Alice m-a vazut venind si familia ma astepta cu nerabdare. Esme si Carlisle stateau la fereastra tinandu-se de mana; i-am vazut cand am oprit masina in fata casei Tanyei. M-am uitat în sus si am vazut ingrijorarea din ochii parintilor mei. Am respirat adanc.
„Edward …” Esme parca plangea cand am deschis usa. Ea a venit repede la mine, punandu-si bratele in jurul gatului meu, imbratisandu-ma puternic. Carlisle mi-a atins umarul, intr-un gest mangaitor. Era foarte ingrijorat pentru mine. Cu totii erau.
M-am uitat în ochii lui si am gasit întelegere acolo. Nu era necesara nicio explicatie.
M-am uitat la Alice cu o rugaminte in ochi, „Alice, te rog sa nu te mai uiti la viitorul ei. Am facut destul rau pana acum. Daca tii la mine, daca tii la Bella, las-o sa-si traiasca viata. Noi nu mai suntem o parte din lumea ei.”
Ea a aprobat, fara sa se mai uite in ochii mei. Gândurile ei s-au întunecat, sau, poate, concentrarea mea era prea mare si am putut sa-i resping gandurile departe de mintea mea.
Alice si-a muscat buza cu durere si furie, ascunzandu-si apoi fata la pieptul lui Jasper. Bella si Alice devenisera prietene foarte bune, chiar daca timpul petrecut impreuna nu a fost prea lung. Se intelegeau perfect, iar Alice deja o vedea ca pe sora pe care mereu si-o dorise. Stiam ca despartirea, plecarea fusese dificila pentru ea.
Si, de asemenea, stiam ca si Bella o vedea ca pe un membru al familiei ei…de fapt, pe toti ne vedea asa…pentru ea, noi fusesem marea familie la care visase mereu…cu frati, surori…durerea pe care am simtit-o mi-a cutremurat trupul.
Tanya a venit langa mine. Buclele ei se miscau usor cu fiecare pas. Si-a deschis bratele, îmbratisandu-ma: „Bine ai venit acasa, Edward”, a vorbit încetisor. S-a tras putin în spate, tinandu-si înca mainile pe umerii mei si m-a privit în ochi. “Imi pare asa de rau, Edward, dar sunt bucuroasa ca esti aici. Dupa atata timp… Mi-a fost dor de tine. Daca ai fi fost cu mine, nu te-as fi lasat sa pleci niciodata.”
Am incercat sa ma indepartez de Tanya, ignorand cuvintele ei.
Ma luptam sa resping toate gândurile celor din camera, afara din mintea mea, dar eram atât de daramat emotional, incat n-am mai avut puterea de a rezista. Fara blocajul care ma proteja, sentimentele si gandurile familiei mi-au inundat mintea.
Emmett mi-a zâmbit fara tragere de inima. “Omule, arati ca naiba. Nu m-am gandit niciodata ca acest lucru va fi asa de greu pentru tine. Trebuie sa o iubesti cu adevarat pe fata asta”, gandi el
“Asa-i trebuie. El nu ar fi trebuit niciodata sa se implice intr-o relatie cu un om. Cu un om”, repeta ea dezgustata. “Ma bucur ca nu mai e in viata noastra”. Tonul lui Rosalie era arogant si egoist.
Jasper incerca sa o linisteasca pe Alice, insa si durerea lui este intensa. “Nu stiu daca pot absorbi astfel de sentimente puternice , atatea emotii diferite, pentru mult timp. As putea încerca sa-i calmez, dar daca fac mai rau?” gandurile lui erau intunecate.
“Nu pot sa nu ma gândesc la Bella. E prietena mea si sunt mereu cu ea. Nu pot controla mereu ceea ce vad, uneori viziunile vin spre mine inainte sa le pot bloca. Relatia mea cu Bella a fost mult prea intensa ca sa pot sa nu o vad. Chiar daca eu vreau sa nu ma uit….nu pot….”Alice avea dreptate, transmitandu-mi asta.
“Saracul, fiul meu, ma simt atât de neajutorata. Durerea lui este coplesitoare.” ma lovira in plin gandurile mamei mele.
Instinctiv mi-am ridicat mainile sa-mi acopar urechile, furios ca nu puteam face nimic ca sa blochez afara din mintea mea toate aceste ganduri care ma atacau. Necesitatea de a evada era iminenta. Familia mea avea dreptul de a se ingrijora, dar eu nu mai aveam puterea de a sta cu ei. Aveam nevoie sa fiu singur. Aveam nevoie de timp pentru a ma gandi la sentimentele mele, sperand sa imi gasesc linistea.
M-am intors catre Tanya, „Stii cumva vreun loc unde as putea merge sa fiu singur?”
„Desigur”, a spus ea, punandu-si mana consolator pe umarul meu. Ea m-a condus pe un coridor lung si mi-a aratat un mic dormitor – camera mea.
„Poti sta aici cat timp ai nevoie.”
Am zâmbit neconvingator si i-am multumit pentru ospitalitate.
Am inchis usa in urma mea si m-am uitat in camera mica. Mirosul de cedru plutea în aer. Un pat mare din lemn de nuc era asezat in mijlocul camerei si draperiile rosii blocau intrarea razelor de luna.
O oglinda era atarnata pe peretele opus patului; m-am uitat in oglinda: pentru un moment nu mi-am recunoscut reflexia in ea. Parul meu era dezordonat, fata mea purta amprenta durerii din mine si ochii mei priveau cu indiferenta.
Oftand, am atins buzunarul hainei si am scos fotografia pe care o luasem de la Bella. Aceasta era doar o parte din ea. M-am desprins de perete si mi-am lasat corpul sa alunece in jos, pe podea. Strangand poza în mâna, mi-am strans picioarele în sus si bratele în jurul meu, încercând sa ma tin împreuna. Ma saturasem sa fiu puternic. Ma saturasem sa încerc sa ma mentin pe linia de plutire. Am permis mizeriei si intunericului sa puna stapânire pe mine. Înca o data, eram înconjurat de întuneric.
Zilele treceau. Nu eram constient de asta, nu-mi pasa . Priveam cum rasare soarele, razele lui luminand de-a lungul marginilor perdelelor rosii. Nu ma interesa. Eram orb la trecerea timpului. Stateam nemiscat. Fata Bellei era tot ce puteam vedea: o lacrima, brazdandu-i fata, cerand, implorand sa nu plec. Când am închis ochii, am putut auzi sunetul vocii ei, am putut auzi emotia din ea, am putut auzi sunetul inimii ei spargandu-se. Mi-am strans mai tare bratele in jurul meu.
Vocile din afara camerei, vorbind in tonuri discrete, au navalit peste mine. Vroiam sa le fac sa taca, sa gasesc forta de a ma impotrivi. Incercam cu disperare sa le blochez.
L-am putut auzi pe Carlisle, „Trebuie doar sa-i dam timp. Lasa-l sa-si revina. ”
„Dar, Carlisle, acest lucru nu e sanatos. Nu este normal „, a pledat Esme.
„Sufera prea mult acum si are nevoie de timp sa isi revina. El va putea sa gaseasca puterea de a-si reveni destul de curand. Dar nu-l putem grabi.”
Eram multumit ca aveam intelegerea lui Carlisle. Stia prea bine cum e sa suferi si stia ca am nevoie sa fiu singur. Când a fost transformat, el a petrecut saptamâni, în imposibilitatea de a accepta ceea ce el devenise. Simtea ca pierduse totul, exact ca si mine acum. În multe privinte, Carlisle ma intelegea mai bine decât oricine altcineva, poate mai bine decât ma întelegeam eu insumi. Increderea lui în mine era uneori descurajatoare.
………………..
Mai mult timp a trecut si vidul din pieptul meu parea sa creasca mai mult. Ochii mei au ramas închisi, respiratia mi-era neregulata. Gâtul ma ardea de sete, dar am fost surprins cat de usor puteam sa o ignor. Starea de doliu umbrea toate celelalte instincte. In lipsa nevoilor umane, un vampir putea ramâne impasibil pentru o perioada lunga de timp. Devenisem o statuie, o coaja goala a omului care fusesem odata.
„Nu-mi pasa de ce o sa spui, eu o sa intru!” Alice striga in capul meu. „Ti-am dat suficient timp, mai mult de trei saptamâni si este de ajuns.”
Pasii ei gratiosi, de dans au fost înlocuiti de pasi apasati, suparati. Niciodata Alice nu mersese asa. Usa s-a deschis si lumina inunda camera, ca o cascada. Alice statea în cadrul usii, nefiind sigura cum sa procedeze.
“Oh!”, murmura ea.
M-a abordat cu prudenta, ochii mei fiind înca închisi. S-a lasat în jos, lânga mine, punandu-si un brat subtire peste umerii mei.
„Edward”, a soptit. Nu mi-am ridicat privirea.
„Edward, e timpul sa iti revii.”
Mi-am ridicat capul si am privit tacut fata ei; ea se uita la trasaturile mele obosite. Am putut sa-mi vad fata reflectata în mintea ei. Ochii mei erau negri ca smoala si umbra de sub ei era de un violet profund; aratam ca un nebun. Fata mea era slabita de tristetea permanenta din mine.
„Alice …” Am soptit, “simt ca imi pierd tot controlul”. M-am intors catre sora mea, permitandu-i sa ma învaluie cu imbratisarea ei iubitoare. In pieptul meu se dezlantuise iadul. Se uita la mine, fata ei parca plângea. Am lasat libere toate emotiile pe care le stransesem in mine in tot acest timp. Le-am permis sa circule liber de la mine.
Alice si-a pus manile pe fata mea si s-a uitat în ochii mei obositi, „Edward, stiu ca doare, dar Bella nu ar dori ca tu sa existi asa.”
Am aprobat usor, stiind ca ea avea dreptate. „Haide, trebuie sa vanezi. Nu ai mai vânat de saptamâni si corpul tau are nevoie de asta”, a spus ea convingatoare. Apoi se uita mai atent la mine, clatinand din cap. „Eu nu pot sa o las pe Esme sa te vada aratand asa. Cred ca s-ar imbolnavi de griji. Da-mi un moment. ”
Mi-am lasat capul in jos, reluandu-mi pozitia. Alice pleca repede din camera si vocea ei se auzi pe hol. „Cred ca va fi ok, dar are nevoie de hrana. Jazz, te rog, vino cu mine. ”
Jasper si Alice s-au întors în camera mea si am auzit rasuflarea scurta, ca un suierat, scapat printre buze de Jasper, când m-a vazut chircit pe podea.
Nu m-am dat seama cât de slab devenise corpul meu. M-am sprijinit de Jasper si am lasat-o pe Alice sa ma ajute sa ma ridic in picioare.
„Ai avut dreptate Alice, ceilalti nu trebuie sa il vada asa”, a vorbit Jasper încetisor.
„Deschide fereastra.” Ii spuse Alice lui Jasper.
Simteam cum Jasper trimitea valuri de simpatie si de încurajare peste mine.
Alice a ajuns la fereastra si trase de draperiile rosii, dandu-le la o parte. Lumina argintie a lunii se rasfranse peste mine, accentuand si mai mult aspectul meu pustiu. Alice m-a sprijinit ca sa pot urca pe fereastra. Abia am reusit.
Apoi ma arunca peste umarul ei – ca o zdreanta de papusa – si a început sa fuga. Puteam simti aerul rece al noptii pe fata mea, incercand sa-mi limpezeasca mintea, sa ma scoata din starea de transa in care eram prins.
Puteam simti mirosul padurii si al vietatilor din padure. Puteam auzi murmurul pârâului care curgea mai jos. Sangele care pulsa fierbinte in venele animalelor suna in mintea mea, dar corpul meu era prea slab pentru efortul de a vana.
Jasper a doborat usor un urs, il ridica peste cap si ii dadu drumul la picioarele mele. Mi-a fost rusine de mine, de cat de slab devenisem….
Setea era coplesitoare. M-am lasat in voia instinctelor. Dintii mei ascutiti au trecut prin pielea animalului si fluxul de sange imi alina durerea din gat. Am simtit cum imi revine energia, puterea.
L-am stors de sange repede, acceptand un altul, aproape imediat. Alice si Jasper, ma urmara îndeaproape. M-am uitat în sus, simtindu-ma bine pentru prima oara in ultimele saptamani.
Alice putea vedea instantaneu schimbarea mea si a zâmbit cu satisfactie. Din nou, mi-am vazut fata reflecta în mintea ei; ochii mei, revenisera la culoarea de aur a ambrei si inelele violete de sub ochii mei începura sa se estompeze, dar tristetea din privire era tot acolo.
M-am uitat la ea si Alice ma aproba cu întelegere. Aveam nevoie sa alerg. Aveam nevoie sa fac câtiva pasi si sa scutur jugul de uluire pe care il purtam de multe saptamani. M-au urmarit pana am disparut in padure.
Picioarele mele au plutit prin aer cand am sarit deasupra pamantului. Ramurile capacilor imi atingeau pielea mea de marmura si aerul rece imi umplea plamânii. Am blocat gândurile legate de Bella într-o mica parte din mintea mea. Aveam nevoie sa-mi recâstig concentrarea, ca sa pot merge mai departe. Bella nu ar vrea sa nu exist, ea ar vrea sa traiesc, cat de bine puteam. M-am simtit din nou puternic, dar nu întreg. M-am oprit brusc atunci cand am realizat ca eram aproape de marginea padurii. Întrerupandu-mi gândurile, am fugit înapoi în directia casei Tanyei. Aveam o obligatie fata de familia mea, de parintii mei.
“A fost rau, dar cred ca starea lui se va imbunatati. In timp”. Am putut auzi gândurile lui Alice ca si cum eram in casa. Ea vorbea cu Esme, incercand sa o linisteasca, spunandu-i ca sunt in regula.
„Edward …” murmura Esme cand am deschis usa. Ochii ii erau plini de îngrijorare cand vazu cum arata fata mea. Dragostea si devotamentul ei erau un comfort nesperat pentru mine. M-am lasat imbratisat de ea si mi-am infasurat bratele in jurul ei, ascunzandu-mi fata in parul ei, ca si cum eram un puisor ranit. Mâinile ei imi masau ritmic spatele, ca o mama care incerca sa linisteasca plansul copilului ei. Ofta adanc lasandu-si bratele in jos.
„Îmi pare rau …” am început, dar degetul ei rece, a presat buzele mele.
„Nu ai nimic pentru care sa-ti ceri scuze, dragul meu. Stim cu totii cat iti este de greu. Este, aproape sigur, cea mai dificila perioada a ta, dar tu esti puternic. Esti un om bun si ceea ce ai facut tu necesita o mare calitate: curajul! Sunt mândra de tine”. Un zâmbet i-a aparut pe buze cand s-a uitat în ochii mei.
M-am intors de la zambetul ei si m-am uitat la Carlisle. „Ce am ratat?” I-am cerut.
„Noi ne-am ocupat de aranjamente. Am primit un contract de la un spital din Ithaca, New York si am trimis un CV pentru a putea preda la Cornell. Jasper s-a înscris în anul I la Universitate. Cred ca ar fi bine si pentru tine sa ai un nou domeniu de studiu, sa iti ocupi timpul cu ceva util”. El ma privi cu precautie si apoi continua sa-mi explice alte detalii cu privire la apropiata noastra mutare.
Am aprobat, luând în considerare tot ce spunea el. Poate ca distragerea era ceea ce aveam nevoie. Ar fi grozav daca Carlisle m-ar ajuta sa pot trece peste perioada asta.
Alice aproape batea din palme bucurandu-se ca am revenit printre ei. “Ce bine ca te-ai intors!” gandea ea. Mi-a aratat o viziune cu viitorul meu aflat in schimbare si era o placere sa vad ca mergeam într-o noua directie.
Zilele trecute credeam ca optiunile mele sunt limitate. Ma simteam obligat sa imi revin, pentru familia mea. Trebuia sa am forta de a-mi reveni, de a incerca sa nu le mai fac rau si celor care ma iubeau, poate mai mult decat o faceam eu. M-am fortat sa ma concentrez pe viitor. Pentru un moment, viziunea cu Bella reveni in mintea mea si brusc, eram din nou amenintat de vid, desertaciune si singuratate. Gândurile legate de ea erau mereu prezente în constiinta mea dar ma luptam cu mine ca sa pot bloca imaginile in afara mintii mele. Am încercat cu disperare sa-mi aminteasc de Bella fericita, iubitoare, dar imaginile pe care le vedeam erau legate doar de agonia tulburatoare de pe chipul ei din padure. Aceeasi agonie care era si in ochii mei. M-am trezit întrebandu-ma oare unde e si ce face. Am speculat cum s-ar putea simti si, desi, mi-as fi dorit sa se mute cu mama ei, nu puteam suporta gândul asta. Mi-am imaginat-o îndragostita, in bratele unui alt barbat si invidia fierbea în mine, gelozia dandu-mi o durere groaznica in stomac. Ar fi trebuit sa fie cu mine!!!
„Edward, opreste-te.” Sopti Jasper, incercand sa ma calmeze, punand o mâna pe umarul meu. „Opreste-te!! Nu te mai tortura singur”. Am scuturat din cap, fortând imaginile din mintea mea sa dispara.
„Vrei sa…..” Alice a inceput, dar i-am taiat-o repede cu un mic mârâit iesit din pieptul meu.
„Nu, Alice… Nu e drept. Las-o sa-si traiasca viata!”
Fortând gândurile din mintea mea sa ma paraseasca, am permis sentimentului de amorteala sa puna stapanire pe mine. Toate emotiile s-au scurs din corpul meu si am devenit gol, ca un vas gol. Pentru binele familiei mele, trebuie sa joc rolul de frate si fiu, dar inima mea nu va mai fi în mine.
* * *
Mai multe zile au trecut, continuand sa lupt pentru a-mi face camuflajul credibil pentru cei dragi mie. La suprafata, era ca si cum am trecut peste durerea pierderii mele si mergeam mai departe. Dar, în cazul în care cineva se întâmpla sa ma priveasca mai de-aproape, ar vedea ca ochii mei erau goi. Lumina mea era plecata. Bella a aprins lumea mea cu o sclipire orbitoare si, cand am plecat, intunericul m-a cuprins din nou. Lumina ei m-a sustinut, m-a facut sa cred ca eram un om bun, ca nu eram un monstru. Acum, in lumea mea era mai întuneric decât fusese vreodata. Ochii mei erau orbiti permanent de scurta vapaie pe care Bella o adusese in viata mea.
Viata mea a devenit o serie de evenimente fara sens. Vanam din necesitate, fara nicio satisfactie. Interactionam cu familia mea si il ajutam pe Carlisle cu planul de a ne muta in Ithaca, dar toate astea devenisera doar o activitate de rutina. Era pur si simplu un mijloc de a fi langa familia mea dar, recunosc, abia asteptam sa ma retag in camera mea, sa fiu singur.
Petreceam destul timp cu Jasper, puterea lui de a ma calma facandu-ma sa trec mai usor peste zile. Jucam sah, lucru care, înainte, nu reprezenta niciun interes pentru mine. Anticipam mutarile pe care Jasper urma sa le faca. Imi placea ca incerca sa se concentreze pe altceva, împiedicând-ma sa vad ce miscari planifica sa faca.
Deodata am realizat ceva. Mintea mea nu o percepea pe Alice. Acest lucru nu ar fi trebuit sa ma alarmeze, dar cand m-am uitat in camera, mi-am dat seama ca Alice nu era acolo. Oare a plecat la vânatoare? Nu mi-am putut aminti daca ea mentionase ca ar pleca la vanatoare. Sincer, demult nu mi-am mai indreptat atentia asupra activitatilor membrilor familiei mele, dar ceva in legatura cu Alice ma deranja. Jasper a simtit preocuparea mea. Alice ar trebui sa stie mai multe despre asta.
M-am ridicat brusc de la masa si piesele de sah au cazut la picioarele mele. Ochii lui Jasper s-au marit dandu-si seama ce vreau sa fac. M-am indreptat rapid catre usa, el a înteles ce vreau si a incercat sa-mi prinda bratul. „Te rog, Edward,” ma implora el.
Privirea mea l-a sagetat cand m-am uitat la el. Jasper a încercat sa ma calmeze, dar eu nu vroiam decat sa ma eliberez din strânsoarea lui.
„Cum a putut…” N-am reusit sa termin intrebarea.
„Edward, ce e?” întreba Carlisle, vocea lui tradandu-i nelinistea.
„Alice a promis!” Am sasait.
Jasper si Carlisle s-au uitat la corpul meu care începuse sa tremure de furie. Alice mi-a promis ca nu va interfera cu Bella. Ea a plecat cu premeditare, actionand împotriva dorintei mele.
„Ce este cu ea?” Am cerut. „Daca nu-mi spuneti, jur ca o voi vana”.
Jasper privi in jos si vorbi serios, „Edward, te rog sa nu fii suparat pe ea. Ea doar încercarca sa ajute. A plecat mai devreme în aceasta dimineata, sa fie departe de tine, astfel incat sa nu-i poti auzi gândurile. Stia ca vei fii suparat, dar ea a facut asta pentru tine”.
Mi-am închis ochii, încercând sa-mi controlez furia. Jasper a continuat: „Ea a facut asta în speranta ca, uitandu-se la Bella si vazand ca ea e în regula, te-ar putea ajuta sa mergi mai departe. Simt agonia si suferinta ta, îndoiala care-ti macina, ca ciuma, mintea. Te tot intrebi daca ai facut sau nu ceea ce trebuia. Alice s-a gândit ca, daca ai stii ca Bella e fericita, ti-ai putea gasi si tu pacea „.
Vocea lui Jasper era sincera. Puteam simti cum mania mea se transforma in groaza. Ce ar însemna asta? Oare daca Bella era fericita, mi-ar fi mai usor sa trec peste suferinta? Dar, daca ea suferea, nu ar face asta, sa fie si mai greu pentru mine sa pastrez distanta? Gândurile alergau prin capul meu, era asa greu de suportat…
Furia mi se risipi si m-am prabusit, inapoi, in scaun. Oare era bine pentru mine, daca ma puteam duce dupa sora mea? Poate ar trebui sa ma furisez dupa Alice. Dar n-as putea. M-ar vedea venind.
Învins, mi-am ascuns fata în mâini si am asteptat sa se întoarca Alice.
I-am putut auzi gandurile cand ea a ajuns aproape de casa. Dar, mintea ei era confuza pentru mine. Imi bloca accesul la gandurile ei, concentrandu-se pe o serie de calcule complicate de matematica. Asta nu insemna decat doua lucruri: fie ea nu vroia sa stiu unde a fost pana acum, fie nu vroia sa vad ceea ce aflase despre Bella.
Se afla în cadrul usii. Desigur, ea stia ca o asteptam. Sigur a vazut confruntarea dintre Jasper si mine. Asta insemna ca nu era decat o singura varianta: nu vroia sa-mi arate viziunea!! Suferinta produsa de aceasta realizare mi-a redeschis golul unde fusese odata inima mea.
Bella era multumita!! M-am uitat în sus privind in ochii lui Alice. Ea se uita repede in alta parte, concentrandu-se la calcule. Ochii mei s-au ingustat luptand sa sparga bariera catre mintea ei. Ea se concentra si mai mult.
Stateam inca pe scaun cand Alice a intrat. Jasper se ridica repede, înaintea mea, ducandu-se spre ea.
„Jasper, te rog lasa-ma singur”, am soptit pastrandu-mi concentrarea. „Trebuie sa vorbesc cu Alice.”
Jasper s-a uitat la Alice, cu ochii plini de îngrijorare. Ea i-a zambit fortat si el s-a retras. Am luat-o pe Alice de mana si am tras-o afara.
Ea s-a asezat jos pe iarba moale si batand cu palma pamântul de lânga ea, ma invita sa stau. Dupa cum mi-am dat seama, ea întelesese ca nu avea rost sa imi ascunda nimic, vazand hotararea din ochii mei.
„Edward, stiu ca esti suparat pe mine. Stiu ca am facut o promisiune, dar am facut asta pentru tine. ”
„Alice, trebuie sa stiu ce ai vazut,” am rugat-o.
A ezitat. „Nu cred ca este o idee buna,” a raspuns ea.
„Alice, ceea ce ai vazut, nu vei putea sa ascunzi de mine la nesfarsit. Cât de mult te poti concentra pe probleme de matematica sau pe traducerile plictisitoare?”
Fata ei era serioasa, stiam ca delibera daca sa imi arate sau nu viziunea.
Si, dintr-o data – Flash!!! Am vazut-o pe Bella! Fata ei frumoasa era brazdata de lacrimi. L-am vazut pe Charlie, torturat de griji. Bella statea nemiscata. Nu mânca, nu dormea, nu facea nimic. Am vazut-o pe mama ei încercand s-o faca sa isi revina. Am vazut-o pe Bella luptand împotriva parintilor ei, pentru a ramâne in Forks. Fluxul de imagini tulburatoare m-a torturat din nou. Alice a continuat sa se uite in ochii mei, strangandu-mi mainile in ale ei.
Corpul meu a început sa se agite în suferinta. M-am uitat framântat în ochii surorii mele. „Ce am facut?” Ma asfixiam.
„Edward, gandeste-te înapoi la ultima luna. Reactiile tale ti se par atât de diferite de ale Bellei? Voi va iubiti prea mult si despartirea a lasat urme adanci, distrugandu-va pe amandoi! Ce te asteptai sa vezi, cand ea tocmai a pierdut dragostea?”
„Dar ea lupta pentru a ramâne în Forks. Lupta pentru ca ea crede ca ma voi intoarce.”
„Poate ea spera ca vei reveni, dar Edward, aminteste-ti ca ea este om. Stii ca timpul va trece si ca inima ei se va vindeca. Amintirile ei vor disparea si ea va fi din nou fericita, intr-o zi”. Mainile lui Alice au ramas ferme pe ale mele.
M-am uitat ciudat la ea. Ce o facuse sa renunte la inversunarea cu care incercase sa ma convinga ca decizia mea de a ma desparti de Bella era o idiotenie?
S-a uitat la mine, pe fata avand o urma de vinovatie.“Eu tin mult la Bella. Ea e prietena mea. Dar tu…tu esti fratele meu. Pe tine te iubesc cel mai mult, dupa Jasper”, adauga ea, zambind usor. “Tu esti mai important pentru mine. Echilibrul tau interior e mai important pentru mine.” Lasa capul in jos “Mult mai important decat cel al Bellei. Tot ce vreau e sa iti revii. Mi-e dor de vechiul Edward!! Imi lipsesc conversatiile noastre tacute. Acum nu mai am cu cine sa vorbesc…In mintea mea nu mai esti Edward cel plin de viata. Esti doar un corp…gol. Poate ca sunt egoista, dar…” dadu din umeri lasand propozitia neterminata.
M-am uitat la ea privindu-o intens. Nu o condamnam. Si eu o iubeam enorm!! Era sora mea preferata. Si, pentru prima oara, dupa despartirea de Bella, am zambit. Am zambit cu adevarat. Am imbratisat-o puternic si i-am soptit: “Si eu te iubesc! Iti multumesc pentru tot ce faci pentru mine! Sincer, si mie imi lipsesc discutiile noastre.” M-am retras din imbratisare si am privit-o serios. “Dar, inca imi e greu, Alice… Fac eforturi dar…e greu…”
Se uita la mine cu ochii plini de compasiune.
„Îmi pare rau ca a trebuit sa vezi asta. Acum stiu ca a fost gresit sa ma uit la ea si promit ca nu se va întâmpla din nou. ”
Am aprobat incet. Imaginile cu Bella ma bântuiau. Ea era atât de pierduta, asa de distrusa. Desi era sfâsietor de dureros ceea ce vazusem, o mica parte din mine se bucura. Am recunoscut, era egoist din partea mea, dar, într-o mica masura, eram bucuros ca plecarea mea nu ii facuse bine. Aceasta m-a încurajat sa cred ca, ceea ce ea simtea pentru mine era la fel de intens ca ceea ce simteam eu pentru ea. Ca ea ma iubea la fel de profund ca si mine , ca devotamentul ei era pur si adevarat. Totusi, aceasta realizare era o mica consolare, umbrita de nesuportabila durere ce o simteam in inima mea de piatra.
Alice a continuat sa stea cu mine, strangandu-mi puternic mâinile. Am închis ochii, dispus sa las amorteala sa se întoarca. Încet, m-am ridicat in picioare. Alice si-a înfasurat bratele in jurul meu iar eu i-am intors imbratisarea. Am revenit acasa, toti ochii fixand usa cand am intrat. Alice a zambit usurata si in camera s-a auzit un oftat colectiv. Conversatia a fost reluata si, de dragul meu, incidentul nu a mai fost mentionat.
Atentia mi-a fost atrasa de conversatia dintre Kate si Tanya. M-am incordat, concentrandu-ma sa aud gândurile lor, pentru a le descifra soaptele. Ele vorbeau de Irina.
Ca si cum el ar putea citi mintea lor, Carlisle a intrebat „Ce e cu Irina?”
Tanya si Kate au schimbat o privire rapida, apoi, ezitant, Kate a raspuns: „Ea a plecat pentru a-l gasi pe Laurent.”
M-am luptat pentru a-mi mentine fatada amortita, dar un sentiment straniu a început sa ma cuprinda. Primavara trecuta, Laurent a venit acasa la noi in Forks pentru a ne avertiza in legatura cu James. Desi el a actionat ca un prieten, un aer de neîncredere plutea in memoria mea, cand ma gandeam la el. Laurent a fost curios despre stilul de viata al lui Carlisle si acesta l-a încurajat sa vina aici, in Denali, la Tanya si surorile ei.
Tanya a început sa explice, „Laurent a venit aici cu mai multe luni în urma. El era fascinat de modul nostru de viata si am putut usor sa-l conving sa încerce. Având în vedere ca saptamâna trecuta, controlul nu era îmbunatatit si vazand un început de relatie intre el si Irina…. „
Ea s-a întrerupt pentru un moment, apoi a continuat: „Irina a devenit foarte atasata de Laurent. Poate ca am subestimat sentimentele ei pentru el. A stat cu noi ceva timp, dar ma tem ca stilului nostru de viata s-a dovedit a fi prea greu pentru el. A plecat brusc, îmbratisând din nou tendintele sale nomade. Irina avea inima franta dupa plecarea lui si am incercat sa-l gasim, în speranta ca ea ar putea sa-l convinga sa se întoarca. ”
Povestea Tanyei despre Laurent si Irina era prea mult pentru mine ca sa suport. O alta poveste de dragoste si de pierdere….simteam cum masca indiferentei, construita cu grija, ameninta sa se scurga. Misterul meu se putea rezolva.
Imaginile cu Bella, înca o data, mi-au asaltat mintea. Vroiam sa plec. De fiecare data când ma uitam la familia mea, ma gândeam la ea. Era ca la început, dandu-mi seama ca totul imi amintea de ea. Imediat m-am întors, cu intentia de a iesi din camera, dar m-am oprit in dreptul ferestrei. Familia mea se holba curioasa la mine. Soarele, care tragea cu ochiul printre nori, mi-a atins pielea si un curcubeu cu milioane de stelute aparura imediat. Demonii din mintea mea, luptau pentru suprematie – nevoia de a ramane cu familia mea lupta vehement cu nevoia de a evada, de a pleca. Am inhalat aerul rece incercand sa-mi recapat concentrarea si stapanirea.
O voce soptita a ajuns la urechea mea.
„Crezi ca va mai fi la fel ca inainte, Carlisle?” intreba Esme, cu vocea tremurandu-i de griji.
„Nu stiu. N-am mai vazut o iubire asa intensa pana acum.” – spuse serios Carlisle. “In afara de a noastra!” ii mai spuse usor la ureche, zambind.
„Asta e absurd,” chicoti Rosalie, cu vocea ei aroganta. „Cum poate sa iubeasca un om? Mai ales in forma umana? El este asa de slab…. ”
„Rosalie!” o atentiona Carlisle amenintator.
„Nu”, a continuat ea.”A fost riscant pentru el, chiar si fara a lua în considerare ideea de a ne implica pe noi si uite ce e a mai ramas din familia noastra! Lui ar trebui sa ii fie rusine de ceea ce a facut. Are nevoie doar de timp pentru a trece peste asta!”-era deja isterica acum. “Toata lumea spune asta. Dar eu nu contez? Tot timpul trebuie sa am grija ce zic si ce fac si mai ales ce gandesc ca sa nu il supar pe baietelul mamei?” – egoismul din vocea ei ma lovi cu toata forta!
Brusc, orizontul se transforma intr-o nuanta de rosu aprins vibranta si vuietul din urechile mele m-a facut sa ma simt ca si cum ma durea capul.
In timp ce ea continua sa arunce venin, am auzit un hohot de furie; mi-am dat seama ca hohotul provenea din propriile-mi buze. Instinctiv, m-am indreptat spre locul unde statea si mi-am infipt pumnii in gulerul de la bluza. Ea s-a dat in spate si ochii ei s-au marit de frica.
“Oh!”
Emmett si Jasper m-au apucat de brate, tragându-ma de langa sora mea. Cum putea crede asta? Era cu adevarat atât de egoista? Stiam ca Rosalie era aroganta si infatuata, dar nu am avut nicio idee ca putea fi atat de veninoasa. Ea nu se gandea cum ma simt eu? La toata agonia mea? Nu se gandea si la ceilalti din familie? La Esme? La cata durere ii provoca auzindu-i cuvintele? Ea nu se gandea niciodata decat la EA ??? Nu stia decat sa imprastie venin? Doar de atat era capabila?
Mâinile mele au atins-o pâna la a o trage de par si, atunci genunchii mi-au cedat, prabusindu-ma pe podea. “Nu pot face asta! Nu pot face asta!” Jasper si Emmett au continuat sa ma tina de maini, desi nu mai era nevoie . Ea statea in fata mea, vazând numai rosu, atat era de furioasa si frustrata. Un racnet de furie mi-a iesit de pe buze si am simtit cum arsura din piept ameninta sa ma rupa în doua. Puteam auzi conversatiile nervoase, dar nu am ascultat cuvintele; era ca si cum auzeam printr-un perete de apa.
În aceeasi clipa, am simtit aerul rece si mi-am dat seama ca eram afara. Mi-am fixat privirea in ochii lui Carlisle; el mi-a sustinut-o incercand sa inteleaga reactia si gandurile mele. Puteam înca simti bratele puternice ale fratilor mei, pregatiti sa ma tina daca mai aveam de gand sa atac pe cineva. M-am uitat în ochii lui Carlisle si el a putut vedea chinul meu.
„Lasa-l sa plece”, a intervenit el cu vocea mica.
„Dar, Carlisle…” Emmett a inceput. “El a atacat-o pe Rosalie! Crezi ca il voi lasa sa plece? Ce te face sa crezi ca nu va merge direct la ea, atunci când ii vom da drumul?”
Carlisle le-a mai spus inca o data sa imi dea drumul…intr-un final, mi-am simtit bratele libere.
Fara sa ma gândesc, m-am întors si am fugit. Picioarele mele ma purtau departe de casa, departe de mintile lor, unde nu mai puteam auzi gândurile îngrijorate care ma urmareau. Ce am facut? Ce am devenit?
Am fugit de Bella pentru a o proteja si acum, eram fortat sa fug de langa familia mea, pentru acelasi motiv. În agonie, mi-am dat seama ca eram din ce în ce mai mult monstrul pe care ma luptasem atat de mult sa il suprim. Aduceam doar mizerie în viata celor pe care ii atingeam. Suferinta si dezgustul fata de mine insumi erau prea intense pentru a le mai suporta. Am cazut la pamânt, dorindu-mi sa mor. Sa pot muri….
Atat de trist dar atat de frumos ,incredibil de frumos .
Ce n-as da ca romanul tau sa fie publicat si sa il am in biblioteca mea ….
imi place mult cartea ta si o sa o citesc pana la sfarsit si esti foarte buna .
am gasit cel mai bun mod de relaxare ;)))
cititul :X:X:X …. dar ii si mai bun cand vine vorba de fanfic-ul tau :X:X
pup ai grij de tn :*:**:
Ioanaaaaa….esti aici? 🙂
ce ai facut azi la romana? sa stii ca m-am gandit la tine si ti-am tinut pumnii…sper ca au fost cu folos 🙂
te pupic:*:*
a fost asa si asa 😐 … la prima si a 2 parte a fost usor, da la a 3 a fost textul dramatic si fix pe asta nu l-am inv am spus k nu-l da :))) .. dar am facut la un roman caracterizarea personajului principal si sper sa puna macar un punct ;)) … o sa fie bine, simt asta 😀
o fost de folos ca miai tinut pumnii 😀 pt ca nu mi-a cazut greu la prima parte o fost un text usor si la a 2 parte trebuia sa vb despre cunosterea de sine si am avut ce sa scriu ;)))
Multumesc mult!!! ;;)
te pup dulce :*:*:* ai grija de tn >:D:D:D<
am uitat sa spun, ca am sa citesc in fiecare zii cate un capitol momentan ca nah mai am de inv 😐 … ii cel mai bun mod e relaxare ;))
:*:*:*:* sper sa nu te superi, dar nu stau asa de bn cu timpul 😐 >:D:D:D<
si am sa-ti pun citate si din "suflet ratacit", nu am uitat, dar dupa ce trec de sapt asta 😀
Ioana, ma bucur ca pana la urma a fost bine si sunt sigura ca o sa iei o nota frumoasa 🙂
in privinta capitolelor, poti sa citescti cate vrei tu pe zi…dar poate totusi imi lasi si un mic comm, asa ca un mic semn pe unde treci 😀
in legatura cu citatele celelalte, tu stai linistita, mai intai sa treci de saptamana asta si apoi vb mai mult 🙂
multa bafta in continuare si sa stii ca iti tin pumnii :*
ai grija de tine :* :X
nici macar nu mai stiu ce cuvinte de lauda sa iti mai spun!m-ai lasat masca!
te pupic si multumesc ca imi esti aproape :*
„Bella a aprins lumea mea cu o sclipire orbitoare si, cand am plecat, intunericul m-a cuprins din nou. ”
„Am cazut la pamânt, dorindu-mi sa mor. Sa pot muri….”
Pe cat de trist, pe atat de frumos.Am putut rezista pana cand am citit ca il vor lasa sa plece.Atunci lacrimilie au izbucnit…O sa sune probabil ciudat dar iubesc tot ceea ce ma face sa plang.Sau mai bine spus, doar lucrurile pe care le iubesc ma pot face sa plang.Ghici, ce sentimente am eu pentru fanfic-ul tau?
te inteleg perfect…si eu sunt cam la fel….
ESte superba….Since rimi plk la nebunie…Ma face sa vreau sa citesc mai mult….
multumesc frumos, Alexxa :*
cum am sperat;))
am plans si la cap acesta.mai rau.mi.l imaginez pe edward din ceea ce ai scris.
uite id meu : onytza_01@yahoo.com sau toxic.frankenstein@yahoo.com.sper sa.mi dai add. >:D<
antonya pui foarte multa tristete in ceea ce faci,ma faci sa plang si asta nu am mai facut-o de mul timp….bravo
Antonia,
cati ani ai? Scrii superb si chiar mi se pare ca intelegi esenta relatiei dintre ei si mai ales esenta personajului. Eu sunt filolog si sunt foarte interesata de aceste carti, mai ales de cand am citit partea publicata din volumul 5, perspectiva rasturnata (a lui edward). Te felicit pentru cum scrii. Dar sunt curioasa ce studii ai, pentru ca discursul tau e intr-adevar foarte bun.
saracul edward cat sufera 😦
nu imi vine sa cred ce sentimente profunde….deci esti geniala….tinte-o tot asa..bravo :*
singuratatea lui edward e absolut complesitoarea mi si mi de sentimente te lovesc din plin….singuratate, agonie,disperare,tristete, ura,melanconie,vina…..tot.. si eu care credeam ca nimeni nu poate sa simta mai multe sentimente deodata in afara de mine….este asa de trist….sa ii simiti sentimentele parca o negura te invaluie si devi la fel ca el….dar disperarea nu ajuta poti sa cauti in intuneric acea luminita de la capatul tunelului….dar poate e ascunsa sau poate nu e sortit sa o gasesti niciodata….poate aceea luminita este ascunsa tocmai in bella….soarele lui care luminiaza noaptea si luna care il mangaie ziua….si practic ed tocmai a respins…ultima lui scapare din intunericul devastator care te inghite treptat pana ramane din tine doar o umbra fara viata fara speranta……fara nimik…..doar existi si aceea existenta cam subreda….pt ca oricand poti sa….nu stiu cum sa ma exprim….orincad poti pur si simplu sa iti pui capat acelei existenta…..mrg….este foarte comlpicat de explicat…..e la fel ca si cum ai incerca sa ii explici unui copil tainele universului…..e ca si cum ai incerca sa intelegi tainele viati….a sufletului…a mortii si desigur a vieti….
dar eu am o mare nelamurire….ce legatura are fata din poza cu acest capitol….aceea este Tanya…? sau ma insel….?….si ce treaba are ea pana la urma urmei cu tot ce se intampla in acest capitol…stiu ca si ea apare si ca ii da un sfat lui Ed….dar..hmm ..:D…mrg..
:))) da…deci fata din poza e Tanya…in viziunea mea!!! 🙂 asa o vad eu, dupa descrierile autoarei!!! de ce am ales aceasta poza? ptr ca eu de cate ori spun Denali parca as spune Tanya!! adica ea e, practic figura centrala, practic cand spui Denali, imediat in minte se formeaza un nou cuvant: Tanya!!! adica cel putin asa mi se intampla mie!! sper ca nu suna prea ciudat ceea ce spun si sper ca nu sunt singura careia i se intampla asta! 😀
eu intotdeauna cand aud denali ma gandesc la irina….la durerea ….si totodata refugiul lui edward…si dupa vine Tayna..mrg..
ok tu chiar incerci sa ma faci sa plang?Doamne cat de trist poate sa fie ficul asta.E cel mai bun fic pe care l-am citit
suferinta lui edward…sincer pot sa zic ca esti asa de gneiala incat in momentele de fata ma simt ca si el…amortita…fara viata…si cand am auzit veninul din cuvintele ei m-am infuriat asa de tare incat cred ca putea toata casa sa ia foc:))….esti o scriitoare foarte buna…
Eva, ma bucur cu adevarat ca iti place ficul si sincer, venind din partea ta, complimentul chiar ma face sa rosesc! :”>
Eu te admir foarte mult ptr ceea ce scrii. Imi place foarte mult Never Think! il citesc de la inceput si imi place stilul tau lejer dar si profund cumva! 🙂
si eu te pupic :* si abia astept sa citesti si continuarea!! sunt tare curioasa ce parere vei avea de Lucian!! ;))
antonya…cred ca e o confuzie…:D…eu nu sunt Eve cea care scrie Never Think..de super multe ori lumea ma confundat….:D…si imi pare rau ca poate ai fost dezamagita din cauza faptului ca nu sunt ea..:D
Ooooo!! Doamne, imi pare rau, rau, rau!!!! iarta-ma!! :”> eu…chiar nu am stiut…..imi pare rau….sper ca nu te-am suparat!! 😦
nu e ok …mi se intampla des:D..
way ce trist…imi pare asa de rau de edward…rosalie e chiar o fiinta oribila…sincer egoista care se gandeste numia la ea…niciodata nu am suportat ipocrizia ei…..daca a fost frumoasa si toata lumea o iubea cand a fost on nu inseama ca ea mereu trebuei sa fie cea mai frumoasa…..nu inseamna ca nu trebuie sa ii pese de nimik….decat de ea si de ego-ul ei….urasc persoanele ca ea…le dispretuiesc..pt inganfarea lor…pt comportamentul lor…pt cea ce sunt si pt ca exista…bine cred ca am cam exagerat :))…:))…dar sunt intr-un moment extrem de prost…acum…mai prost decat de obicei…
Ai redat intr-un mod cat mai fidel trairile lui Edward, asta implica cunoastere si sensibilitate…ce zici?
Nu am avut timp sa-ti dau un feedback pana acum, dar stii cum e: mai bine mai tarziu, decat niciodata!
Dorina, ma bucur ca iti place si urmaresti povestea!! :* :* :*
multumesc 🙂
sunt singura care da comment capitolului astuia?……oricum e sooper…daca vrei poti sal citesti si pe al meu..:www.alicebeautifulvampire.wordpress.com….si te rog…daca ai id de messenger adaugama in lista ta:bianca.puie
Alice, te-am adaugat in lista mea de mess! :* cand intri sa imi dai si tu add…pupici
super capitolul … recunosc ca este greu sa iti imaginezi toata suferinta lui Edward …
Marina, multumesc…ptr ca citesti in continuare povestea si ptr ca iti place…:*