Era din ce în ce în ce mai dificil pentru mine sa-mi ascund exasperarea. Aceasta problema nu era de dezbatut si cu siguranta nu era ceva de supus la vot. Am început sa-mi imaginez scena, incercand sa-mi dau seama ce ar vota familia mea. Stiam cu certitudine doar votul lui Alice. Ea imi spusese destul de clar ca Bella va deveni un membru al familiei in toate modurile posibile.
Nelinistea a început sa-mi dea dureri, dandu-mi seama ca Alice poate cunostea deja rezultatul. Asta imi ascunsese inainte sa plec de acasa. Ea stia ca, daca as fi aflat, i-as fi pus capat chiar atunci. Si nu ar fi fost drept.
Nemultumirea era gravata pe fata mea, dar nu aveam vointa de a lupta cu Bella. Buzele ei erau stabilite într-o linie determinata si nu exista nicio cale s-o intorc de la decizia ei. Fara tragere de inima, am luat-o în brate si am sarit de la fereastra. Am lasat-o jos, pe picioarele ei si mi-a zambit slab, sesizand nelinistea mea.
„- Bine atunci,” i-am spus, sprijinindu-ma de un copac, ajutandu-o sa se catere in spatele meu. „Hai sus.”
Ea si-a înfasurat bratele în jurul gâtului meu si picioarele în jurul mijlocului meu. Am tinut-o în siguranta si am început sa alerg prin noapte, contrastul dintre aerul racoros al noptii de pe fata mea si caldura corpului Bellei furnicandu-mi pielea. Puteam din nou sa ma bucur de senzatia inveselitoare a vitezei, acum ca Bella era cu mine…ma facea din nou intreg. Razele lunii coborau printre copacii facand frunzele sa straluceasca argintate, inconjurandu-ne si pe noi cu o lumina ireala. Fumoasa noapte inconjura padurea, dandu-i o stralucire de basm, lumina lunii parca dansand printre copaci. Singurele sunete erau aerul ce fluiera in jurul nostru cand fugeam si tropotul picioarelor de animale ce alergau prin noapte, cautandu-si hrana.
Am lasat toata furia sa se scurga din corp si m-am concentrat pe caldura corpului din spatele meu. În acest moment, ma simteam ca si cum niciodata nu fusesem despartiti, niciodata nu fusesem singur. Eram doar eu si Bella alergand prin padure asa cum o facusem de atatea ori. I-am simtit barbia sprijinita de umarul meu, obrazul ei atingandu-mi pielea rece a gatului. I-am simtit bataile constante ale inimii cand ea se agata mai strans de mine; parea ca se simte bine si asta m-a linistit. Si-a intors usor capul si am simtit caldura buzelor ei sarutandu-mi pielea gatului. Pielea de sub buzele ei m-a ars ca un jaratic trimitand caldura direct la inima mea.
„- Multumesc”, am soptit. „Asta înseamna ca esti treaza?”
Râsul ei imi lumina chipul si imi umplu urechile de bucurie. Sunetul era magnific. Era un sunet frumos, un sunet pe care, nu cu mult timp in urma, ma temeam ca nu-l voi mai auzi din nou.
„- Nu chiar,” a raspuns ea. „Mai mult decat atat, nu mai incerc sa ma trezesc. Nu in seara asta.” Ea parea atât de calma, atât de la linistita, dar înca precauta.
„- Iti voi recastiga increderea”, am murmurat mai mult pentru mine.”Chiar daca e ultimul lucru pe care il fac.” Voi face orice este necesar. Promit.
„- Am încredere în tine,” a raspuns ea. „In mine nu am incredere.”
O multime de ganduri au început sa zboare prin capul meu. Ce înseamna asta? Gândurile ma duceau înapoi la viziunea de cosmar în care ea imi spunea ca era prea tarziu, ca nu putea sa ma primeasca inapoi. Respirand usor am intrebat-o.
„- Explica-mi, te rog”.
Am încetinit ritmul, nu pentru ca simteam nevoia de odihna, ci pentru ca aveam nevoie sa ma concentrez complet pe cuvintele ei. Ceva din inima mea imi spunea ca aveam nevoie de asta pentru a vorbi. Ceva din vocea ei imi spunea ca avea nevoie de o pauza pentru a o asculta, de a fi sigur ca nu v-a mai fi nicio neintelegere.
„- Ei bine …” a început ea, strangandu-si nervos mainile. I-am cuprins mainile intr-ale mele, incepand sa desenez cercuri mici intr-un efort de a o detensiona. ” Nu sunt sigura…ca te merit. Nu are ce sa te retina langa mine.”
Ea nu ma merita…pe mine? Ea credea ca nu era destul de buna pentru mine? Oare ea ma vedea in mod clar pe mine? Cum putea sa inteleaga totul atat de gresit? Eu eram cel care n-o merita. Cum de nu vedea asta? Usor, am dat-o jos din spatele meu, uitandu-ma la ea. Se uita nervos la mine, asa ca mi-am infasurat bratele in jurul ei, tragandu-o in siguranta, la pieptul meu. Mi-am ingropat fata in parul ei, strangandu-o bine. O tineam strans langa mine, avand siguranta ca daca ii dadeam drumul m-as fi pierdut pe mine insumi.
„-Atractia pe care o exerciti asupra mea e permanenta si indestructibila” am soptit. „Sa nu te indoiesti niciodata de asta.”
Ea rasufla usor, parand ca vrea sa spuna ceva, dar eu am continuat s-o tin strans in imbratisarea mea. I-am simtit inima accelerandu-se si mainile ei cuprizandu-mi mai strans mijlocul, ca raspuns la cuvintele mele.
„- Nu mi-ai spus niciodata…” am murmurat uitandu-ma la ea.
„- Ce?”
„- Care e cea mai mare problema a ta.”
Se lasa pe spate usor, putand sa-mi vada chipul.
„- Ai dreptul la o incercare” , ma tachina ea, atingandu-mi usor varful nasului si oftand.
Am clatinat din cap. Ohh!
„- Sunt mai rau decat Volturii.” Mi-am plecat capul. „Banuiesc ca merit asta”
Ea isi dadu ochii peste cap si un mic zambet ii curba colturile gurii.
„- Cel mai rau lucru pe care mi-l pot face Volturii este sa ma omoare.”
Ce era mai ingrozitor decat moartea? Inima mi s-a strans cand am gasit raspunsul chiar si nerostit inca de ea. EU! Eu eram mai rau decat moartea! Realizarea m-a lovit cu forta unei tone de caramizi cazute peste mine. Inchizandu-mi ochii am asteptat in tensiune ca ea sa-si termine declaratia, ca ea sa sopteasca ceea ce mintea mea deja stia.
„-Tu ma poti parasi…” a continuat ea.
Si o facusem. Imi pare asa de rau!
„Volturi, Victoria…nici nu se compara cu asta.” Tacu, cautând-mi ochii. Era imposibil sa-mi ascund angoasa, cand ea spusese adevarul. Cel mai rau lucru imaginabil era exact ceea ce ea spusese. O lasasem. O facusem sa creada ca nu o mai iubesc, o condamnasem la o pedeapsa mai rea decat moartea. In eforturile mele de a-i proteja inima, sufletul, nu facusem decat sa o distrug. Si implicit, sa ma distrug. Imaginile cu Bella in bratele lui Charlie imi invadara mintea. Ce facusem cu ea? Ce facusem cu mine? Marginile zdrentuite ale golului din pieptul meu ma ameninta inca o data cu durerea.
„- Nu”, a spus ea, vazând tristetea pe fata mea. Cu mâna delicata s-a intins usor si mi-a mîngaiat obrazul. „Nu fi trist.” Mi-am ridicat privirea uitandu-ma in ochii ei. Am vazut compasiune si dragoste în ei. Am vazut iertare în ei. Am vazut-o pe Bella, Bella mea, ingrijorata pentru mine, chiar si dupa ce o ranisem peste masura.
Am reusit un zîmbet timid.
„- Daca as putea sa te fac sa crezi ca nu pot sa te parasesc”, am oftat. „Banuiesc ca doar timpul te va convinge.”
Un zambet larg s-a raspândit pe fata ei.
„- OK”, a fost de acord. Ideea de timp parea s-o linisteasca.
Incearcam sa-mi dau seama cum as putea scapa din lanturile greselilor mele. Simteam din nou durerea si disperarea luptandu-se sa puna stapanire pe mine. Golul se casca din nou in mine. Ea ar putea sa ma ierte, dar eu ma puteam ierta pentru ceea ce facusem? Voi fi capabil sa gasesc consolare in intelegerea ei? Sa ma regasesc pe mine in imbratisarea ei iubitoare?
M-am uitat in jos la mainile noastre impreunate, cautand parca forta in mana mica si fragila ce se ghemuia in palma mea. Mi-am ridicat privirea uitandu-ma la ea, intalnind zambetul usor al ei ce incerca parca sa-mi usureze starea de spirit.
„- Deci – daca tot ramai…”incepu ea, incercand sa-mi distraga atentia de la starea mea de melancolie. „Imi dai lucrurile inapoi?”
Am lasat sa-mi scape un chicotit. Daca ar fi stiut ea cat de aproape au fost lucrurile ei…
„- Lucrurile tale nu au disparut niciodata,” i-am raspuns rânjind viclean. Ea se uita la mine, complet ametita.
„Stiam ca e gresit”, i-am explicat, „pentru ca-ti promisesem ca vei fi linistita, fara ca amintirile sa te asalteze. A fost stupid si copilaresc, dar am vrut sa las o parte din mine cu tine. CD-ul, fotografiile, biletele de avion – sunt toate sub scandurile podelei din camera ta.”
Ochii i s-au marit si gura i se deschise usor de surpriza.
„- Serios?” Întreba ea, aproape ametita de revelatie. Ea crezuse, probabil ca le distrusesem.
Am dat din cap, zambind la deliciu ei. Expresia ei s-a schimbat. Inca mai zîmbea, dar ochii ei se uitau prin mine ca si cum era adanc prinsa in ganduri. Usor nelinistit am asteptat ca ea sa-mi impartaseasca gandurile ei.
„- Cred ca,” a început ea. „Nu sunt sigura, dar ma intreb…Cred ca am stiut tot timpul.”
„- Ce ai stiut?” Am privit-o precaut.
„- O parte din mine, subconstietul poate, n-a incetat niciodata sa creada ca inca iti mai pasa daca traiesc sau mor. Probabil din cauza asta auzeam vocile.” Ea isi musca usor buza, uitandu-se la mine, evaluandu-mi reactia. Eu eram confuz. Voci? Bella avusese halucinatii? Ca mine? Oare ce altceva nu mai stiam?
„- Vocile?”, am întrebat, confuz.
„- Pai doar o singura voce. A ta. E o poveste lunga.” Se uita la mine cu…teama(?) in ochi. Vroiam sa stiu despre ce era vorba. Dupa un scurt moment, teama care era in ochii ei disparu fiind inlocuita de un licar de speranta. Oare ce vazuse pe chipul meu de determinase schimbarea asta? Incruntandu-ma usor, i-am raspuns.
„- Am timp.” Trebuia sa aud asta. Era oare posibil ca ea sa auda vocea mea, la fel cum eu o auzisem pe a ei?
Ea privi în jos la mâinile ei, miscandu-si picioarele, imprastiind frunzele cazute din copaci. Am asteptat cu rabdare sa continue.
„- E destul de emotionant.” Nu putea fi mai rau decat halucinatiile mele. Felul in care reactionasem eu, in timpul cat fusesem departe de ea, era simbolul absolut al pateticului.
„- Iti amintesti ce a spus Alice despre sporturi extreme?” ma întreba ea.
„- Ai sarit de pe stânca pentru ca vroiai sa te distrezi”, am recitat. Inca nu-mi puteam imagina ce o determinase sa faca un asemenea lucru. Stiam ca ea era ca un magnet de pericole, dar nu intelegeam de ce le provoca.
„- Aa, da. Si inainte de asta, cu motocicleta…”
„- Motocicleta?” Ea nu ar face asta… Incercam sa-mi pastrez vocea calma, dar simteam cum furia punea stapanire pe mine.
„- Banuiesc ca Alice nu ti-a vorbit despre asta.” Ea si-a coborât ochii, refuzand sa ma priveasca.
„- Nu”, i-am raspuns categoric, încearcand cu disperare sa-mi maschez nelinistea în crestere.
„- Pai despre asta…Vezi tu, am descoperit ca… atunci cand faceam ceva periculos sau prostesc…mi te puteam aminti mai bine”, a marturisit ea. „Imi puteam aminti cum suna vocea ta cand erai furios. O puteam auzi de parca ai fi stat chiar acolo, langa mine. In majoritatea timpului, am incercat sa nu ma gandesc la tine, dar asta nu ma durea atat de mult – era ca si cum ma protejai din nou. Ca si cum nu vroiai sa ma ranesc.” Eu plecasem doar ca ea sa fie in siguranta si totusi…ideea ca ea isi pusese intentionat viata in pericol doar pentru a avea o halucinatie cu vocea mea, mi-a facut rau la stomac. Eram chiar mai condamnabil decat presupusesem la inceput. M-am luptat sa-mi mentin calmul.
„Si, ma intreb daca motivul pentru care te puteam auzi atat de clar era ca, undeva, in subconstient, am stiut intotdeauna ca nu ai incetat sa ma iubesti…” Tacu, un zâmbet mic inflorandu-i pe buze.
„- Iti…riscai…viata…ca sa auzi…” M-am luptat sa spun cuvinte, dar ea nu ma lasa sa termin, punandu-si degetele pe buzele mele, reducandu-ma la tacere.
„- Sss…Stai o clipa. Cred ca tocmai am o revelatie.”
M-am uitat cu anticipatie si neliniste la ea. Practic puteam vedea cum rotitele se miscau in capul ei, ochii ei se uitau in intunericul padurii si o sclipire trecu prin ei, ca si cum gasise rezolvarea la ghicitoare, ca si cum completase puzzle-ul de care se ocupase atata timp si pe care-l abandonase intr-un moment de ratacire. Ochii i s-au marit si un zambet larg se raspandi pe intregul ei chip. Mâinile i-au zburat pâna la fruntea ei, lovindu-o usor, alunecandu-si incet degetele in par.
„- Oh!”, exclama ea.
„- Bella?”, am întrebat, simtind cum trec rapid de la perplexitate la ingrijorare.
„- Oh. Imi dau seama.”
Isi dadea seama…de ce anume isi dadea seama?
„- Revelatia ta?” Am întrebat, sperând cu disperare la o explicatie, care sa ma scoata din negura gandurilor mele.
„- Ma iubesti”, a proclamat ea cu o convingere surprinzatoare. Am putut vedea în ochii ei ca ea, credea cu adevarat cuvintele. In cele din urma ea intelesese. Inima mi s-a umflat la aceste doua cuvinte mici, golul din piepul meu disparand cu totul. Nu am putut sa-mi retin euforia si un zambet mi-a luminat intreaga fata.
„- Sincer, asa e.” i-am raspuns.
Ochii ei erau plini de dragoste si de intelegere. Nu m-am putut abtine si cuprinzandu-i fata in maini, am adus-o langa buzele mele. Am sarutat-o cu fervoare, demonstrandu-i exact cat de mult o iubeam, cat de mult aveam nevoie de ea. Buzele noastre se miscau in perfecta armonie, comunicand mai mult decat cuvintele noastre ar fi putut-o face vreodata. Degetele mele s-au incalcit in parul ei tragandu-i fata si mai aproape de mine. Cand, intr-un final ne-am despartit, a fost doar pentru ca ea avea nevoie de aer. Dar, recunosc ca si respiratia mea era mult mai agitata decat de obicei. Si asta nu avea nicio legatura cu sangele ei. Am zambit usor rezemandu-mi fruntea de a ei.
Fara sa-mi dau seama gandurile m-au purtat inapoi la mine, la timpul cat fusesem departe de Bella. În comparatie cu comportamentul meu, Bella parea o sfanta. Ea incercase sa supravietuiasca, facuse un efort, zi de zi, sa-si continue viata. Eu – doar ma pierdusem in singuratate, lasandu-ma devorat de durere.
„- Ai fost mai buna la asta decat mine, sa stii”, i-am spus, trecandu-mi absent degetele prin parul ei.
„- Mai buna la ce?” ma intreba ea.
„- La supravietuit. Macar tu ai facut un efort. Te-ai trezit dimineata, ai incercat sa te porti ca un un om normal pentru Charlie, ti-ai urmat cursul normal al vietii. Cand nu eram pe urmele cuiva, am fost…complet inutil. Nu puteam sa fiu in preajma familiei mele – nu puteam sa fiu in preajma nimanui. Mi-e rusine sa recunosc ca ma ghemuiam ca o minge, mai mult sau mai putin, si ma lasam coplesit de nefericire.” Am zambit stangaci, continuand. „A fost mult mai chinuitor decat sa aud voci.” Eu fusesem in mintea ei. Ea fusese mereu in mintea mea. In subconstient, noi fusesem mereu impreuna. Poate ca o mica parte din amintirile noastre subliminale ne-au permis sa supravietuim.
Bella si-a pus mana pe obrazul meu, iar eu am inchis ochii, aplecandu-ma spre ea, bucurandu-ma de caldura atingerii ei, simtindu-ma atat de intreg! Cum as putea sa mai supravietuiesc fara ea? Am deschis ochii, studiindu-i trasaturile fetei ei, uitandu-ma in ochii ei, vazand iubirea si adoratia din ei. Buzele ei au zambit usor, parca cersind un nou sarut, mainile ei imi mangaiau fata, atingandu-mi fruntea, sprancenele, trecand usor peste pleoape, coborand peste nas, trasand cu un deget conturul buzelor mele, coborand mai jos pe maxilar pentru ca, apoi, sa le lase sa-i cada in poala.
„- Doar o singura voce” ma corecta ea.
Am râs si am tras-o langa mine, conducandu-o pana la casa mea, care nu era la mai mult de cincizeci de metri de locul in care statusem pana acum. Fara indoiala familia mea auzisese mica noastra discutie, dar mie nu-mi pasa. Mi-as striga bucuria si fericirea si de pe acoperisuri daca as putea, m-am gandit zambind complet satisfacut.
„- De data asta iti fac pe plac”, i-am spus gandindu-ma la iminenta votului. Bella ma iertase si ma iubea, eram impreuna si asta era tot ce conta in acest moment. Nimic si nimeni nu putea sa schimbe asta. „Nu conteaza catusi de putin ce spun ei.”
Ea clatina din cap în dezacord.
„- Asta ii afecteaza si pe ei, „ imi raspunse ea.
Am ridicat din umeri, stiind ca ea nu va putea face mare lucru. Ii permiteam sa continue aceasta sarada, doar de dragul ei, doar ca ea sa simta ca a facut ceva, dar ceea ce conta cu adevarat erau rezultatele. Desigur, familia mea nu ar face nimic impotriva vointei mele si chiar daca Bella vroia sa fie un membru al familiei mele, stiam ca nimeni, cu exceptia lui Carlisle, nu era in stare sa finalizeze dorinta ei. Alice cu siguranta isi dorea asta, dar puneam serios sub semnul intrebarii capacitatea ei de a se opri la timp. Eram destul de sigur ca Carlisle nu va fi de acord cu ea, stiind rezervarile mele si promisiunea pe care-o facuse dupa transformarea lui Emmett. Promisese ca aceea va fi ultima transformare.
In timp ce mergeam spre casa, am ascultat gandurile familiei mele. Fiecare pereche era in dormitoarele lor. Jasper si Alice se regasisera intr-o imbratisare linistitoare. Degetele lui ii mangaiau usor fata, cantand cu ea. Jasper canta? Un zambet imi inflori pe buze. Nu-l auzisem niciodata pe Jasper cantand si, din respect, m-am retras, permitandu-le intimitatea de care aveau nevoie.
Am continuat cu Emmett si Rosalie. Stateau imbratisati pe canapea uitandu-se la televizor, Emmett, imbratisandu-o din cand in cand pe Rosalie, consolandu-o. Rose se simtea in continuare vinovata pentru evenimentele recente.
Mi-am indreptat gandurile spre Carlisle si Esme, care stateau unul langa altul într-o tacere confortabile, mintea lor emanând calm si iubire. Mi-am putut imagina nelinistea prin care trecusera in urma actiunilor mele.
Usa din fata era deschisa. Fara îndoiala, Alice stia ca venim. Am aprins luminile de cum am intrat în casa si Bella privi în jur, studiind camera. Totul arata exact asa cum fusese in urma cu sapte luni. Nu existau folii de plastic, praf sau cearceafuri albe. Toate urmele absentei noastre fusesera sterse, ca si cum nu existasera niciodata.
„- Carlisle? Esme? Rosalie? Emmett? Jasper? Alice? „, I-am chemat.
Instantaneu Carlisle statea alaturi de Bella si ea a tresarit la aparitia lui brusca.
„- Bine ai revenit, Bella”, a zâmbit. „Cu ce te putem ajuta in dimineata asta?Avand in vedere ora, presupun ca nu e o simpla vizita de curtoazie?” Apoi, s-a uitat repede la mine. Alice ne-a spus ca veti veni.
Bella dadu din cap.
„- As dori sa vorbesc cu toti deodata, daca se poate. Cu privire la ceva important.”
Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.
In primul rand iti urez in un an nou plin cu impliniri , cu bucurii , cu multa dragoste si bineinteles si cu multa sanatate , iar in al doilea rand te felicit pt tot ce faci pt noi si astept cu multa nereabdare si celalalte capitole…spor la scris 😀
Yeyy!!In sfarsit cap 28:X:X….superb ca de obicei.Ma bucur mult ca ai revenit si ne incanti in continuare,insa imi pare rau sa aud ca nu chiar ok:(.Oricum iti urez ,,La multi ani” si sa ai parte de tot ce e mai bun pe lume:*.Astept cu nerabdare cap 29:D…si te rog inca odata:chiar daca termini New Moon,continua cu Eclipse…te rog mult….imi place atat de mult cum scrii perspectiva lui Edward…de parca chiar ai fi scris toata seria Twilight.Multa inspiratie in continuare!Te pup:*
ieeee…ai postat in sfarsit mult asteptatul capitol…..pffff.este asa de bine..ma simt asa de imp;linita parca…si ma simt bine mai ales ca stiu …acum parta totul are logica…ai imbinat toate ideeile si le-ai pus cap la cap in asa fel incat sa aiba sens…acum Noaptea are Luna…cerul nu mai este pustiu ,in sfarsit Luna lui a aparut si a scapat de nori care o acopereau dar care inca nu au disparut de tot ..pentru ca ei acopera stelele…….asa sunt extrem de bucuroasa ca ai reusit sa postezi….ma bucur ca ai facut in asa fel icat sa ne mai acorzi putin timp sa-i mai acorzi acestei capodopere timpul necesar pentru a o face completa….stiu ca ai trecut prin multe dar iti sunt pe veci recunoscatoare…pentru un moment am crezut ca nu vei mai posta deloc…da trebuia sa-mi imaginez ca nu esti pregatita…ca inca suferi..si inca esti trista…nu vreau sa pun paie pe foc….sau sare pe rana…nu de aceea nu voi mai zice nimik…sunt extrem de bucuroasa ca te-ai intorsc…ca ai revenit si ne-ai surprins placut cu geniul tau care ne eclipseaza…cu frumusetea scriierilor tale….deja nu mai este un fic…este o capodopera …este o creatie neasemuit de frumoasa….este singurul fic pe care l-am citit despre New Moon din perspectiva lui Edward …si asa va ramane singurul…pentru ca este foarte bun..totul se muleaza perfect si creeaza o armonie neasemuit de frumoasa….
Iubirea pe care Edward o simte pentru Bella este extrem de mare asa cum ma si asteptam….asa cum am ami spus ..este o creatie extrem de frumoasa..neasemuit de frumoasa…cum am mai spus….dar chiar asa este si as spune asta de mii de ori …..iti multumesc inca o data ca ai scris….ca ne-ai impartasit parerea…si ma cuprinde deprimarea….cand am gandesc ca mai sunt asa de putine capitole….anyway….ma bucur ca ai postati ..si pwp:*:*:*…si LA MULTI ANI!!! SI UN AN NOU FERICIT!!
ahh si app ca am uitat…sa nu mai faci asta niciodata….ca mi-a fost asa de for de tine:((……ai grija de sufletul meu si asa necajit…:(( si sa nu mai disparii cu saptamnile…ca ma gandeam la ce e mai rau:(…..te poop dulce :*:*:*:* si sa ai o seara frumoasa….sau dimineata frumoasa depinde de cand citesti commu:D
:”> ok scumpa….o sa tin cont de ceea ce ai spus acum si nu voi mai disparea asa, cu saptamanile… 😦 te rog sa nu te supi pe mine si sper sa ma ierti ptr aceasta absenta… 😦 nu de alta, dar nu vreau sa-ti fac rau…o sa incerc sa am grija de sufletelul tau…doar ca te rog…sa nu mai fie necajit…. 😦 si, sincer si mie mi-a fost dor de tine….
de fapt, mi-a fost dor de voi toate…acum ca mi-am mai revenit chiar imi pare rau ca v-am neglijat….sper ca m-ati iertat…si, apropo, de maine ma apuc de capitolul urmator…care v-a fi mai lung…sper sa-l termin in doua zile si sa-l postez! 🙂
va pupic si va multumesc mult pentru urarile si sustinerea voastra!
ma plec, cu respect!! 🙂 :X
In primul rand vreau sa iti urez La Multi Ani si fie ca tot ce iti doresti sa se implineasca!Capitolul a meritat toata asteptarea!Foarte bine descrise sentimentele lui si a ei si reactiile lor!Bravo si asteptam capitolele urmatoare!:*:*>:D<
la multi ani!!! si din nou felicitari pt poveste.asteptam cu nerabdare restul. ….. si ce va m,ai veni deasemeni:)
LA Multi Ani, Antonia.
Sa ai parte de un an mai bun, mai satisfactor, mai incitant, cu muulte, muuulte bucurii si inspiratie:)
Bine ai revenit, multumesc pentru acest capitol absolut minunat. Imi era dor de tine:)
Ramona, multumesc pentru urari si multumesc ca inca imi esti alaturi si nu ai uitat de poveste chiar daca a trecut ceva timp de cand nu am mai postat! 🙂 :X
si mie imi era dor de tine! :* 🙂
asteptarea a meritat…capitolul e superb:X:X:X:X:X:X:X
La multi ani si….insipiratie in continuare,te pup:*:*:*
a meritat asteptarea:P:X … e incredibil:X:X … profund si emotionant:X:X:X ….felicitari:*:*:* La multi ani!:X:*
La multi ani si tie.Capitolul este minunat,asa ca a meritat asteptarea.
ieeeeeeee. ai terminat capitolul de scris!:X:X:X:X:X:X:XX:X
deci deci deci, nici nu stiu cum sa incep:))
Mai intai, vreau sa iti spun ca ma bucur nespus ca ai reusit sa scri!Este o mare bucurie pentru mine ca lucrurile incep sa mearga mai bine si ca ai postat capitolul acesta minunat.
Pentru mine nu conteaza ca e scurt sau lung, atata timp cat intamplarile si actiunea sunt plasate bine, si in plus, te-ai oprit exact la timp… Ne tii in suspan in legatura cu continuarea capitolului urmator!Stiu ca mai sunt foarte putine capitole pana termini povestea, poate 2 chiar, si asta ma face sa ma intristez dar totodata sunt bucuroasa pentru ca ai reusit sa scrii ceva minunat si ne incanti prin felul tau de a scrie si de a ajunge in sufletele noastre.
Bun, cred ca m-am lungit cam mult,:D dar sunt bucuroasa de continuarea ficului, care a reusit din nou sa ma emotioneze!!!
Te puuuup si sper la scris!!!!:**:*:*
Cori, multumesc mult pentru cuvintele tale! da, intr-adevar am revenit chiar daca nu sunt 100% ok. dar asta nu conteaza…conteaza doar ca sunt atat de bine cat sa pot continua Noapte fara luna. si asta, deocamdata e tot ce conteaza! Nu imi place sa las lucrurile neterminate…
si, inca ceva…nu sunt doar doua capitole 😀 sunt mai multe…inca nu imi iau „la revedere” asa de repede de la aceasta poveste! ;))
te pupic si…multumesc inca o data! pentru tot…stii tu! 😉
chiar speram sa imi spui ca va fi mai mult decat 2 capitole si vestea asa nu face decat sa ma bucure si mai mult!:*:*
Prima …!!!Deci e atat de emotionant capitolul asta ca am inceputh sa plang …
merita asteptarea
bafta la scris k nu mai ai mult:*:*:*:*
minunat capitolul :X…
l-am asteptat atat de mult si a meritat asteptarea…
abia astept continuarea, care sper ca o sa vina destul de repede..
nu te stresez, tu esti scriitoarea, tu decizi cand il pui…
mult succes in continuarea si sa ai un an nou plin de inspiratie si multe ficuri
bye 🙂
Gata si mult asteptatul capitol 28! Va rog sa ma iertati ca nu am mai postat nimic pentru o asa mare perioada de timp…dar am revenit cu forte proaspete ;))
Sper sa va placa capitolul, desi recunosc ca e cam scurt! 😀
Vroiam sa va urez LA MULTI ANI pe acest an! sa fiti iubiti(e), sa fiti voiosi(oase), sanatosi(oase) si fericiti(e) in anul acesta! si binenteles….inspiratie cat mai multa celor care scriu! 🙂 :X
Va pup si, daca va place capitolul, va rog, comm! 🙂