Ochii mei s-au deschis cand amurgul punea stapanire pe padure. Mi-am fortat mintea sa revina in prezent si sa alunge imaginile cu Bella.
Am coborat din copac, intr-un singur salt, aterizand in picioare. Dupa-amiaza se dovedise a fi dificila si eram nerabdator sa-mi continuii vânatoarea.
Am intrat într-un ritm vioi, continuând sa urmez parfumul Victoriei. Mirosul uman persista in aer cand m-am apropiat de marginea padurii. Am intrat in oras. Mergand pe strazi, m-am concentrat sa ascult gandurile celor din jurul meu. Daca Victoria a trecut pe aici sau urma sa treaca, orice indiciu pe care il prindeam imi era de ajutor in efortul de a o urmarii.
Curios sa aflu cate ceva despre acest orasel, am oprit la un mic centru de bun venit. Cladirea era mica, construita din caramida si fereastra era acoperita cu diverse harti si fluturasi cu informatii despre oras si obiective de vizitat. Era si o harta a Canadei si undeva deasupra ferestrei era o mica placuta cu inscriptia “Bine ati venit la Hinton!” Am studiat cu atentie harta, incercand sa realizez cat de departe venisem. Am fost surprins sa vad ca am acoperit, în câteva de zile, o distanta destul de mare si eram bucuros ca traseul meu ma tinea departe de ispita – departe de Forks.
Am studiat cu atentie harta, incercand sa aflu care este cea mai buna cale pentru a-mi continua calatoria prin pustiu. Daca Victoria era desteapta si ea ar face acelasi lucru. Ea ar calatori prin paduri, pentru a evita sa fie descoperita si in orase numai în situatii speciale, pentru a vâna.
M-am incruntat cand am vazut ca, in drumul spre padure am petrecut o zi în “Parcul National Jasper”. Mi-a amintit ca ar trebui sa vorbesc cu familia mea. Aceasta sigur era îngrijorata si le eram dator cu un telefon macar asa, de…curtoazie.
Am scos din buzunar micul telefon argintiu si am format repede numarul lui Carlisle.
„Buna ziua”, a raspuns el, de la primul apel.
„Carlisle, sunt Edward.”
„Edward! Ce bine imi pare sa te aud! Unde esti? „ vocea lui Carlisle era ezitanta, dar nerabdatoare sa afle noutati.
„Sunt bine, calatoresc spre sud-est, prin Canada. Sunt într-un oras numit Hinton, chiar acum. ”
„Ce mai faci?”, A intrebat.
„Sunt cat se poate de bine”, am raspuns cat de sincer am putut. „Am cautat pe cat posibil sa-mi ocup timpul cu gasirea unor distractii.”
Ptr un moment s-a lasat linistea.
„Alo?”
Carlisle a respirat adânc, vocea fiindu-i inceata cand vorbi din nou. „Nu pot sa neg ca nu am fost ingrijorat pentru tine. Alice a stat cu ochii pe tine in aceasta calatorie. Ma ingrijoreaza sa stiu ca tu o urmaresti pe Victoria singur.”
„E o idee buna ca Alice vede asta. Va rog sa nu va faceti griji. Am gasit un traseu, dar am putina experienta, deci nu pot spune cât de departe de mine este….sau de aproape. ”
„Esti sigur ca nu ai nevoie de ajutorul nostru? Sunt sigur ca Jasper sau Emmett sau ar fi fericiti sa ti se alature in aceasta vânatoare.” Pe fundal, am auzit-o pe Rosalie icnind în semn de protest.
„Nu, asta trebuie sa o fac eu. Singur!”, am raspuns. „Dar, iti multumesc pentru oferta. Acum, spune-mi, ce s-a mai întâmplat pe acolo?” , de cand am plecat eu – am continuat in gand.
„Am finalizat mutarea in Ithaca. Noi vom pleca in cateva zile. Stii, nu este prea târziu pentru a te inscrie la scoala de la Cornell” ma încuraja el.
Mi-am dat ochii peste cap la gândul asta, „Nu, multumesc. Nu sunt inca destul de pregatit sa ma intorc”. Ideea ca eu n-am sa mai revin niciodata mi-a strabatut mintea, dar nu era inca momentul potrivit sa dezvalui aceasta informatie. Ei nu m-ar ierta niciodata pentru asta. Era mai bine daca credeau ca sunt preocupat de gasirea unor distractii care sa-mi ocupe timpul, decât sa afle ca nu aveam de gand sa ma mai intorc niciodata. O sa stau departe de ei pentru eternitate.
Am auzit un zgomot ca si cum telefonul a fost dat altcuiva si apoi vocea lui Esme: „Buna Edward.”
„Buna mama.”
„Ce mai faci, dragul meu?”
„Sunt bine, Esme. Te rog, nu-ti face griji.”
„Îmi pare rau, Edward. Dar…. Imi fac griji pentru toti copiii mei, atunci când ei nu sunt langa mine. Cât timp vei fi plecat? „A întrebat ea.
„Nu stiu. Sunt ocupat cu o mica misiune chiar acum.” Nu vroiam sa-si faca griji inutile spunandu-i despre particularitatile vanarii Victoriei. Eram sigur ca avea o idee despre ceea ce am facut pana acum, dar aveam încredere in Alice si stiam ca o va scuti de la detalii însângerate.
„Te rog sa vii repede acasa. Te vom astepta cu nerabdare.”
„La revedere, Esme.”
„La revedere, Edward.”
Am inchis telefonul si l-am pus inapoi in buzunar. Într-o zi, speram sa ii pot rasplati pentru dragostea si devotamentul lor.
Mi-am fixat atentia, înca o data, pe gandurile oamenilor din jurul meu. Am trecut toate gandurile prin filtru constiintei, cautand orice informatie despre Victoria.
“Nu uita sa-l iei de la curatatorie”.
“Omule, ai grija pe unde mergi!”
“Wow, mama! E asa de jenant! De ce nu poti sa ma lasi în pace? Sunt destul de mare pentru a lua propriile mele decizii.”
“El este atât de dragut! Ma întreb ce-ar spune daca as merge pâna la el si i-as cere numarul de telefon.”
Un zâmbet strâmb imi inflori in coltul buzelor mele si am continuat sa merg indepartandu-ma de fata care ma observase.
Gândurile au continuat sa ma asalteze din toate directiile si am luptat sa trec prin multimea lor. Mi-am închis ochii si mi-am apasat tamplele cu degetele pentru a ma concentra mai bine.
“Eu chiar nu-l înteleg. Asta nu are sens. Seriful spune ca nu a mai vazut pe munte nici un leu in ultimii ani mai ales in apropierea orasului.”
Mi-am ciulit urechile ascultand cu atentie aceste noi informatii. Un atac al unui animal? Asta ar putea foarte bine sa fie Victoria. Am întors capul în directia vocilor si am ascultat in continuare.
“Scena a fost oribila, taieturi adânci în gât si zona trunchiului si totusi, era atât de putin sange. N-am mai vazut niciodata asa ceva. A fost aproape ca si cum organismul fusese golit. Ce fel de leu poate face asta?”
“N-ai nici o pista?”
“Nu. Unitatea K-9 a fost trimisa sa patruleze. Cainii au prins mirosul si l-au urmarit pana spre sud, la Cadomin, dar tot nu am gasit nimic. Inca. Comenzile sunt de a impusca pe loc. În apropiere de orase sunt notificari de pericol.”
Ei nu aveau nici o idee cu ce fel de pericol se confruntau. Aceasta noua informatie mi-a întarit convingerea ca misiunea mea era cruciala. Vioi, am pornit prin oras, fiind totusi atent sa-mi mentin prezenta mea evaziva. Nu vroiam sa atrag atentia asupra mea.
„Hei, tu!” O voce a venit din spatele meu, dar am ignorat-o.
„Hei, stai”, vocea persista. De ce nu te opresti? Stiu ca ma poti auzi.”
M-am intors pentru a vedea un baiat inalt si subtire venind spre mine. Fata lui era palida si ochii – rosii.
“Vampir”, m-am gândit imediat.
El m-a abordat cu prudenta – privirea ii era plina de confuzie. Narile lui ardeau, in timp ce respira parfumul din jurul meu. „Tu esti un…” incepu el, „dar ochii tai… Porti lentile de contact? „
Mi-am aplecat privirea, simtindu-ma inconfortabil in prezenta tanarului vampir. S-a intors dupa un colt, privindu-ma atent, ca un discipol si, asigurându-se ca nu exista oameni în raza auditiva, vorbi din nou.
„Numele meu e Lucian. Pe tine cum te cheama? „ a început el.
„Edward”, am raspuns. „Te pot ajuta cu ceva, ai nevoie de ceva? Eu ma cam grabesc.” Tonul meu imi disimula starea.
„Imi pare rau, m-am gândit … Te-am recunoscut dupa parfum si apoi ti-am vazut ochii. Sunt doar curios.”
„Sa spunem doar ca dieta mea este destul de diferita de a celorlalti”, am raspuns scurt.
Ochii i s-au marit de uimire. Un zambet larg a aparut peste dintii lui sclipitori. „Deci, tu esti unul dintre….ei, nu-i asa?”
Comentariul lui m-a surprins. Eram doar noi – familia mea – si cei din Denali care imbratisasem stilul de viata vegetarian si credeam ca suntem cunoscuti. Am fost surprins ca baiatul nu avea nici o idee despre faptul ca noi chiar existam. Am aprobat,incantat.
“Wow”, era uimit.
M-am intors sa plec, dar mâna lui m-a prins de umar.
“Hei, stai!”
Un marait imi scapa de pe buze si am luat pozitia defensiva. El si-a luat mainile de pe mine si le-a ridicat într-un gest de predare.
„Unde te duci?” A întrebat el.
Mi-am dat ochii peste cap. Acest baiat începea sa ma calce pe nervi. „Eu sunt doar în trecere. Calatoresc spre sud.”
„De ce?” A întrebat el, cu ochii plini de interes. Conversatia noastra semana din ce in ce mai mult cu un interogatoriu. Era deja stupid si ma obosea. El nu vedea ca eram grabit?
„Daca vrei sa sti, eu urmaresc pe cineva. Acum, daca vrei, scuza-ma.” M-am intors înca o data sa plec, dar ii puteam auzi pasii urmarindu-ma strâns din urma.
M-am intors pentru a-i privi fata. „Mai vrei si altceva? Chiar n-ar trebui sa-mi stai in drum.”
El isi muta privirea , nervos si se uita in jos, la picioarele sale. „Pot sa vin cu tine?” A întrebat el cu vocea timida.
Întrebarea m-a luat prin surprindere. Oare ce vroia acest vampir tanar? Era ciudat…asta nu mi se intamplase niciodata pana acum…sa ma abordeze cineva asa….brusc. M-am uitat mai atent la el. Nu cred ca avea mai mult de 15 ani cand fusese schimbat. Nu mai intelegeam nimic….era o parte din mine care vroia sa ajute acest baiat, dar cealalta parte imi spunea ca trebuie sa raman concentrat la misiunea mea iar el m-ar incetini. Am simtit un junghi de vina…
„Mi-ar placea, dar eu trebuie sa fac asta singur. Este misiunea mea.” I-am raspuns.
„Îmi pare rau. Eu doar … Sunt singur. Nu am mai întâlnit pe nimeni si aveam speranta de a-mi gasi un prieten.” Cuvintele lui erau sincere. Mintea imi era întunecata de sentimentele de îndoiala si izolare. Mi-am amintit de singuratatea lui Carlisle cand m-a transformat pe mine; nevoia de companie, nevoia de a avea un prieten.
Mi-am închis ochii, gandindu-ma daca sa-i ofer o mâna de ajutor, o prietenie sau sa continui pe cont propriu. M-am gandit ca el ar putea fi o binevenita distragere. Da, am hotarat eu….o sa-l iau cu mine doar pentru a-mi mentine mintea ocupata evitand astfel sa ma gandesc din nou la Bella.
“Te rog, te rog”…
„Bine,” am raspuns. „Poti sa vii atâta timp cât poti sa ti pasul cu mine. Daca ramâi în urma, esti pe cont propriu. ”
Buzele lui s-au curbat într-un zâmbet si m-a urmat prin întuneric, pe strazile orasului. Ne-am indepartat de oras, preocupati sa nu atragem atentia asupra noastra si ne-am indreptat spre marginea padurii de la granita de sud a orasului.
Am intrat adânc în padurea întunecata, departe de ochii curiosi ai orasului si de locuitori. Mi-am ridicat capul, respirand adanc, în cautarea oricarei urme de parfum al Victoriei. Ochii au scanat împrejurimile, cautand orice dovada a prezentei ei. O pata, o crenguta rupta, ceva ce mi-ar putea indica directia in care plecase.
Lucian ma privea cu ochii curiosi. Nu stia ce fac dar, chiar daca mintea ii era plina de întrebari nu m-a interupt din activitate sa ma intrebe . I-am ignorant gandurile ca sa ma concentrez mai bine pe urmarire.
Vântul si-a schimbat directia si aroma dulce, bolnavicioasa imi umplu narile. Corpul meu ingheta si un suierat imi scapa din gura. Lucian se uita lung la mine cu ochii plini de intelegere. El s-a chircit anticipand.
Am inceput sa alergam prin padure, în directia parfumului. Lucian ma urma îndeaproape potrivindu-si viteza cu a mea. Era si el prins de mirosul gretos de dulce.
Am fugit împreuna cu o viteza nebuna. M-am simtit minunat cand vantul trecu peste mine, limpezindu-mi gandurile si vedeam umbrele intunecate ale copacilor trecand in viteza pe langa noi. Instinctele mele de vampir au preluat din nou controlul si am devenit un vânator. Fiecare celula din corpul meu simtea energiea electrica, cu putere, constient de tot ce ma înconjura. Parfumul imi ardea narile, stomacul se revolta contra mirosului.
Undeva, intr-un coltisor din mintea mea, a aparut imaginea Bellei. Zambea. Am soptit incet, ca pentru mine : “ea aproba misiunea mea”. Am zambit usor. Misiunea asta era pentru ea.
Am continuat urmarirea toata noaptea. Lucian tinea pasul cu mine, fara zgomot, în urma mea. Gândurile sale erau pline de intrebari : “pe cine urmaream? De ce urmaream acest vampir?” Dar el nu m-a întrebat nimic. De ce il cunoscusem pe acest vampir ciudat? Ma intrebam… De ce acceptase sa vina dupa mine, de ce ma urma fara nici o intrebare? Singuratate lui era coplesitoare. El tanjea dupa o companie…vroia sa sa vorbeasca cu cineva. El ma urma. Nu conta unde il duceam. Nu vroia altceva decat compania mea.
Picioarele mi s-au oprit pentru un popas. Lucian trecu repede pe langa mine fara sa realizeze ca m-am oprit. Apoi, s-a intors repede, oprindu-se langa mine.
„Ce s-a întâmplat?” A întrebat, dezorientat.
„Este ceva aici”, am raspuns. Am închis ochii concentrandu-ma. Dar nu am detectat decat linistea apasatoare a padurii. Am calatorit in continuare spre sud, prin noapte, pana am ajuns aproape de Calgary.
Mi-am dat seama ca urmele au început sa se piarda. Mirosul era din ce in ce mai slab. Apropierea de oras a determinat-o pe Victoria sa isi schimbe traseul. Panica a inceput sa puna stapanire pe mine si m-am luptat sa-mi recâstig concentrarea. Lucian era tulburat de reactia mea.
Am inceput sa fiu nervos. Era din ce în ce mai dificil sa-mi dau seama ce traseu urmase mai departe. Dar nu puteam sa o pierd acum. Traseul ei trebuia sa duca undeva. Am cazut in genunchi, de frustrare, degetele mele intrand adanc in pamântul moale. M-am aplecat aproape de pamant, în speranta ca, acolo, parfumul ei era mult mai puternic.
Am ramas culcat pe pamant cu ochii inca scanand padurea. Dupa o secunda am vazut o suvita de par rosu vibrant. Ea fusese aici!
M-am ridicat in picioare si m-am indreptat in directia copacilor. Am luat suvita si am tinut-o aproape de fata mea. Lucian m-a privit curios.
„Este a ei”, am soptit, tinand suvita in directia lui ptr a o vedea.
„Suvita apartine femeii pe care o urmaresti?” A întrebat el.
Am aprobat incet.
„Pot sa-mi spui despre ea?” Vocea lui era nevinovata, cu adevarat curioasa.
„Este o poveste lunga,” am raspuns.
„Poate ca, daca mi-ai spune despre ea, te-as putea ajuta mai mult. Te-as putea ajuta s-o gasesti.” Ochii lui ma priveau. Era serios.
Simteam ca ma scufund in pamant. Mi-am inchis ochii si am inceput sa povestesc.
„Totul a inceput cu cateva luni in urma, cand am intalnit-o prima oara pe Victoria. Eu si familia mea jucam baseball pe un domeniu apropiat casei noastre. Victoria impreuna cu partenerul ei si inca un vampir ne-au auzit si a venit sa investigheze. Intalnirea a decurs destul de bine, pâna cand, partenerul ei, James a vazut-o pe prietena mea, Bella.” Vocea mi s-a rupt când i-am pronuntat numele. Lucian s-a asezat jos, langa mine, punandu-si consolator o mana pe umarul meu.
“Atâta durere…Oare ce s-a putut intampla? Ce a declansat suferinta asta enorma?” Gandurile lui erau pline de compasiune.
„Am fugit. Am luat-o pe Bella de acolo si am fugit în timp ce James a inceput sa ne vaneze . El o vroia. Pe Bella. A fost un joc sadic de-a soarecele si pisica.”
„Stai un pic”, m-a intrerupt Lucian. „De ce ar face asta? El avea deja o partenera. De ce era el atât de interesat de partenera ta?”
„Nu, tu nu intelegi. Bella este un om.”– l-am lamurit eu.
„Un…ce?!” Lucian se uita la mine in stare de soc. „Tu vrei sa-mi spui ca erai indragostit de un om? Dar…E posibil asa ceva?” Inca era in stare de soc.
„La inceput, aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu, din nou si din nou… Nu pot sa-ti explic. Timp de aproape un secol am fost singur si apoi, am vazut-o. Cred ca as putea spune ca a fost dragoste la prima vedere.” Durerea provocata de amintiri ma ardea, simteam cum golul din pieptul meu lupta, din nou, sa ma inghita.
„Bine, deci James o vana pe Bella…Ai putut sa o salvezi?”
„Da. Am încercat sa-l conduc pe un drum gresit, sa-l induc in eroare dar, abilitatile sale de vanator erau nemaipomenite. El si-a dat seama repede de capcana noastra, schimbandu-si planul. A reusit sa o ademeneasca pe Bella, departe de noi si aproape ca…a ucis-o” – am strans din ochi, abia soptind ultimul cuvant. “Cu greu am putut sa ajungem la timp la ei.”
„Atunci ce s-a întâmplat?” A întrebat Lucian nerabdator.
„L-am distrus. Fratii mei au avut grija de el, în timp ce eu incercam sa o salvez pe Bella. Dar femeia, Victoria, a scapat. ”
El ma privi cu interes. „Deci, daca acest lucru sa întâmplat cu mult timp în urma, de ce abia acum o urmaresti pe Victoria? Ce s-a întâmplat cu Bella?”
Un hohot de plâns simteam ca se ridica din pieptul meu, dar am luptat sa-mi continui povestea. „Am realizat la ce pericol o expuneam pe Bella continuand relatia cu ea. O iubesc mai mult decat isi poate cineva imagina, dar relatia noastra nu e sigura pentru Bella. Asa ca, am plecat.”
Amintirile dureroase din ziua aceea au venit peste mine. Mi-am acoperit fata cu mainile, incercand cu disperare sa bloghez imaginile din minte. Bella zambea in fata ochilor mei, necajindu-ma.
„Agonia e greu de suportat. N-am mai putut sta langa familia mea; aveam nevoie sa fiu singur, trebuia sa fiu singur. Asa ca am plecat de langa ei. Am început sa alerg fara sa privesc înapoi. Nu aveam o destinatie exacta. Doar fugeam. Poate speram ca asa voi scapa de durere.
În calatoriile mele, s-a întâmplat sa prind parfumul Victoriei, cea care reusise sa scape. Am stiut întotdeauna ca exista posibilitatea ca ea sa reprezente un pericol pentru Bella. Dintr-un impuls, am decis sa incep vanarea ei sperand sa o gasesc si sa o pot distruge. Tot ce vreau e ca Bella sa fie în siguranta si daca nu pot fi cu ea pentru a o proteja, atunci, cel putin, acest lucru sa-l pot face.”
Lucian aproba cu întelegere. „Spune-mi mai multe despre Victoria”, m-a încurajat el.
„Intalnirea noastra a fost scurta. Imi amintesc ca ea era partenera lui James. Miscarile ei erau fluide, ca de felina. Devotamentul ei pentru James era puternic. Când l-am distrus, ea a fugit. Era foarte evaziva. I-am retinut parfumul si parul ei rosu, ca o flacara.”
Lucian, holba ochii la mine, cu uimire. “Ai spus ca avea parul rosu?”
M-am uitat în sus, ascultand gandurile lui. El stia ceva. Ochii mi s-au ingustat, cautand in mintea lui.
„Eu…Cred ca am mai vazut-o”, a murmurat el
„Unde?” I-am cerut.
A ezitat. „Am vazut un vampir care semana cu descrierea facuta de tine. Nu m-am uitat foarte bine la ea…era departe de mine, dar imi amintesc ca am vazut-o. Vantul sufla in parul ei rosu, parand aproape ca o flacara. Asta mi-a atras atentia asupra ei. Parul – ca o valvataie de foc.”
„Stii ceva despre ea sau unde se ducea?” Am insistat eu, disperat, sa aflu orice informatie care m-ar duce la ea. „Ai vorbit cu cineva despre intalnirea avuta cu ea?”
„Nu, îmi pare rãu. Cum am spus, doar am vazut-o de la distanta. Cred ca venise în oras pentru a vâna si apoi pleca. Totusi, sunt destul de sigur ca suntem pe drumul cel bun. ”
Am tacut, frustrat de lipsa de informatii, dar totusi recunoscator ciudatului vampir din fata mea pentru informatia data si pentru faptul ca, cel putin mergeam in directia cea buna. În departare, cerul a început sa se lumineze, soarele trezindu-se pentru a întâmpina o noua zi.
Privind în sus, la cerul fara nici un nor si stiind ca eram foarte aproape de o zona populata, m-am gandit ca ar trebui sa ramanem ascunsi pana la caderea noptii.
Gandurile m-au purtat inapoi, la ziua anterioara petrecuta in padure. Parea o viata în urma. Gândurile legate de Bella au incercat sa ma cuprinda si m-am luptat pentru a le împinge departe de mintea mea. Prin durerea mea, m-am uitat la fata noului meu partener de calatorie. În acel moment, eram recunoscator pentru prezenta lui. Asa mult am luptat pentru singuratate, incercand sa scap de Lucian… si, totusi , observam ca prezenta sa avea un ciudat efect calmant asupra mea; nu atat de puternic ca cel al fratelui meu, Jasper dar oricum, ma simteam bine avandu-l in jurul meu.
Lucian era un strain, nu-mi cunostea trecutul, nu socializa cu familia mea si, cel mai important nu avea nici o legatura cu Bella. Noua mea companie era singura persoana din viata mea care nu-mi amintea de ea.
“Lucian…”, am inceput.
„Da?”
„Cred ca vom sta aici ceva timp. Va trebui sa asteptam pâna când se va lasa întunericul ca sa putem continua vanatoarea. Soarele e prea puternic si riscul de expunere e maxim. De ce nu-mi spui despre tine?”
El si-a plecat capul si a murmurat, „In realitate, nu am prea multe de spus despre mine. Povestea mea nu are nimic impresionant.”
„Uimeste-ma”, am raspuns, zâmbind usor.
Si-a ridicat privirea. A facut o pauza, incercand sa-si adune gandurile si se pregati sa povesteasca.
Hm..Sunt curioasa sa vad ce e cu Lucian 😕 Ciudat dar scrii atat de bine incat atunci cand el nu il mai lasa pe Edward sa plece, ii simteam si eu frustrarea :p Sunt tare nerabdatoare sa ii aflu povestea!
sper sa iti placa de Lucian…mie sincer imi place mult mult de tot de el:D
devine din ce in ce mai interesant….imi place 🙂
e bine ca in sfarsit are si Edward putina companie,chiar daca imaginea bellei il urmareste peste tot.dar e bine ca nu mai sufera asa de mult in singuratate si ca si-a gasit o ocupatie..nu prea buna dar asta e…
hmm…e intr-un fel mai bine…edward la gasit pe lucian asa cum bella la gasit pe jacob…ca sa poata sa se distraga….sa nu se mai gandeasca…..la ea…si sa poata macar sa fie pe linia de plutire sa poate macar sa isi pastreze echilibrul..impresionant…imi aplce chiar destul de mult acest fic…ne uimesti cu tot cea ce faci se se vede d ela o posta ca pui foarte mult suflet in cea ce faci…te poop….:*:*:*
Sa nu renunti la poveste.Tu scrii frumos .Capitolul asta nu a mai fost atat de profund ca celelalte,dar este bun.Nu te grabi si noi von astepta sa ne oferi aceleasi momente frumoase ca si pana acum.Bafta la scris.
Angi, multumesc mult!! esti o scumpa!!
intr-adevar acest capitol a fost unul de legatura…ptr ceea ce urmeaza…nu este ff profund ptr ca in poveste vor mai fi si momente de respiro….:)) trebuie sa mai respiram si noi dar cred ca si Edward….chiar daca e vampir si teoretic nu are nevoie de respiratie!!! :)))) 😉
nici tu sa nu renunti sa citesti….si sa comentezi! 🙂
Ma speriasem cand am vazut ca au disparut unele capitole, am crezut ca ai renuntat sa mai scrii la povestea ta. Ma bucur mult ca nu ai facut asta, si in plus, ai mai adaugat si continuarea. E super. O sa fie interesant sa aflam despre viata lui Lucian. Sper ca o sa postezi cat mai curand capitolul. Bafta la scris!:*
Corinna, nu voi renunta la poveste atata vreme cat voi(dar si eu) il veti recunoaste pe pe Edward in capitolele mele…ma straduiesc sa nu dezamagesc pe nimeni…nici pe voi, nici pe mine si….nici pe Edward 🙂 ….
e adevarat ca nu se specifica nicaieri prezenta unui alt vampir pe langa el(ptr o perioada mai scurta sau mai lunga)…dar eu asa mi-am imaginat….plus ca mi se pare corect sa il mai scot si pe el din „prapastia” gandurilor si a remuscarior….cateva momente de respiro cred ca ii erau necesare….si apoi, povestea s-ar fi sfarsit mult prea repede….si nu va fi asa…eu sper sa aiba cel putin atatea capitole ca si new moon!!!!:) adica asa ma gandesc eu…dar pe parcurs…mai vedem….
capitolul urmator…poate va venii mai repde decat te astepti tu 😀
Fetelor, imi pare asa de rau!!! :(:(:(:(:( ffff rau!!! Din cauza unor probleme cu site-ul s-a pierdut TOT!!!! A trebuit sa refac totul de la zero…sau aproape zero….mi-au ramas doar comentariile de la „acasa”….ufff….asa de rau imi pare…..sper sa nu va suparati!!!!
Si…va astept cu noi commentarii… ca sa le inlocuim pe cele pierdute…. 🙂
Multumesc!! :* :*:*