Intunericul ma înconjura ca o ceata, blocandu-mi toate simturile. Nu puteam vedea. Nu puteam auzi. Nu mai puteam mirosi. Am încercat sa-mi ating fata dar n-am simtit nimic. Am încercat sa-mi concentrez mintea, dar nu era nimic, nici gândurile nu mi le mai auzeam.
Sunt mort? Au luat deja decizia de a ma distruge atât de repede?
Prin minte imi treceau milioane de scenarii diferite, incercand sa-mi explic starea mea actuala. Daca eram cu adevarat mort, atunci unde eram? Eu nu simt nimic. In mod evident, constiinta mea inca exista, chiar daca corpul nu! Nu exista nori sau îngeri, nici foc sau demoni. Nu era decat o intindere nesfarsita de neant.
Poate ca acest lucru era cel mai bun la care puteam spera, acest purgatoriu de goliciune, unde nu era nimic, doar gândurile mele. Sau poate ca acest lucru era iadul. Poate ca eram sortit sa-mi petrec o eternitate în imposibilitatea de a scapa de amintirile din viata mea. Instinctele mele tipau la mine, sa lupt impotriva acestui vid ce ma inconjura.
O mica parte din mintea mea nega aceste scenarii. Nu! Volturii nu m-ar fi ucis fara sa-mi spuna mai intai verdictul lor. Sau ar face-o?
Gândurile m-au purtat inapoi la Bella. Imediat am eliminat perspectiva de a fi in cer. În orice cer ma puteam imagina, noi doi nu am fi impreuna. Eu nu meritam cerul. Cerul era locul unde sufletul meu poate, plecase când am murit în 1918, dar cu siguranta nu era un loc pentru un monstru ca mine. Cerul era rezervat pentru îngeri, asa ca Bella mea.
Continuam sa reflectez la situatia mea, cand am simtit cum ceata incepe sa se ridice încet. Mi-am întins degete de la mâini si picioare, simtind furnicaturi prin tot corpul. Am putut simti din nou, trecerea aerului prin narile mele. Am putut sa simt din nou mirosul zidurilor de piatra ce ma inconjurau. Voci confuze si-au facut drum spre urechile mele si vederea mi-a devenit clara. Alec statea în picioare în fata mea, cu bratele încrucisate peste piept, uitandu-se cum imi revin simturile, urmarindu-mi reactia.
„Cum te simti?”, m-a intrebat.
M-am uitat la el, înca mai încearcad sa ma concentrez. „Ce a fost asta?” am întrebat.
„Stapanii mei au dorit intimitate in timpul deliberarilor. Eu doar le-am indeplinit dorinta.” adauga el ridicand din umeri in timp ce un zambet ironic ii inflorea in coltul buzelor.
„Tu ai facut asta?”, am întrebat inca uimit. Nu mai intalnisem niciodata o astfel de putere. Auzisem de dorinta Volturilor pentru suprematie si de preferinta lor de a avea langa ei vampiri cu abilitati deosebite, dar nu ma gandisem niciodata ca ceva atat de coplesitor poate exista.
El dadu din cap confirmandu-mi. „Cum te-ai simtit?”, a repetat.
„E dificil de descris. A fost ca si cum eram intr-o camera in timp ce cineva stingea incet toate luminile, pana cand nu mai era nimic, doar intuneric. Dar nu e vorba doar de vedere…totul era anulat! Nu am putut simti, nu am putut vedea, nu am putut auzi, nu am putut mirosi. A fost destul de deconcertant.”
„Excelent!” El a zâmbit, vizibil multumit de el însusi.
Nu a trecut mult si am auzit o bataie puternica in usa. Alec s-a indreptat spre ea si a deschis-o. Felix se afla în pragul usii cu pumnii strânsi si tremurând.
„De ce el? De ce? I-am servit pe stapanii mei timp de multe secole, dar mereu sunt dat la o parte. Preferinta lor pentru cei cu puteri este revoltatoare. Loialitatea mea nu inseamna nimic in ochii lor?” Furia gandurilor ma loveau ca niste suliti.
Alec isi plasa o mâna calmant pe bratul lui Felix, dispus sa-i controleze temperamentul.
„Ei sunt gata. Te cheama.” a suierat printre dinti.
Alec se uita înapoi facandu-mi semn sa-l urmez. Felix a ezitat cand am ajuns in fata lui, dar a facut un pas inapoi permitandu-mi sa trec.
„Nu ajung sa am si eu nici o distractie.” Gandurile lui Felix erau un amestec ametitor de furie si frustrare.
Am ignorat zgomotul puternic cand am trecut pe langa el. Judecand dupa gandurile si temperamentul lui Felix, mai mult ca sigur ar fi preferat, mai degraba, ca pumnul lui sa faca cunostinta cu fata mea, decat cu peretele.
Am trecut de usile groase, pasind în camera luminata discret de sfesnicile de pe pereti si m-am uitat la Volturi. Stateau pe tronurile lor de lemn. Ochii lui Aro straluceau de anticipatie, Caius era vizibil iritat iar Marcus se uita extrem de plictisit. Felix pleca de lînga mine si se întorse la postul sau, in dreapta tronurilor. Alec se duse la stânga, alaturi de o femeie mica care ar fi putut fi sora geamana a lui.
„Edward, sper ca nu te-a deranjat sa astepti cat timp am discutat…” Aro a început. „M-am sfatuit cu fratii mei in ceea ce priveste cererea ta si am ajuns la o decizie.”
Mi-am tinut respiratia în timp ce asteptam. Pentru prima data de când imi începusem calatoria spre Italia, imi era frica de raspunsul lor. Ma luptam pentru a citi decizia în mintea lor, dar toate incercarile mele erau blocate. Evident, toti stiau de capacitatea mea si incercau sa-si tina mintea cat mai departe de mine.
„Tu ai un talent minunat, tinere Edward. Ai o abilitate unica care credem ca este foarte valoroasa si ar putea fi destul de folositoare pentru noi.” Mi-am înclestat pumnii; gândurile sale erau inca tulburi, dar nu aveam nevoie de capacitatea mea ca sa stiu care era raspunsul lui.
El a continuat, ” O astfel de putere este unica si ar fi inutil s-o distrugem. Ca sa nu mai vorbim de distrugerea unui asa vampir tanar si promitator ca tine. Ne-ar placea sa-ti oferim un loc langa noi. Abilitatea ta ne-ar asigura un rang înalt si pot sa te asigur ca nu-ti va lipsi nimic. Iti putem da mai mult decât ai visat tu vreodata.” Da, imi puteti da totul, cu exceptia singurului lucru de care am nevoie cu adevarat, m-am gandit. Aro continua „Vrei sa ni te alaturi? ”
Aro se apleca înainte, în scaunul sau, asteptand cu nerabdare raspunsul meu. Ochii mei au scanat camera, in cautarea gândurilor celorlalti vampiri.
Felix era vizibil indignat, intreg corpul lui tremurand de furie. „Ce dracu tot asteapta? De ce nu da raspunsul?”
„Aro este un prost. Acest vampir a încalcat legea prin expunerea secretele noastre unui om. El ar trebui sa plateasca pentu asta cu viata. Nu trebuie decat sa respectam legea si dintr-o singura miscare rapida am termina cu el…” Ochii lui Caius ma strapunsera.
Marcus a continuat sa se uite la mine, complet neinteresat de scena ce se desfasura in fata lui. „Pot intelege legatura sa cu acest om, dar ea a disparut. Ea este moarta, la fel ca si Didyme. Daca eu am putut continua fara partenera mea, el de ce nu face la fel? El este slab. Noi ar fi trebuit sa-i acceptam cererea. Poate ca asa ii va fi mai bine…”
„Nu” i-am raspuns pur si simplu.
Felix aproape exploada de bucurie. Caius parea sa aiba aceeasi reactie. Clar nu ma suportau.
Zâmbetul lui Aro se stinse in timp ce vorbea, „Putem întelege rezervarile, dar te rog sa iei în considerare oferta noastra. Acesta ar fi cu siguranta un drum mai bun decât moartea. ”
„Nu, niciodata,” i-am raspuns din nou. „Mai degraba as muri”.
Puteam sa aud cum calmul lui Aro incepea sa dispara din vocea sa. „Foarte bine, daca nu vrei sa ni te alaturi, atunci nu mai este nimic mai mult de spus. Felix, Demetri, va rog sa-l conduceti pe oaspetele nostru afara.”
Foc trecu prin venele mele, arzandu-mi stomacul si veninul imi umplu gura. Pumnii mi s-au înclestat luptandu-ma sa-mi mentin calmul. „Vrei sa-mi spui ca nu-mi accepti cererea? Oferta voastra este sa ma alatur sau sa plec?”
„Exact,” Aro a raspuns. „Ar fi inutil sa distrug un astfel de talent promitator. Nu pot permite asta. Sper ca totusi te vei mai gandi la oferta mea si o vei lua in considerare.”
Camera era scaldata într-o nuanta de rosu. Focul izbucni în mine si nu mai puteam sa-mi controlez furia. M-am chircit, gata de atac. Privirea mea il fixa pe vampirul din fata mea. Daca el nu mi-a acceptat cererea, il voi forta sa actioneze.
Am pasit inainte, pregatit sa atac cand, in mod neasteptat m-am trezit pe podea. Foc trecea prin venele mele arazandu-ma mai puternic decat orice venin. Corpul mi se contorsiona si se zvîrcolea pe podea îndurand durerea incomensurabila. Am urlat în agonie, în imposibilitatea de a-mi controla reactiile. Focul imi ardea fiecare celula din corpul meu. Am pierdut complet notiunea de timp. Mintea mea nu se putea concentra prin durerea chinuitoare.
„Ajunge, Jane,” L-am auzit pe Aro spunand. O voce mica suiera în dezacord, dar durerea a început sa dispara.
M-am uitat sus pentru a vedea femeia mica de lânga Alec, zambind evident bucurandu-se de suferinta mea.
Mi-am pus palmele pe podea si m-am luptat sa ma ridic. Am simtit niste brate puternice ridicandu-ma în aer si în clipa urmatoare, corpul meu se izbi de zidul de piatra, trimitand fragmente de roca si de praf pe podea. Am ramas acolo pentru un scurt moment incercand sa-mi regasesc puterea de a ma ridica.
„Ia-l de aici,” a poruncit Caius.
Bratele puternice m-au ridicat inca o data, aruncandu-ma peste umarul lui masiv. Felix trecu prin tuneluri, transportandu-ma ca pe-o papusa de carpa. Demetri il urma indeaproape. Am iesit din cetate si am simtit forta aerului rece de noapte. Felix m-a aruncat la pamant si suiera amenintator la mine.
„Cel mai bine ar fi daca ai pleca din Volterra.”
Demetri se apleca peste mine, zambind ironic. „Vom fi cu ochii pe tine. Stii ca nu te poti ascunde de mine.” I-am simtit mana presandu-mi bratul, evident asigurandu-se ca am inteles ceea ce vrea sa spuna. Da, ma putea gasi oriunde m-as fi ascuns! Dar nu conta. Vroiam sa ma gaseasca. Vroiam ca el sa termine cu mine. Sfarsitul nu putea sa mai intarzie.
Am dat din cap, m-am ridicat in picioare si am inceput sa merg mai departe, gandindu-ma ce sa fac. Le-am simtit privirile atintite pe mine, urmarindu-ma. Nu voi renunta asa de usor. Stiam ca refuzul lor era o posibilitate, iar acum tot ce trebuia sa fac era sa le fortez mana.
Stiam ca Aro nu va mai avea nici un argument pentru a ma salva daca eu as fi incalcat regulile. Caius ar vedea asta. Trebuia sa fac ceva drastic. Dar ce puteam sa fac? Trebuia sa fac ceva care sa expuna un secret al existentei noastre in fata cetatenilor din Volterra.
As putea ataca garzile. As putea ridica o masina deasupra capului meu, în piata principala. As putea sparge un zid de caramida cu mâinile goale. As putea alerga prin oras, la viteza maxima. As putea urca pe pereti si sa sar prin aer de pe un acoperis pe altul.
As putea ataca oameni. Da, probabil asta era raspunsul. As putea merge intr-o piata, ucigand cat mai multi oameni, lasand un haos complet in urma mea. Asta ar fi cu siguranta mai mult decât suficient pentru a provoca paza si a-mi termina misiunea.
Da, asta era! Demonul zambea in anticipatie in fata ochilor mei. Nu-mi pasa. Aveam de gand sa-l las sa puna stapanire pe mine. Am inceput sa merg pe strazi, simtindu-ma puternic in decizia mea. M-am luptat pentru atât de mult timp împotriva monstrului din mine… Stiam ca acest ultim act imi va anula toate realizarile existentei mele, dar in acel moment nu-mi mai pasa. Aveam nevoie doar de viata. Doar un singur om sa moara, in mâinile mele în interiorul zidurilor orasului si ar fi suficient pentru a aduce întreaga garda la mine.
Am continuat sa merg pe stradutele inguste. Desi ora era târzie, pe strazi inca mai erau oameni. Sarbatoarea Sfântului Marcus se apropia si oamenii incepusera sa pregateasca orasul de festivitati. Barbatii si femeile imbracati in rosu ma înconjurau. Ar fi atât de usor sa iau o viata… As putea sa dau drumul monstrului doar o singura data. Apoi…totul va fi pace.
„Nu, Edward, nu. Te rog.” O voce mica, se ruga de mine pentru a-mi schimba cursul actiuni. Am incercat s-o împing departe de mintea mea, dar vocea crestea in intensitate cu fiecare pas pe care-l faceam, pana cand practic urla in mintea mea, stapungandu-mi creierul. Mi-am apasat tamplele incercand sa fortez vocea sa dispara.
Am scanat strazile, cautându-mi prada. Amintindu-mi de perioada rebela a tineretii mele am incercat din nou sa-mi impun propria justitie. Am cautat in mintile oamenilor din jurul meu, asteptand, în speranta de a gasi printre ei o persoana care nu merite sa mai traiasca.
Dar, toate gândurile oamenilor erau indreptate spre sarbatoare si spre programul evenimentelor din ziua urmatoare. La naiba! Nu era nimeni fara adapost? Nimeni bolnav?
„Ce crezi ca face?” vocea lui Felix ajunse la urechile mele prin multime.
Demetri a raspuns: „Eu nu sunt sigur, dar stapanii ne-au însarcinat sa-l urmarim si exact asta este ceea ce vom face.”
Eram bucuros sa stiu ca acestia imi urmareau miscarile. Odata ce voi comite crima, mai mult ca sigur vor actiona rapid. Poate ca mi-ar vedea intentia si m-ar opri inainte sa comit actul. Am continuat sa ma uit în mintile celor din jurul meu, dar era ce în ce în ce mai greu. O urgenta crestea in mine si gândul de a-mi abandona principiile ma bantuia.
Doar o viata, m-am gândit. Am examinat multimea si am reperat o femeie tânara în rosu uitandu-se la stele. Ea era singura care statea in picioare, complet nemiscata in timp ce ceilalti roiau in jurul ei. Parul ei negru cadea pe spate ca o cascada, si ochii ei albastri straluceau in lumina lunii. Asta ar fi destul de usor. Ochii mei au ramas blocati pe ea in timp ce am mai facut un pas catre ea.
„Edward, opreste-te!”
Am mai facut un pas. Durerea din gât s-a intensificat si veninul mi-a invadat gura.
„Edward, opreste-te! Nu asta este calea!”
Inca un pas. Parfumul ei imi asalta narile si setea ma inebunea. Flacarile imi cuprinse gatul si ochii imi ardeau de sete.
„Edward! Aminteste-ti cine esti!”
M-am oprit. Vocea tatalui meu rasuna în urechile mele. Am vazut frustrarea de pe fata lui. Avea dreptate. Eu sunt mai bun decât atat. Cu toate ca dorinta de a actiona era mare, nu am putut suporta gândul de a-mi dezamagi, cu actiunile mele, tatal. Oricum moartea mea il va distruge, dar daca mi-as mai incheia viata cu o crima ar fi expomential mai rau.
Tinta mea se intoarse si se uita la mine cu o mima ironica. Am zambit usor si, ferindu-mi ochii am trecut pe langa ea.
„Credeam ca el are de gând sa atace, dar se pare ca isi continua drumul. Daca stie ce e bine pentru el, va merge in continuare pana cand va iesi din oras.” Gandurile lui Demetri inca ma urmareau.
Am continuat sa mearg prin multimea plina de viata, ignorând gândurile garzilor. Multimea umana a început sa se diminueze si am cotit pe o alee micuta. Pustie. Mi-am rezemat runtea de peretele de piatra inspirand adanc si am permis corpului sa se scurga jos, pe pamant.
M-am aplecat înainte, odihnindu-mi fruntea pe genunchi. Durerea din gâtul meu a fost inlocuita rapid de durerea din piept. Imediat ce am inchis ochii, Bella a zâmbit la mine. Imaginea ei mi-a amplificat durerea. Am putut auzi cuvintele pe care le spusesem odata, demult…
„Daca e cel mai bine pentru tine sa plec atunci ma voi rani pe mine ca sa nu te ranesc pe tine, ca sa te protejez.” ii spusesem
Bella mi-a raspuns: „Si nu crezi ca eu as face acelasi lucru?”
Daca as fi crezut-o? Daca nu as fi plecat niciodata? Daca as fi putut sa ma intorc pentru a face lucrurile în mod diferit, niciodata nu as mai pune la îndoiala devotamentul ei. In eforturile mele de a o proteja, am distrus-o.
Propria mea voce rasuna ca un ecou in mintea mea, inca o data. „Bella, nu m-as mai putea suporta daca te-as rani vreodata. Nu stii cum m-a torturat lucrul acesta. Gandul ca esti nemiscata, alba, rece…sa nu te mai vad imbujorandu-te niciodata, sa nu mai vad acea scanteie de intuitie in ochii tai cand vezi dincolo de prefacatoria mea…ar fi de neindurat. Tu esti acum cel mai important lucru pentru mine. Cel mai important lucru dintre toate.”
Viziunile cu trupul ei plutind în apa, în deriva imi inunda mintea si mi-am strans ochii incercand sa resping imaginea departe de mine. Imaginea se sterse, înlocuita fiind cu Bella zambitoare care ma urmase de-a lungul calatoriei mele, in aceste sapte luni.
„Mi-e dor de tine!” a spus ea.
„Stiu, Bella. Crede-ma, stiu. E ca si cum ai fi luat jumatate din mine cu tine.” i-am raspuns eu.
Mi-am amintit atat de bine acea conversatie.
„Vino si ia-o atunci”, m-a tachinat ea.
„Imediat ce-o sa pot.Trebuie sa ma asigur ca esti in siguranta mai intai.”
„Te iubesc.” m-am crispat la cuvintele ei, stiind ca nu le voi mai auzi niciodata.
„Iti vine sa crezi ca, desi te-am facut sa treci prin atatea, si eu te iubesc?”
„Da, chiar imi vine sa cred.”
„O sa vin dupa tine.” Cum imi doream sa ma pot alatura ei, cum imi doream sa gasesc o modalitate de a ne reintalnii in viata de dincolo!!
„O sa te astept.” Ea imi zambi, facandu-mi cu mana, chemandu-ma la ea. Mi-am scuturat capul, împrastiind amintirile si incercand sa ma intorc, înapoi în prezent.
Am deschis ochii uitandu-ma la caramizile roscate. Eu nu îndrazneam sa închid ochii din nou, nu mai puteam sa îndur durerea amintirilor. Creierul meu a inceput sa lucreze din nou, cautand o solutie la problema mea prezenta. Cum as putea expune un secret al existentei noastre, fara sa ranesc pe nimeni?
Mintea mea s-a intors in ziua aceea insorita cand am mers cu Bella, pentru prima oara in poienita. Mi-am amintit cum se uita, în stare de soc si de mirare, la pielea mea stralucitoare, cum nu-si putea lua ochii de la stelutele de pe pielea mea. În acel moment, decizia era luata. Era atât de simplu. Tot ce trebuia sa fac era sa astept pana cand soarele era pe cer si doar sa pasesc in lumina lui. Un singur pas. Garzile vor avea grija de restul! O pace imensa puse stapanire pe mine. Da, asta voi face!
M-am ridicat si am inceput sa merg din nou. Piata principala ar fi locul ideal pentru a-mi dezvalui secretul. In mijlocul zilei. Mi-am ridicat privirea uitandu-ma la ceasul din turn. Numai sapte ore au mai ramas si totul se va sfarsi.
O mica alee goala, sub Turnul cu Ceas imi oferi refugiul de care aveam nevoie pana la amiaza. Voi astepta in umbra, pana cand ceasul v-a batea ora pranzului si apoi voi iesi in soare. Garda ar actiona rapid si suferinta mea se va termina. M-am rezemat de peretele de caramida si am închis ochii inca o data.
M-am gândit de familia mea. M-am gândit la viata mea cu bune si rele. Si cel mai mult, m-am gândit de Bella. Mi-am reamintit momentele fericite din nou si din nou si…din nou. Vroiam sa-mi petrec ultimele ore cu iubita mea. Ciudat, prezenta ei în mintea mea nu mai era dureroasa. Imaginea ei zambitoare imi alunga durerea din mine. Stiind ca sfârsitul era aproape, am simtit ceva ce nu mai simtisem de mult: liniste în inima mea!
I-am auzit pe Felix si Demetri apropiindu-se de mine. Ei erau agitati, neintelegand de ce raman in oras, dar incepeau sa se plictiseasca de inactivitatea mea. Cu toate acestea, au ramas vigilenti pentru a indeplini ordinele Volturilor. Am zambit usor, bucurandu-ma de prezenta lor. Sub ochii lor vigilenti, sfarsitul va veni rapid.
Timpul trecea greu, fiecare bataie usoara a secundelor ce ieseau din ceasul mare de deasupra pietei, imi trimitea fiori in corp. Sunetul era fin, slab, abia razbind pana la mine. M-am rezemat de perete si m-am lasat sa alunec pana am atins piatra neregulata a trotoalului. Gandurile vulgare ale lui Felix imi provocau repulsie. Dimiri aproape ca nu se auzea in mintea mea, cu toate ca era acolo, aceeasi idee persistand, aceleasi semne de intrebare, acelasi mod de actiune. Am incercat sa ma eliberez de gandurile lor, am vrt sa fiu singur, inchis in mintea mea, eliberat de orice durere. M-am gandit din nou la familia mea. Carlisle ar fi fost distrus si nu s-ar fi iertat niciodata ca nu m-a putut intoarce. Esme, draga de ea, cu fata ei ca o inima, cu parul cazut pe umeri, ar fi plans tacut de toata durerea mea. Am blocat aceste ganduri, eram prea hotarat si nu-mi permiteam niciun moment de regrete.
Am privit in jur si m-am lasat purtat de istoria si povestile ce inundau acest loc. Imi imaginam cum era viata acum sute de ani, cand se puneau primele caramizi ale acestor locuri. Palazzo dei Priori, castel ridicat in secolul XIII. Imi fortam mintea sa isi imagineze cum ar fi aratat viata in urma cu sapte sute de ani, cand pietrele erau slefuite si steguletele rosii, care chiar si in adierea lina a vantului noptii erau aranjate, impodobeau pentru prima oara acea cladire. Un moment al puterii, pe al caror pereti de teracota se aflau simbolurile vechii cetatii medievale. Gandurile mi-au zburat spre cartile si lectiile de isorie ale tatalui meu, dorinta acestuia si respectul purtat oamenilor care au ajutat la ridicarea acestor insemne, apoi tristetea de pe chipul lui la auzul lucrurilor infaptuite de mine, l-ar transforma pe el insusi intr-un edificiu dezolant al neputintei.
NU. Am blocat din nou gandurile catre cei dragi si m-am concentrat mai tare pentru a reveni in acest loc. Susurul fantanii din mijlocul pietii mi-a captat putin atentia si am inceput sa ma fortez sa raman conactat in prezent. Ma gandeam la ingeniozitatea si la hotararea celor care au facut tot posibilul pentru ca, in urma cu cateva secole in acest loc sa curga apa, sa se ridice din pamant si sa ii stropeasca pe copilasii care alergau in jurul ei. Ma gandeam cum ar fi aratat Bella in acest loc incarcat de istorie, o bijuterie langa acel rotund de piatra, cum ar fi zambit si si-ar fi ascuns fata in spatele mainilor ca sa nu fie stropita.
Gandul ca eu i-am provocat atata durere si suferinta m-a facut sa merg inainte, sa fiu mai hotarat. Am privit in jurul meu, cautand alte lucruri care sa ma distraga. Peste tot, stindardele si drapelurile rosii ce sarbatoreau ziua Sfantului Marcus. Ma gandeam la multimea care va impanzi orasul a doua zi, spectacolul facut de mine, ar fi unul cu adevarat grandios pentru ei, iar pentru mine, o pedeapsa bine meritata. Am lasat imaginatia sa ma inunde ca sa pot trece peste orele apasatoare.
Orele treceau si zumzetul multimii din Piata crestea. Oamenii erau pregatiti pentru petrecere si sarbatoare. Piata gemea de multimea de oameni, toti îmbracati în rosu. Mi-am ridicat ochii spre cer. Intunericul lui era indepartat de nuante delicate de mov, roz, portocaliu si in final, albastru. Existau cativa nori pe cer, dar soarele stralucea puternic. Perfect.
Am ramas în umbra, dar timpul era aproape. Am luat o gura de aer si mi-am scos camasa, pentru a permite cat mai mult posibil din pielea mea sa fie expusa la soare. Am mai luat inca o gura de aer, departandu-ma cu un pas de perete. Ochii mei aruncara o privire asupra multimilor, facand inca un pas spre deschiderea aleii. Am ramas în umbra, dar ii puteam auzi pe Demetri si Felix urmarindu-ma indeaproape.
„Ce crezi ca face?” întreba Felix.
„Uita-te la el, daca face o miscare în soare, la semnalul meu, pui mana pe el!” raspunse Demetri .
„Bucuros.” L-am putut auzi pe Felix flexandu-si pumnii, pregatit pentru lupta.
Mi-am întors atentia, din nou, la multimea din piata. O familie se afla aproape de deschiderea aleii – parintii cu doua fete mici. Fetitele se uitau in directia mea, curiozitatea si teama amestecandu-se in ochii lor. Am renuntat la camasa mea lasandu-o sa cada pe pamant.
GONG! Ceasul a sunat o singura data. Am închis ochii si am inhalat profund, luand ultima gura de aer.
GONG! Am permis corpul meu sa se relaxeze. Eram pregatit. Eram impacat cu decizia mea. Mi-am ridicat palmele inainte, ca si cum as face o oferta.
GONG! Bella imi zambea chemandu-ma la ea. „Ma simt în siguranta cu tine”, spuse ea. Întoarcerea vocii ei m-a umplut de bucurie. În momentele de dinainte de moartea mea, eram din nou binecuvântat cu prezenta ei.
GONG! „Nu mi-a placut. Sa nu te vad. Si pe mine m-a nelinistit”
GONG! „Intotdeauna te voi dori. Pentru totdeauna!”
GONG! „Te iubesc. Te voi iubi mereu, indiferent de ce se întâmpla acum.” Am zâmbit amintindu-mi si dragostea ei imi incalzea tot corpul.
GONG! „Nu! Edward, uita-te la mine!” Am putut auzi, prin zgomotul multimii, sunetul slab al cuiva care ma striga, dar Bella din mintea mea a continuat sa vorbeasca.
GONG! „Te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta la un loc. Nu e de ajuns?”
GONG! „Nu e un sfarsit, e un inceput!”
Mi-am ridicat piciorul pregatit sa ies în lumina soarelui. Pentru ultima oara, amintirile mi-au inundat mintea si am zambit usor sub caldura lor. Mi-am schimbat greutatea, pregatindu-ma pentru ultimul pas. Direct in calea soarelui.
POC! Ceva sau cineva se izbi de mine, fortandu-ma sa ma dau inapoi. Ce era asta? Oare garzile vroiau sa ma retina? Sau sa ma distruga? M-am rugat pentru urma varianta. Din reflex, bratele mele au cuprins corpul, sustinandu-l.
GONG! Ceasul a sunat din nou.
Simturile mele au fost imediat coplesite. Am simtit caldura corpului din bratele mele si parfumul dulce de frezie mi-a umplut narile. Am deschis incet ochii pentru a vedea îngerul din bratele mea. Am zâmbit, realizând ca sfârsitul a venit si a trecut si eu eram aici, cu iubita mea.
„Uimitor, Carlisle avea dreptate”, am cazut pe gânduri. Ma simteam asa de rau ca pusesem la indoiala crezul tatalui meu. El credea in mine. In bunatatea mea. Nu-si putea imagina ca nu as avea un suflet. Daca i-as putea spune… Numai el crezuse ca exista un paradis si pentru noi, ca sufletele noastre nu erau pierdute pentru totdeauna. Acum, credeam si eu.
„Edward, trebuie sa te intorci la umbra. Trebuie sa te misti!” Bella din bratele mele vorbi, dar eram prea absorbit de prezenta ei pentru a asculta cuvintele. Mi-am ridicat mâna, mangaindu-i usor obrazul. Am putut auzi cum pulsul ei crestea la atingerea mea si sunetul dulce mi-a umplut urechile si inima mi-a tresarit vazand imbujorarea din obrajii ei.
GONG! Ceasul a sunat din nou.
„Nu-mi vine sa cred cat de repede s-a petrecut totul. N-am simtit nimic – sunt foarte buni.” Garzile Volturilor erau cu adevarat buni in misiunea lor. Moartea mea fusese rapida si fara durere. Le-am spus un tacut „multumesc” pentru munca lor. Inca o data am inchis ochii, atingand usor cu buzele parul Bellei, respirand profund parfumul ei. Simteam cum trupul ei presat de al meu, trimitea valuri de electricitate, pulsand prin pielea mea.
„Cum ti-a supt moartea mierea rasufarii! Dar ti-a ramas, in ciuda ingroparii, divina frumusete intiparita pe chipul tau. Si n-ai fost biruita!” am citat.
GONG! Ceasul din Turn batu pentru ultima oara in timp ce eu am respirat profund aroma dulce a iubitei mele. Durerea din gât nu mai exista, inlocuita fiind de caldura si dragostea care ma cuprinse.
* * * * * *
Nota autor: Va rog sa ascultati melodia de mai jos, atunci cand veti citi capitolul! Sper sa va placa. Mi s-a parut potrivita pentru toate trairile lui Edward din acest capitol ( si nu numai).
Va multumesc mult pentru toate comentariile si pentru sustinerea voastra!! Si sper sa va placa acest capitol!! :* :* :*
ioi … sau revazut :X:X:X:X:X ….so dus si sentimentele de suferinta :X:X
felicitari .. ma uimesti cu fiecare capitol ;))
pup ai grija de tn:*:*:*:*
te pupic si eu:*
DEOSEBIT…
MIROBOLANT…
EXTRAORDINAR…
FANTASTIC…
NEMAINTALNIT…
MEGATRON!!!
Esti foarte talentata cand vine vorba de a descrie sentimente de durere, si nu numai.
Am citit pana aici fara oprire si daca nu ar fi neaparata nevoie sa inchid computerul tot as mai citi:)) Maine o sa continui cu restul…
Bv u:*>:D:)
http://www.shtrumphuletz.blogspot.com/
Pupici:*:*:*
***Pt Crina-melodia este din filmul „THE LOD OF THE RINGS”, si da este dintr`un trailer d`al filmului…Pt Antonya-Cat despre fan-fic ,este superb scris si descrie minunat sentimentele lui Edward si trairile acestuia…daca vrei sa vbm,uite idu meu de yahoo, geheimnisvoll.vampire_alice@yahoo.com… si app,ma keama Raluk:):*:*
Raluk, melodia nu este din filmul LOTR, ci din filmul Requiem for a Dream. Numele filmului in care apare este scris si in video-ul pus de Antonya.
ai axut dreptate cu melodia….nush de ce dar mi se pare cunoscuta…parca era si in film sau in trailer..in fine….fumos momentul cu Edward si Bella 🙂
Can’t wait for the next chapter!! :((((.
Ahhh, sunt asa de dependenta de povestea asta incat e foarte trist sa realizez asta!E trist pentru ca vreau mereu mai mult si mai mult si din nou…mai mult, si stiu ca se va termina iar eu tot voi intra aici de 1000 de ori pe zi.:-<
Am asa o stare de..nestare! Nici nu stiu de ce te stresez eu cu asta acum, doar ca incerc sa aflu cum sa imi descarc energia….in ceva constructiv totusi:)))
:*:*:*
Antonya,te rog sa nu accepti commentul pe care l-am dat mai sus. Am crezut ca am sters ce am scris dar nu stiu cum naiba s-a trimis. :(:-s
de ce sa nu-l accept? am acceptat si voi accepta toate comm (bine, mai putin cele care nu au ABSOLUT nicio legatura cu povestea), asa ca nu vad de ce sa nu-l accept si pe-al tau! 🙂 si, ca sa nu mai fi supi in curand voi posta si urmatorul capitol! mai am doar sa-l corectez si sa-l postez! asa ca…..inca putina rabdare. 🙂
te pupic!
minunat.. stiam melodia, o aveam in calc, dar nu am apreciat-o indeajuns pana acuma.. este perfecta pt acest capitol..
si capitolul este…extraordinar.. atataea sentimente coplesitoare.. atatea detalii.. este superb….
nu iti poti imagina cat de .. sublim este acest capitol… adik, este atat de sensibil, si acum suspin….
nu ma pot exprima mai bn decat celelalte fete , ca sa iti pot spune cat mi-a placut… si alaturi de melodia… :X fara cuvinte…
te pup si astept cu nerabdare urmatorul capitol…. :X:X:X
Cred ca acum arat complet penibil, cum m-am din iesirea de week-end si am sarit in fata calculatorului, nu mai puteam de nerabdare sa citest. Cand au venit prietenii cu care am fost plecata m-au vazut cu tot rimelul dat pe la ochii scurs, cu picaturi negre pe laptopul alb si cu o melodie ciudata pe fundal(ciudata pentru ei) au crezut ca cine stie ce am patit. Stiau ca eu nu plang decat la chestii super importante.
A fost, este si va fi un fic grozav(dupa parerea mea cel mai bun). Vedem mai mult decat lumea lui Edward, vedem cu totul alt Twilight.
Daca te-ai opri ar fi cu adevarat un mare pacat, cu talentul tau ar trebui sa scrii o carte, eu as cumpara-o fara sa ma gandesc de doua ori.
Poate ca crezi ca sunt o singusitoare, dar am avut o revelatie si am zis sa nu-mi scape.
Sucess in continuare,(sper sa ai tot la fel de multa inspiratie ca pana acum) e super tare o sa astept fiecare capitol cu sufletul la gura
Maya
incredibil … mi-au dat lacrimile:D:P :X…. sfarsitul capitoluluyi e uimitor :X:X:X … de abia astept continuarea
:X:X:X:X:X
Antonya…fetele au spus tot ce se putea spune….recunosc ca m-ai lasat fara cuvinte…….ca de fiecare data….succes in continuare…te pup,ivy
Emotionant.Atat .Cuvintele sunt de prisos.Felicitari pt.ceea ce scrii si cum scrii.
Superb,minunat…
Imi place foarte mult cum ai continuat.Suspans,actiunea si partea cu Bella si Edward….wow a fost superba.
Melodia se potriveste foarte frumos,ai dreptate.
Abia astept urmatorul capitol si imi pare rau ca nu ti-am putut transcrie la timp.:*:* multi pupici.
Fetelor, va multumesc mult pentru comm!!! va pupic si va imbratisez!!!
De urmatorul capitol ma voi ocupa de saptamana urmatoare!!! De maine voi fi plecata din localitate (sambata si duminica) si sincer, chiar am nevoie de un pic de relaxare. Sa-mi incarc bateriile, cum se zice!! Nu de alta dar restul povesti va fi extrem de solicitanta, sa zic asa!! Fiecare capitol, pana la sfarsit va fi mai intens decat celalalt!! Asa ca…pana la urmatorul capitol…va las in compania lui Edward!!!
:* :* :*
Ramona, imi pare rau ca nu mai ai acces la net satpamana viitoare!! Poate, totusi vei gasi o mica fereastra sa poti sa citesti si restul capitolelor!! 😉 :*
si melodia merge asa de bine cu capitolul totul se imbina perfect creed o armonie ….speciala care te poarte intr-o alta lume…..melodia parca reprezinta judecata ,sentinta…..nu situ merge perfect cu scena cu volturi …..ca si cum ai fii la judecata ..ritmul ei….te duce special cu gandul la acest lucru
astept urmatorul capitol!!te pricepi de minune!!vreau capitolul urmator cat mai repede adica maine:)…felicitari ca faci o treaba minunata Antonia!!te pup scumpa si te imbratisez:*:*:*:*>:D:D:D<
Buna Antonia,
Minunat…….ai scris superb, emotii, trairi intense, ganduri multe …sentimente si ………………..punctul culminant.
Felicitari!
imi pare asa de rau ca incepand cu duminica nu o sa pot accesa internetul timp de o saptamana…..(chestii de serviciu..)
Bravo,
inspiratie maxima si imbratisari calde
seara linistita,
woow…..citez esti criminal de geniala……deci transpui asa de bine sentimentele ….gandurile tot……pui detali dar nu exagerezi…..se observa foarte bine ca acum ed este o parte in tine din felul tau de a gandi….din tot …..si asta te ajuta sa ii transpui gandurile stiind ca sunt ale tale…..sunt asemanatoare cu ale tale…..acum pot sa imi dau sema ade tot esti genial de geniala:))… extraordinar,exceptional,mirific,adorabil genial,minunat,deosebit,admirabil,superb,excelent, spendit, neasemuit ,marcant,proeminent,unic ,fabulos, nemaintalnit, fantastic, mirobolant, stralucitor, grandios, falnic, , formidabil,distins ,incomparabil ,inegalabil ,neîntrecut, , ,deosebit,grozav,distins ,stralucit ,fantasmagoric,uimitor, grozav, retibil, fantastic…..cred ca am mai pus cateva de 2 ori dar nu ami conteaza…..deci cred ca substantivele au zis tot ce era de zis….astept cap urmator:D
:”> Eva…atat de evident e? Ma refer la faptul ca acum Ed e o parte din mine….? Deja rosesc!! :”>
Multumesc mult ptr aprecierI!! Doamne, ce de epitete!!!!:)))) Nu stiu daca chiar le merit, dar iti multumesc!! Incurajarile tale imi fac asa de bine…. :* 🙂
Si, ma bucur ca ai inteles faza cu detaliile!! Imi plac mult mult detaliile si descrierile…dar nu imi place sa exagerez…cred ca o limitare e necesara uneori, astfel ma pierd in detalii si uit de firul actiunii…. :))
Te pupic si inca o data…multumesc!!! :* :*
Cate emotii! Cata tensiune si anticipatie!Iar m-ai lasat cu respiratia taiata! Pulsul meu pur si simplu a luat-o razna la ascultarea melodiei combinata cu momentele atat de intense din capitol. Melodia, a carei coloane sonore apartine filmului Requiem for a Dream- o drama ce prezinta evolutia si efectele drogurilor asupra oamenilor, deteriorarea sanatatii si spulberearea viselor urmata apoi de „trezirea” la realitate si constientizarea lucrurilor, prezinta aceasi realitate crunta, cum ca firea umana, iar in cazul de fata si cea vampireasca-al lui Edward, este slaba si lasa loc unor greseli ce ar putea fi fatale. Celor care nu au vazut filmul, eu il recomand cu caldura. Sigur o sa va surpinda. Este diferit de filmele care, acum sunt facute dupa acelasi tipar.
Uhhh, scuze Antoya si fetelor care au inceput sa citesca aberatiile mele, doar ca am fost „prinsa ” de melodie si m-a cam luat valul.
Te felicit, inca o data, pentru a nu stiu cata oara, pentru ca ne incanti cu talentul tau nemaipomenit.
PS: Mi-ar fi placut extrem de mult daca nu treceai atat de repede peste noaptea in care el a luat decizia de a aparea in public in timp ce razele soarelui ii atingea pielea. Ar fi fost interesant sa mai aflam gandurile lui in acea noapte. Sau ma rog…ar fi fost poate doar pentru mine mai interesant. Nu vreau sa te supere ce am scris. Mie oricum imi place foarte mult capitolul, si vreau ca tu sa crezi cu adevarat ca faci o treaba extrem de buna.:)
:*:*
Poate ca am trecut cumva repede, dar…daca mai insistam si acolo deja simteam ca ma pierd in detalii!!
Stiu ca Edward e vampir si cuvantul „obosit” nu e cel mai potrivit…dar sincer acum….dupa 7 luni de chin, in capitolul asta ii suporta pe Alec, Jane, Felix, Aro, gandurile tuturor, plus amintirile lui… Practic in acest capitol atinge apogeul agoniei….pentru ca apoi sa treaca la extaz( ma refer la intalnirea cu Bella…de asta nici nu-i venea sa creada ca totul e adevarat). Daca mai insistam si pe acele cateva ore pana la expunere…deja il faceam nebun de-a binelea!!! :)) Si chiar am simtit ca are si el nevoie de putin timp de relax…avand in vedere pasul pe care urma sa-l faca in acea zi si torentul de emotii si imagini care-l bantuiau…nu? 😉
:* :* :*
ahh..ce superba e melodia:X
sh capitolul:)
pacat ca s-a terminat tocmai atunci:))
ast urmatorul capitol:)
foarte frumos…mia placut foarte mult…melodia intradevar se potriveste mult cu trairile lui Edward…imi pare rau ca ai terminat intr-un moment asa culminant…deabea astept continoarea…
ahh sunt prima sunt prima…:D
ba nu sunt prima…
:(:(::(((
Antonya nu tiam citit ficul dar sa stii ca piesa o stiu 😡 si intro vreme eram picata in dinti dupa ea o adoram :X si cu siguranta se potriveste capitolullui.