor sa preia controlul.”
El a respirat profund si ochii i-au fulgerat deschizandu-se larg, semn ca vampirul preluase comanda. Capul i se apleca intr-o parte, asculta din nou atent si apoi, intorcandu-se rapid, fugi in directia de unde simtise parfumul.
L-am urmarit îndeaproape, observandu-i miscarile puternice, gata sa-l opresc in cazul in care s-ar fi intamplat sa rataceasca pe acolo vreun om.
A zarit grupul de cerbi si imediat se chirci la pamant, ramanand nevazut. Tacut, isi urmari prada. Miscarile lui erau destul de fluide, fapt impresionant pentru un vampir de vârsta frageda. O crenguta a cedat sub piciorul lui si cerbii inghetara nemiscati în asteptare, urechile lor intorcandu-se spre sunet, anticipând pericolul. El se uita înapoi la mine, incertitudinea citindu-i-se pe fata. Mi-am inclinat capul încurajajandu-l si el s-a întors din nou, uitandu-se la tinta.
Bine, nimic nu merge …
Miscandu-se agil si silentios ca o felina, el facu un salt în aer si se napustii asupra unui mascul mare din turma. Cerbul se agita, luptandu-se pentru a scapa de Lucian, dar era deja un meci castigat de vampir. Lucian a supus usor cerbul si si-a scufundat dintii in gatul lui, acolo unde sangele ii pulsa cel mai puternic.
“BLEAH!!!… ASTA E ORIBIL!! Nu are nimic in comun cu sangele uman. Bine, sa ma concentrez din nou. Fac asta pentru ca respect prietenia lui. E doar un gust dobândit. Concentreaza-te. Doar bea. Ignora gustul. O, Doamne, asta e mai greu decat as fi crezut!!”
M-am sprijinit de un copac din apropiere apoi catarandu-ma in ramurile lui ascultam gandurile care treceau prin mintea lui Lucian. Clatinand din cap abia am reusit sa nu izbucnesc in ras, rezumandu-ma doar sa chicotesc usor, amuzat de cum descria tanarul vampir diferenta dintre sangele uman si cel animal. Pierdu aproape la fel de mult timp ceartandu-se cu gustul sangelui, cat pierdu-se si cu pregatirea pentru vanatoare.
Intr-un final, cerbul cazu din mainile lui si se intoarse cu fata spre mine. „Ei bine, asta a fost – ummm – interesant”, imi zise el cazut pe gânduri.
M-am uitat la fata lui. Exprima atata inocenta!! Parca era un ingerash!!!
Bun, gata, era oficial!!! Nu mai puteam sa ma abtin. Am izbucnit intr-un ras atat de puternic incat copacul in care stateam tremura. Ecoul se auzi in toata linistea padurii. Printre hohotele de ras am reusit sa articulez:
„A…fost…destul…de…distractiv…sa…ma…uit…si…sa…ascult!”
Lucian se uita la mine uimit de felul in care radeam.“Bine, se pare ca in sfarsit am reusit sa-l fac sa reactioneze si el normal pentru prima data!” Apoi, brusc amintindu-si de capacitatea mea, isi rearanja mimica fetei, parand suparat de amuzamentul meu si spuse:
„Hei, sunt sigur ca nu e chiar asa de greu sa învatat. Sunt la regim strict uman de o perioada destul de lunga de timp. Dar asta se rezolva cu putin exercitiu. Si o sa reusesc.” Adauga el bosumflat.
„Stii, nu este necesar….” Am inceput eu.
„Nu, vreau sa incerc”, a insistat.
Am aprobat din cap, multumit ca el era atât de dornic sa învete.
„Hai sa incercam si altceva”, a exclamat. „Vreau sa gasesc si ceva carnivore”.
Am chicotit usor si mi-am inchis ochii, ascultand. Departe de noi, am auzit un grohait ca de urs si am mirosit parfumul moale al lui. Am zâmbit si l-am atentionat pe Lucian sa ma urmeze. Ochii lui mi-au indicat ca si el a auzit sunetul si, asa cum am banuit, cu cat ne apropiam mai mult, cu atat mirosul devenii mai evident.
Asta-mi place mai mult!
El sari în spatele ursului, in partea de sus a lui, maraind puternic. Ursul era în picioare si cand il simti pe Lucian in spatele lui, incepu sa se scuture in semn de protest, incercand cu ghearele lui uriase sa se descotoroseasca de atacator. Lucian se lupta cu ursul, bucurandu-se de provocare.
“Asta imi place mult! E mult mai distractiv decat sa vanezi oameni!! Ei abia pot sa lupte.”
Apoi, isi apleca capul si isi cufunda dintii lui ascutiti in gatul ursului.
“Avea dreptate. Cu siguranta nu e uman, dar gustul este cu mult mai bun decât al cerbului. Si, poate dupa toate astea, voi fi capabil sa fac ma hranesc asa.”
Uitandu-ma la Lucian, urmarindu-l cum se hranea, am realizat ca imi era sete. Mult prea sete. Am auzit un alt urs care se apropia, venind dintre copaci. Simtind ca Lucian are control asupra situatiei, m-am indreptat spre urs.
Ursul ma privi si, vazandu-ma in pozitie de atac a perceput ca vreau sa-l vanez. Cel mai mare urs pe care-l vazusem pana acum sari peste mine, dar nu m-a intimidat. Era deja un meci castigat de mine. Am sarit peste cap lui si zburand în jurul lui, am aterizat drept pe umerii lui. Mi-am inclinat capul incepand sa-i beau sangele. În timp ce sangele imi inunda gura, stingea si setea mea puternica.
“Hei, ce e asta?”
M-am interupt. Uitandu-ma în sus, l-am vazut pe Lucian pregatit sa omoare, privind dincolo de mine. I-am vazut privirea din ochii lui si am stiut imediat ca trebuie sa-l opresc.
El inainta printre copaci, în directia noului parfum. Am renuntat imediat la urs si l-am urmat. El era destul de rapid, dar eu eram mai rapid. Am trecut de el si oprindu-ma in fata lui, l-am cuprins cu toata puterea pe care o detineam in brate, incercand sa-l apuc de umeri.
El sasai cand l-am apucat de umeri.
“Da-te din drum!” urla in mintea mea.
„Nu! Lucian, concentreaza-te!” I-am poruncit. Ochii ii erau orbiti de setea care-l ardea, aproape dincolo de ratiune.
„Lucian, inceteaza sa mai respiri si concentreaza-te!” M-am uitat intens in ochii lui incercand sa-l zapacesc, pentru a sparge concentrarea lui.
A mers. El a clipit cu furie si s-a oprit din respirat asa cum ii spusesem.
„Iti amintesti ce ti-am spus despre dificultatea de a te retine in timp ce vanezi?”
El aproba.
„Eram atât de dornic sa te învat sa vanezi, ca nu am mai reusit sa vad ca ne-am apropiat de o zona populata in timp ce urmaream ursii. Îmi cer scuze. Ar fi trebuit sa fiu mai atent. ”
El ridica din umeri. „Nu este chiar asa o mare afacere. Banuiesc ca, pentru mine, va dura ceva timp sa ma pot controla, nu-i asa? Sa ne întoarcem. Soarele va apune in curand.”
Mi-am inclinat capul, fiind de acord cu el si ne-am intors incet pe drum, înapoi, pana la terenul de joc unde ne petrecusem partial dupa-amiaza. El lua bucata de piatra care fusese odata mingea noastra si incerca sa o refaca în mâinile sale trecut-o dintr-o parte in cealalta. Apoi se uita la bucata de scoarta care fusese “cosul” nostru. Se apuca sa le refaca. Era din nou energic, blocandu-mi accesul la gândurile sale.
„Nu-mi vine sa cred ca nu avem cu ce sa ne continuam jocul. Si ca trebuie sa le faci tu…cand puteam sa cumparam din oras materialele. „ Am cazut pe gânduri.
„Nici o problema!! Când vom trece prin orasul urmator, voi gasi un rucsac, sau ceva de genul asta. Poate chiar putem sa gasim o minge adevarata sau altceva, ca un pachet de carti de joc. ”
Entuziasmul lui era molipsitor. M-am trezit zambind in timp ce ascultam gandurile lui Lucian. “Hmmm” , se gandi el cu bucurie, “in ultimul timp zambeste mai mult decât cred ca a facut-o de multe saptamani, poate chiar luni. Cu siguranta nu de cand imi povestise de Bella, dar chiar si înainte de asta, cu greu il faceam sa zambeasca din când în când. Si chiar si eu ma simt bine cu el…nu-mi inchipuisem ca dupa atata timp cat am umblat singur ma voi simti bine alaturi de cineva. Daca vom termina vanatoarea ne vom desparti. O sa-mi fie dor de el…si parca as vrea sa ii cunosc si familia. Dar, ei sunt vegetarieni… Voi putea sa ma adaptez la acest stil de viata?”, se incrunta usor si continua “Am sa fac tot posibilul sa reusesc. El e cel mai bun…vampir din cati am intalnit pana acum. Parca nici nu e vampir. E atat de uman. Si langa el, regasesc in mine, omul ce fusesem odata si pe care credeam ca il pierdusem definitiv. Ma simt din nou “baietelul mamei”, cum eram acasa, langa parintii mei.”
Gandurile lui Lucian ma bucurau. Si eu incepusem sa ma atasez de el. Era o companie placuta si chiar ca era un baiat bun! Dar, eu nu aveam de gand sa ma mai intorc acasa si el vroia sa-mi cunoasca familia. M-am intristat din nou. Imi era dor de familia mea. Oare chiar voi putea sa stau departe de ei? Si de Bella?
Cu Bella era greu. Ea nu era azi cu mine, pentru ca ii refuzasem dorinta ei de transformare, dorinta care se amplificase odata cu implinirea varstei de 18 ani. Era disperata ca eu aveam 17 ani ptr totdeauna, in timp ce ea imbatranea. Stiam ca plecarea mea era cea mai buna solutie pentru ca Bella sa traiasca, chiar daca ea nu vedea lucrurile la fel. Am oftat usor. Stiam ca luasem decizia corecta, dar asta nu ma ajuta sa nu ma simt responsabil de nefericirea ei.
Dar noi nu puteam fi cu adevarat fericiti. Ea vroia ceva ce eu nu ii puteam da. Si ceea ce eu vroiam, nu era posibil. Un meci inegal, destinat nefericirii.
“Hei!” Lucian striga in mintea mea.
M-am uitat în sus, distras. Lucian statea langa mine cu mana in sold uitandu-se la mine cu o privire dezaprobatoare.
“Nu din nou.” Sopti din nou in mintea mea.
A aruncat mingea spre mine si m-am ridicat in picioare. Apreciam foarte mult determinarea lui de a-mi tine mintea ocupata. Am aruncat mingea in cos si am început sa jucam din nou.
:)) … Prea tare ;))
Dupa ce am terminat de citit capitolul mi sa ivit un zambet mic, adica un pic mai mare;)) 😀
Gin capitol si citate trite dar si foarte frumose, mai ales citatul unde Lucian vreia sa devina vegetarian din respct pt prietenie, rar mai intalnesti asa ceva 😐 … off…
Oricum ii superb :X!
pup:*:*: ai grija de tn >:D:D<
fain….dar ce abilitate are lucian??
se pare ca Lucian e un amestec din forta si buna dispozitia lui Emmet si gratia lui Alice….foarte misto! si pe mine m-a amuzat jocul lor de basket:)) sper numai ca talentul lui Lucian sa nu fie alinarea durerii lui Edward pt ca nu ar fi drept; sa sufere si el in continuare cum o face si Bella!
foarte frumos in continuare…buna treaba 🙂
am inteles
multumesc mult pentru explicatie
eu nu ma gandesc la moarte sau cum ma voi simti inainte/dupa ce voi muri.imi traiesc viata si cand voi ajunge acolo ma voi mai gandi la acest aspect.
dar va multumesc pentru explicatii,asa reusesc sa vad si punctul altcuiva de vedere.
ma bucur ca explicatia mea te-a multumit si nu ai luat-o in nume de rau, chiar imi pare bine sa vad ca totul e ok si ca nu esti suparata :). poate data viitoare vom vorbi despre lucruri mai frumoase
„Oamenii au un mod ciudat de a vedea moartea. O privesc ca pe o ofensa personala.”
ofensa personala?
nu inteleg
draga danyroko iti dau un citat: „Daca ar trebui sa aleg intre durere si nimic, as alege durerea.” (Faulkner)
si acum raspunsul la intrebarea ta, un filosof care de obicei este ateu si interpreteaza moartea asa cum e ea, un sfarsit de drum, o vede cu sange rece, un om, in viuziunea caruia in viata de dincolo i se pot cere socoteli pentru pacatele comise in timpul vieti va privi cu frica. tu oare cum vezi moartea? tu o vezi doar ca pe o pierdere? ca pe o degradare a fizicului uman? ca pe ultima durere sfasietoare a sufletului? oamenii vad moartea ca o lumanare ce se stinge, o lumanare ce a ramas doar ceara si fum, o amintire palida, un nimic, un lucru pe care nu il vrem
aici moartea e vazuta ca o imiplinire, un ideal, un scop final si pasnic, o metoda de a cere pedepsirea pacatelor. moartea e vazut diferit, e vazuta ca un scop al corectitudinii dus la extrem, o dovada de devotament, un simbol al unei iubiri perfecte.
in final pot spune ca moartea e ceva poate prea frumosi prea ambiguu pentru a fi vazuta asa cum e, ceva prea infricosator in tainele de nepatruns ce se afla dincolo de ea
Don Ly, multumesc pentru raspuns!! Ma bucur mult ca s-a inteles ceea ce vroiam sa spun prin aceasta fraza! Ma rog…ce vroia Edward sa zica!! ;))
Danyroko, sper ca ai inteles si tu acum!! 😉
mi-l imaginez pe edward jucand baschet cu o minge din piatra:))…foarte tare…e bine ca mai rade si el mai uita de probleme
Saracul cat de mult poate suferi……dar noroc cu Lucian…sincer e super baiatul asta…..cred ca este al 2 pe lista mea :))…deci astept continuarea…ahh nu nu nu astept continuarea….ca e pusa…hmm…nu stiu cum sa formulez….mrg…:*:*:*
Cand postezi urmatorul capitol?:D
:)) Corinna, lucrez la el!! daca nu reusesc in seara asta…maine mai mult ca sigur va fi aici postat!! era el intr-un fel terminat numai ca mi-a venit o idee si binenteles, a trebuit sa mai modific cate ceva :D…dar, inca putina rabdare si…gata….repede, repede vine si urmatorul capitol!!!
:*:*
si eu abia astept commenturile tale…cam tot atat de mult cat astepti tu continuarea povestii 😀 🙂
Ba nuuu! Commenturile mele nu sunt atat de interesante in comparatie cu ceea ce scrii tu.
Eu intrebam doar din curiozitate si sa stiu ca sa nu mai dau refresh din 15 in 15 minute intr-una asa cum am facut pana acum :)) .
Ba daaaa!! imi plac comm tale….si stii asta ptr ca ti-am spus si pe mess….
uite promit ca o sa iti trimit link pe mess cand e gata capitolul…. 😉 :*:*:*:*
Bineeee! ;)) . Mersi mult. Te puuuup:*:*
Adorabil:x.Superb.Nu am cuvinte.Ai intrat foarte bine in pielea lui Edward,i-ai expus foarte frumos sentimentele si trairile.Nu te opri.Succes in continuare si astept cu nerabdare urmatorul capitol.
Georgiana, multumesc ca esti alaturi de mine si ma bucur ca iti place!! 🙂 sper sa urmarasti in continuare povestea si abia astept sa citesc commenturile tale!!
:*:*:*
este sooper povestea ta…distractzie placuta la majoratul d-ra tale sh casa de piatra
Alys, multumesc!! 🙂 :*
Intradevar e mai relaxant, dar e si in acelasi timp interesant. Si in timp ce citeam partea in care Edward are grija de Lucian si il invata cum sa vaneze, mi-am dat seama cat de atenta ai fost la descrierea gesturilor lui si felul lui de a fi, din cartile seriei twilight- si anume Breaking Dawn. Cam asa e atent si cu Bella la prima ei vanatoare. Deci ce mai pot spune?! Il regasesc pe Edward in fiecare propozitie scrisa.:*
Corinna,mi-ai facut cea mai mare bucurie!!! ma bucur ca am reusit sa te fac sa-l regasesti pe Edward in fiecare propozitie! serios, asta e ceea ce doream eu si sincer acum sunt fericita!!! ma bucur sa vad ca, incet, incet imi ating scopul….sper sa nu te dezamagesc nici de aici mai departe 🙂
:*:*:*
hmmm , ce suferinta 😦 as vrea sa numai fie asa de trist , imi pare rau , :((( vreau sa se intorca sa nu mai sufere nici unu:((( pupici super capitolu abia astept urmatorul capitol..:)
:)Irina….o sa se intoarca…stii asta….doar ca mai e…un pic….sau, mai mult….o sa vezi tu!!;)
Da un capitol mai relaxant.
dap….asta asa e!! 😉
imi place foarte mult capitolul si mia parut bine ca edward a ras sper sa postezi urmatorul capitol cat de repede poti;)
Fetelor…acest capitol este mai relaxant decat celelalte….sper totusi sa va placa chiar daca nu mai e asa…”apasator”! :))
si va rog din sufletel sa imi scuzati greselile pe care, poate le am….
:*:*:*