M-am oprit în pragul usii, uitandu-ma la Bella cum dormea. Desi stiam ca ea era în siguranta, gândul de a ma separa de ea, chiar si pentru o perioada scurta de timp, era atat de dureros! L-am auzit pe Charlie plimbandu-se nerabdator în camera de zi asa ca am respirat adanc pregatindu-ma mental pentru orice ar fi avut Charlie de spus.
Suntem aici, daca ai nevoie de noi, Edward. Gândurile lui Carlisle pluteau în mintea mea in timp ce ma indreptam spre scari. Esme si eu suntem aici daca ai nevoie de ajutor in discutia cu Charlie.
Charlie se plimba prin camera ca un leu in cusca, dar se opri imediat ce a auzit scartaitul scarilor sub picioarele mele. Se opri la baza scarilor si se uita la mine in timp ce ma apropiam. Trasaturile fetei ii erau modificate de furia ce fierbea in el si pumnii ii erau stransi in pumni intr-un aer amenintator.
– Tu, vino cu mine, a spus el aratand spre pieptul meu. Trebuie sa vorbim.
Imi facu un mic semn sa-l urmez afara. Daca crede ca va scapa asa de usor se inseala amarnic. Poate ca, Bella ma va uri pentru asta, dar este pentru binele ei. Sper ca doarme si ca nu va auzi aceasta conversatie.
Am urmat pasii lui Charlie pe aleea din fata casei. Jeep-ul lui Emmett era plecat, dar i-am vazut pe Carlisle si Esme asteptand în Mercedes. Brusc, Charlie s-a întors spre mine confrundu-ma cu o privire amenintatoare.
– Ei bine, ce ai de spus despre toate astea, tinere? a întrebat, vocea fiindu-i caustica.
– Eu nu stiu ce pot sa spun, nu stiu ce sa spun altceva decât…imi pare rau! Stiu ca plecarea brusca a familiei mele a fost dificila, dar…
– Dificila? Asta trebuie sa fie subestimarea secolului! Ai vreo idee ce-ai facut cu ea? Ce s-a intamplat cu ea de când ai plecat? Ea a fost complet distrusa. Ai luat-o afara, în padure si ai lasat-o acolo. Am cautat-o ore intregi si când am gasit-o era complet distrusa. Ea a fost deprimata luni de zile! striga el la mine in timp ce vena de la tampla ii pulsa cu putere.
Am vazut amintirile lui cu Bella de cand am plecat si pana in prezent. Erau lucruri noi, erau piesele de puzzle care lipseau din viziunile lui Alice, dublate de disperarea lui. Era mult mai greu sa le rezist , perspectiva lui Charlie era mult mai rea decat ce vazusem in mintea lui Alice.
M-am uitat în jos, fixand pietricelele mici din betonul de sub picioare, in timp ce amintirile imi invadau minea. Desigur, stiam exact ce facusem cu ea. O distrusesem! Mi-am trecut nervos degetele prin par.
– Ei bine…? m-a intreba Charlie, incrucisandu-si bratele pe piept si batand nervos din picior.
M-am uitat în sus, vazând ura din ochii lui.
– Au fost situatii care nu au putut fi controlate. Este rau ca am las-o, dar nu pot schimba ceea ce s-a întâmplat. Tot ce pot face este sa va promit ca, de aici inainte, voi face tot ce-mi sta în putere s-o fac fericita pe Bella. Eu n-o voi mai parasi niciodata. O iubesc prea mult ca s-o mai ranesc. Am încercat sa-i împartasesc regretul meu sincer si dragostea pentru fiica sa, dar îndoiala i-a umplut ochii.
Dragoste? Glumeste?! Fata lui Charlie se înrosi, atat de tare incat parea ca exploadeze.
– Sa fi sigur ca n-o vei mai rani! Eu nu-ti voi mai da posibilitatea asta. Ea doar a inceput sa traiasca din nou, sa treaca peste durerea cauzata de plecarea ta, de ce chiar acum a trebuit sa te intorci? Daca crezi ca am de gând sa-ti permit sa te joci cu inima ei….ei bine, mai gandeste-te! Nu esti binevenit în viata ei, ma auzi? Nu vreau sa te mai vad vreodata trecand de usa asta, din nou! adauga el aratand nervos spre usa casei lui.
– Cu tot respectul, domnule, dar cred ca asta este decizia Bellei, i-am raspuns calm.
Si-a strans cu putere mainile in pumni.
– Iti interzic sa te mai apropi de ea! striga el agitand un deget spre mine.
Ea este fiica mea si atâta timp cât traieste sub acoperisul meu, va asculta de regulile mele. Si în cazul în care nu functioneaza, o voi trimite inapoi sa locuiasca cu mama ei, adauga el, dar vocea era deja ezitanta. Totusi, sper sa nu se ajunga aici. Nu vreau sa ma despart de ea, completa el in gand.
– Doar pleaca. Te rog, pleaca si nu te mai întoarce. Tu nu esti bun pentru ea. Ea incepuse sa fie fericita din nou. De ce a trebuit sa se întoarca? Nu pot s-o vad trecand iar prin iadul acela. Eu…doar nu pot…
Simteam cum culoarea se scurge din ochii mei in fata durerii incredibile din gandurile lui Charlie. Si avea dreptate! Nu eram bun pentru ea, dar nu mai puteam lupta cu asta. O iubeam pe Bella cu fiecare fibra din corpul meu si nu exista nimic care sa schimbe asta. Speram ca inca, ma mai iubea si ea. Daca mi-ar cere ea sa plec, as face-o pentru ea, dar decizia asta trebuia s-o ia Bella si nu altcineva. La naiba! Nu-i voi permite lui Charlie sa ia decizia in locul ei.
Am aruncat o privire fugara spre Mercedes si i-am vazut pe Carlisle si pe Esme coborand din masina. Charlie se uita la parintii mei apropiindu-se.
– Charlie, imi pare bine sa te vad din nou, Carlisle l-a salutat, intinzandu-i mâna. Charlie i-o scutura si dadu din cap aprobator.
– Dr. Cullen, cred ca trebuie sa vorbim despre aceasta situatie.
– Desigur. Edward, cred ca ar trebui sa faci o mica plimbare in timp ce noi vom discuta cu seriful Swan! apoi, doar pentru mintea mea adauga: Nu-ti face griji. Cred ca pot rezolva situatia. Doar ca el e prea furios acum pentru a avea aceasta conversatie cu tine. Stai pe aproape.
Am dat din cap si m-am întors, mergand spre padure, infundandu-mi mâinile în buzunarele pantalonilor. Ii puteam simtii ochii lui Charlie arzandu-mi ceafa in timp ce ma indepartam usor.
– De ce nu mergem în casa sa stam jos? Ar fi bine, Charlie? il intreba Carlisle folosind tonul lui linistitor.
– Da, haide sa intram, raspunse Charlie.
Am asteptat sa intre în casa dupa care am urcat urcat repede in copacul de langa dormitorul Bellei si am incercat sa deschid fereastra, rugandu-ma ca ea sa nu fie blocata. Din fericire nu era, asa ca am deschis-o si am intrat in liniste in camera ei.
Bella dormea in aceeasi pozitie in care-o lasasem eu si parul i se revarsa, incadrandu-i fata. Buzele ei erau curbate într-un zambet usor in timp ce dormea, iar fata ii era pasnica. Respiratia si bataile inimii ei erau muzica pentru urechile mele.
M-am asezat în balansoar si am închis ochii, ascultand conversatia din camera de jos.
Prin ochii lui Carlisle, am vazut ca Charlie inca se plimba prin fata lor, intr-un du-te-vino fara sens. Era vizibil agitat, dar încearca sa-si controleze temperamentul în fata Carlisle.
– Charlie, incepu Carlisle. Charlie s-a oprit pentru moment, ridicandu-si privirea catre tatal meu. Ochii lui erau obositi si fata trasa. A ridicat o cutie de bere de pe masa si lua o inghititura.
– Charlie, nu am avut nici o idee ca lucrurile vor evalua in acest mod, atunci când ne-am mutat. Mi s-a oferit o pozitie foarte profitabila într-un spital din Los Angeles si am decis sa-l accept. Uram ideea de a dezradacina familia atât de brusc, dar cu o asa familie mare, pentru a-i sprijini, am simtit ca e mai bine sa accept postul. Sunt sigur ca poti întelege asta. Carlisle mintea fara probleme.
Charlie si-a trecut degetele prin parul ciufulit si lua o alta gura de bere.
– Bineînteles ca nu e vina ta pentru mutare. Ai o familie si trebuie sa faci ce este mai bine pentru ei. Nu e vorba de asta. Este doar…modul în care fiul tau s-a comportat cu Bella.
– El se simte teribil, interveni Esme. Daca este o consolare, din momentul in care i-am spus despre plecare, el a fost absolut pierdut. Niciodata nu l-am vazut atat de suparat.
Charlie pufni neincrezator, micsorandu-si ochii in timp ce mai lua o gura de bere.
– Daca lui i-a pasat atât de mult de ea, de ce-a lasat-o? De ce nu a cautat-o niciodata? Niciun telefon, niciun e-mail, nicio scrisoare…nimic. Daca si lui i-a fost tot atat de greu pe cat spune-ti de ce nu a incercat sa ia legatura cu ea?
– Suntem partial de vina pentru asta, Charlie. Am simtit ca ar fi mai usor pentru amândoi daca rupeau orice legatura. Stiu ca relatiile la distanta sunt adesea mai dificil de suportat, decât o separare. Am crezut ca o despartire era mai buna decat o relatie la distanta.
– Alice ne-a spus cat de dificila a fost separarea pentru Bella, a adaugat Esme. Imi pare atat de rau sa aud asta… Stii cât de dramatici sunt adolescenti, pentru ei totul este o chestiune de viata si de moarte. Nu am avut nicio idee ca sentimentele lor erau atat de puternice.
Charlie clatina din cap în frustrare.
– Oricine putea vedea ca ei doi erau nebuni unul dupa altul. Dar, totusi sunt prea tineri. Ei n-au experimentat inca viata. Este nevoie de maturitate si intelepciune pentru a intelege cu adevarat ce este dragostea.
Carlisle dadu din cap fiind de acord.
– Ai perfecta dreptate, Charlie. Ei sunt tineri si de multe ori dragostea este mai mult alimentata de hormoni decât de intelect. Cu toate astea, suntem de parere ca interzicerea relatiei lor ar fi o greseala…
Charlie il întrerupse repede uitandu-se stupefiat la el.
– Ce vrei sa spui?
– Cresterea a cinci adolescenti a fost o provocare, Carlisle chicoti, punandu-si usor mana pe genunchiul lui Esme. Dar unul din lucrurile pe care le-am învatat este ca, atunci când le interzici ceva, nu faci decat sa-i impingi exact in acea directie. Daca le vom interzice sa se mai vada, mai mult ca sigur ei vor gasi o metoda de a incalca interdictia, vazandu-se in secret. Eu unul, prefer sa mentin un dialog deschis si sincer cu fiecare dintre copii mei, in felul asta reusind sa-i monitorizez mai atent. Mi-e teama ca, daca vom eticheta relatia lor ca un subiect tabu, atunci ei vor gasi o multime de minciuni si tot vor continua sa se vada.
Charlie isi mîngîie barba gândindu-se. Hmm, are dreptate Dr. Carlisle. Nu-mi place sa recunosc dar are dreptate. Bella este încapatânata si stiu ca, daca vrea sa-l vada, n-o voi putea opri. Eu n-o pot controla mereu.
Charlie lasa sa iasa un oftat învins.
– Eu chiar nu stiu ce sa fac. Niciodata n-am mai vazut-o pe Bella asa. Ea a fost deprimat de luni de zile. Nu mai vorbea cu prietenii ei, abia manca, isi petrecea cea mai mare parte din timp inchisa in camera ei. Si nu era nimic pe care sa-l pot face pentru a o ajuta. Ea era, practic, catatonica. Daca ma intrebi pe mine, nu e sanatos. Nimeni nu ar trebui sa depinda atat de mult de cineva. Sincer, nu a fost ca si cum cineva o parasise, a fost ca si cum cineva ar fi murit. Mi se rupe inima. Vreau s-o protejez. Nu mai vreau sa treaca din nou prin asta. Ea seamana atat de mult cu mine si…chiar nu stiu ce sa fac. Nu stiu daca exista ceva ce pot face.
Carlisle se intinse usor si-si puse o mana, reconfortant pe umarul lui Charlie.
– Stiu ca este dificil, dar cred ca ar fi mai bine sa lasam lucrurile sa curga de la sine. Pot sa te asigur ca sentimentele lui Edward fata de Bella sunt foarte puternice. Descrierea reactiei Bellei nu este diferita de cea a lui Edward. Poate ca sunt tineri, dar sunt convins ca ei sunt cu adevarat indragostiti. Eu nu vreau sa-mi pierd fiul si banuiesc ca nici tu nu vrei asta pentru Bella…
– Ai dreptate, aproba Charlie. Nu-mi place sa spun asta, dar ai dreptate. Daca le vom interzice relatia mi-e teama ca vor fugi impreuna si niciodata nu-i vom mai vedea.
– Ai luat decizia corecta, Charlie, il incuraja Esme zîmbind usor. El i-a intors zambetul si apoi il intreba pe Carlisle, schimband subiectul:
– Deci, asta inseamna ca va veti muta inapoi in Forks?
– Este o posibilitate, raspunse Carlisle. Am descoperit ca am pierdut linistea din Forks. Un oras mare precum Los Angeles, nu ni s-a potrivit prea bine. Dar asta trebuie sa discut cu toata familia, plus ca trebuie sa vorbesc mai intai cu conducerea spitalului. Daca orasul ne vrea înapoi, as dori sa ne reintoarcem.
Charlie dadu din cap si lua mâna lui Carlisle, strangandu-o scurt, indreptandu-se apoi sovaielnic catre Esme dandu-i o imbratisare usoara. Carlisle privea amuzat.
Ascultasem in liniste conversatia, simtindu-ma mizerabil. EU cauzasem toate problemele, EU imi ranisem si familia si pe Bela si pe toti cei dragi ei…si totusi, tatal meu lua asupra lui toate greselile mele. Mi-am plecat capul, apasat de jugul vinovatiei! Cu siguranta soarta era mult prea buna cu mine…eu nu-mi meritam familia, nu meritam bunatatea si iubirea tatalui meu si cu siguranta nu meritam nici iubirea Bellei! Dar, aici chiar nu mai puteam face nimic! O iubeam prea mult ca sa mai pot renunta la ea!
Oftand usor, m-am ridicat si m-am indreptat spre patul Bellei, apelcandu-ma si sarutandu-i usor fruntea. Ea zâmbi stins si se cufunda mai adânc în perna ei.
– Ma intorc în curând, i-am promis. Apoi, fara zgomot am sarit pe fereastra indreptandu-ma spre padure.
Edward! Carlisle ma striga in minte. Poti sa te intorci.
Am zambit usor si m-am indreptat spre ei. Parintii mei stateau la baza scarilor, tinandu-se de mana si Charlie statea pe veranda, tinandu-si mainile in buzunar. Ochii ii erau fixati asupra mea, inca furios si neincrezator. Daca o vei mai rani vreodata, vei avea de-a face cu mine…
– Haide, fiule. E timpul sa mergem, ma instrui Carlisle. Doar juca-ti rolul de adolescent, Edward.
– Dar…?l-am intrerupt eu.
– Edward, trebuie sa avem o reuniune de familie. Sa-l lasam pe seriful Swan cu Bella. Ea are nevoie de odihna si îmi imaginez ca au si ei destule de vorbit. Carlisle si Charlie au schimbat o privire de întelegere.
Jucandu-mi rolul de adolescent suparat, m-am bosumflat uitandu-ma in jos, analizandu-mi pantofii si luand atitudinea unui adolescent incapatanat.
– Voi putea s-o vad mai târziu? am întrebat.
– Vom vorbi despre asta. Haide acum, a spus Esme, ajungând langa mine. Si-a infasurat bratul in jurul taliei mele conducandu-ma catre masina.
– Iti multumesc pentru timpul acordat, Charlie. Te voi tine la curent.
Charlie dadu din cap privindu-ne cum urcam in Mercedes. A stat pentru un moment, uitandu-se dupa masina noastra si, intr-un final se intoarse intrand in casa.
– Multumesc, i-am spus tatalui meu.
Carlisle dadu din cap si Esme mi-a zâmbit.
– Totul se va rezolva, dragul meu. Pentru moment, doar sa mergem acasa. Nu-ti face griji, sunt sigura ca Bella va dormi ceva timp.
Am aprobat usor indreptandu-mi apoi privirea catre copacii ce se estompau in fata mea, in timp ce Carlisle acelera spre casa noastra. Gândurile mele erau doar la Bella. Dupa aceste luni in care fusesem despartiti, chiar si aceasta scurta separare era zguduitoare pentru mine. Mi-am strans bratele pe piept simtind cum senzatia familiala a golului din mine se intorcea din nou. Mi-am strans ochii si m-am concentrat sa-mi alung aceste ganduri din mintea mea. In schimb mi-am umplut mintea cu amintirile recente cu Bella: felul în care am simtit-o în bratele mele, sentimentul de bucurie completa atunci când mi-am dat seama ca era în viata, pielea ei moale cand mi-am apasat buzele pe fruntea ei.
Am deschis ochii pentru a vedea casa noastra apropiindu-se. In toate aceste luni, am crezut ca nu voi mai vedea niciodata casa noastra. Aceasta era prima casa pe care cu adevarat o simteam ca o casa pentru mine. Forks era primul oras unde m-am simtit ca acasa. Totul era din cauza Bella. Când eram cu Bella, eram acasa. Ea era bucata din viata mea, care-mi lipsise intotdeauna, ca un puzzle incomplet, ea a completat imaginea.
Rosalie statea pe capota BMW-ul ei, strangandu-si mâinile, cand am intrat in garaj. Ea s-a uitat la mine, cu ochii plini de regrete. Nu puteam inca sa merg spre ea, dar i-am zambit usor cand am coborat din masina. Ea mi-a intors zâmbetul si a sarit de pe capota, urmandu-ne în casa.
De îndata ce am deschis usa, Alice navali peste mine, înfasurandu-si bratele în jurul meu. M-am dat un pas înapoi, luat prin surprindere de brusca si viguroasa ei îmbratisare.
– Sunt atât de fericita, Edward! Totul va fi foarte bine, jubila Alice.
– Nu te bucura inca. Trebuie mai intai sa vorbesc cu Bella, i-am raspuns.
Alice mi-a prins barbia între degetele ei subtiri si mi-a zâmbit.
– Taci, baiete stupid, ma certa ea, atingandu-mi tampla cu degetul ei. Nu trebuie sa astepti pentru asta. Eu pot vedea deja ca totul va fi minunat. Vei fi din nou impreuna cu Bella. Si ea va fi din nou prietena mea! Oh, nu mai pot astepta! Se indeparta de mine, intr-o exuberare totala sarind in sus si batand din palme. Arata ca un mic spiridus si entuziasmul ei ma molipsi si pe mine asa ca m-am trezit instantaneu razand. Doamne, ce dor imi fusese de Alice!
M-am uitat in jur la chipurile membrilor familiei mele. Toate erau luminoase. Ma asteptam sa vad furie si frustrare dupa plecarea mea, dar toti erau cu adevarat fericiti ca ma intorsesem. Gandurile lor erau pline de dragoste si de speranta, acum ca intregul chin trecuse.
Am simtit o palma pe spate.
– Ce bine ca te-ai intors acasa, frate. Pur si simplu nu era la fel fara tine, exclama Emmett. Toti au dat din cap, aproband spusele lui, impartind aceleasi sentimente.
Bratul lui Esme aluneca în jurul meu tragandu-ma spre canapea, indemnandu-ma sa stau langa ea. Ne-am asezat în tacere si pentru o clipa degetele ei imi mangaie fata obosita. Mi-am aplecat capul sprijinindu-mi obrazul de palma ei micuta in timp ce ea continua sa se uite in ochii mei.
– Dragul meu, esti bine? m-a întrebat ea ingrijorata, asa cum numai o mama ar putea fi.
Am dat din cap.
– Da mama, sunt bine. Nici nu-ti pot spune cat de rau imi pare pentru ceea ce ti-am facut…pentru ceea ce v-am facut tuturor. M-am oprit, uitandu-ma in jur la chipurile familiei mele. Am fost egoist si tot ce pot spune este: IMI PARE RAU! Stiu ca e putin, dar…
Esme ma intrerupse, clatinand din cap.
– Nu, dragul meu. Te rog, nu-mi cere scuze. Ai facut ceea ce ai considerat ca e bine. Noi întelegem asta. Suntem pur si simplu fericiti ca tu si Bella sunteti in siguranta si sunteti acasa.
Carlisle statea în spatele meu, si i-am simtit mainile pe umerii mei. M-am uitat in sus, la tatal meu, asteptându-ma sa vad dezamagirea în ochii lui, dar tot ce am gasit a fost compasiune. El a înteles durerea mea, el a vazut agonia mea, el imi sprijinise fiecare decizie pe care-o luasem, indiferent daca era sau nu de acord cu ea. Si acum, iata-l aici in spatele meu, cu ochii plini de dragoste pentru fiul care, în cele din urma, s-a întors acasa. Am schimbat un zâmbet, vazând întelegere în ochii lui.
– Deci, trebuie sa mai discutam despre intoarcerea noastra sau deja decizia e luata? Am întrebat, privind în jurul camerei, la fetele familiei mele.
– Se pare ca decizia a fost deja luata, raspunse Carlisle, aratand spre Alice, care continua sa sara in sus de entuziasm. Chicoti vazand entuziasmul ei si, in curand, toti ne-am alaturat si camera s-a umplut de rasete.
– Haide, Eddie, ma ataca Emmett cu celebra lui porecla, haide sa mergem sa gasim niste lei de munte. El apuca de bratul meu si începu sa ma traga spre usa. Cu coltul ochiului, am vazut-o pe Alice îndreptandu-se spre scari, murmurand un cantec in gand. M-am întrebat ce vazuse si de ce imi bloca accesul la mintea ei, dar am indepartat gandul cand Emmett vorbi.
– Hai omule, cred ca esti mort de foame!
– De fapt, eu sunt bine. Mai pot astepta. As dori cu adevarat sa ma întorc la Bella.
El mi-a dat o privire surprinsa uitandu-se cand la Carlisle, cand la mine.
– Esti sigur?
– Da, absolut, am zâmbit.
Carlisle încuviinta, si cu asta, am iesit din casa indreptandu-ma spre padure. Aerul rece se simtea minunat pe pielea mea. Stiam ca ar trebui sa merg la vanatoare, dar nevoie mea de a fi langa Bella anula totul. Stiam ca ar trebui sa fiu slab, dar fiind cu ea ma simteam puternic. Am fugit repede si doar in cateva momente, eram la fereastra ei.
Intrand in camera, am închis ochii si am respirat adânc, zîmbind la familiaritatea parfumul ei. În tacere, m-am asezat langa ea, am imbratisat-o, strangandu-o usor la pieptul meu si, chiar daca ea dormea, in somn, s-a ghemuit langa mine. Am sarutat-o usor pe frunte si mi-am inchis ochii. Eram acasa!
scrii foarte frumos sh ai un talent pe kre nu multi il au ,e prima oara knd iti las comentariu pentru k nu am stiut ce cuvinte sa marcheze frumusetea fiecarui capitol dar acm nu am mai suportat sh a trebuit sa spun k capitolele lui stephenie meyer sunt depasite de ale tale sh sper sa continui sh q celelalte carti
:X:X:X succes pt urmatoarele capitole
scrii foarte frumos sh ai un talent pe kre nu multi il au ,e prima oara knd iti las comentariu pentru k nu am stiut ce cuvinte sa marcheze frumusetea fiecarui capitol dar acm nu am mai suportat sh a trebuit sa spun k capitolele lui stephenie meyer sunt depasite de ale tale sh sper sa continui sh q celelalte carti :x:X:X:X succes pt urmatoarele capitole
cand pui urmatorul cap?
Tu scrii atat de frumos,incat eu nu gasesc suficiente cuvinte ca sa comentez.Felicitari.
imi place f mult……cand pui urmatorul capitol?:)
Roxy,in curand voi posta si urmatorul capitol…deocamdata ieri am fost la premierea filmului la Bucuresti…apropo, a fost FENOMENAL!! 😡 😡 😡
Voi ati fost? v-a placut? 🙂
urmaresc de mult acest fan fic desi nu am postat nici un comentariu pana acum. imi pare rau ca te apropii de finalul lui pentru ca ai facut o treaba excelenta cu el. sper sa mai scrii si alte fan ficuri:*:*:*:*
🙂 ma bucur ca iti place poveste si , sincert si mie imi pare rau ca se termina…. 😦 m-am atasat de ea…
cred totusi ca voi mai scrie… 😉 nu ma opresc acum… :))
:*
nu o puteam spune mai bine decat Corinna sau mai bine decat Adutza…si sper ca dupa ce termini acest fic extraordinar sa mai ai idei si pentru inca unul,doua,trei(sau cate vor mai fi)…te pupic si te felicit!:*:*:*
superb capitol…ca de fiecare data.
abia astept cap. urmator
pupici!!!:*:*
felicitari antonya foarte frumos ca intotdeauna redai foarte bine emotile lui Edward te pup si abia astept urmatorul capitol….
idem Corinna….Extraordinar!:x…succes in continuare!te pup!
incep si eu cu finalul.. este atat de frumos incat am lacrimat, este foarte emotionant..
ca de obicei, ador ceea ce scrii si imi place la nebunie capitolul…
gandurile lui Carlisle si iubirea neconditionata si calda a lui Esme, nebunul de Emmet si leii lui de munte, si bineinteles zgubilitica de Alice.. este totul atat de perfect.. iar gandurile lui Charlie sunt atat de specifice.. lui:)) incat ai zice ca ai degetele si mintea lui Stephenie, chiar mai bn de atat;));))
chiar imi place fooooaarte mult.. imi place imi place :X(*):X
exceptional =P~=P~
sa nu mai mentionez gandurile lui Edward, si atitudinea sa, este romantismul in persoana.. este… asa cum ne-a obisnuit, sensibil, iubitor, romantic, un suflet curat .. :X:X
te pupik. abia ast urm. capitol… :X
da…ma trezesc si eu sa dau comm….ca o intarziata ce sunt ..:D..oricum sunt de acord in totalitate cu Corinna …mi se frange inima cand ma gandesc ca e app pe sfarsite …..nu vreau:((…m-am atasat atat de mult de fic de personaje de modul tau absolut mirific de a descrie de a povesti de a relata totul incat parca acum mi-ai baga un cutit in inima …cand ma gandesc ..parca mi-ai luat bomboana mult dorita sau jucaria dar acum nu cred ca se mai pune la varsta mea asa ca hay sa schimbam bomboana si jucaria cu visele si sperantele….parca mi-ai distruge visele ..nu stiu mai ales cand termini fiecare fic parca ….nu mia ma pt ce sa traiesc….parca mi-ai smulge o man un picior ceva ….hay ca am inceput sa dramatizez pe aici si nu e bun deloc….aspet cu aceeasi tristete si nerabdrare capitolul urmator:(((((
Felicitari Antonia, minunat capitol.
Ai o abordare extrem de bine acordata cu stilul descris de S.Meyer. Ai surprins foarte bine familia lui Edward, discutiile dintre ei, caldura si legatura puternic emotionala dintre ei.
Minunat, scrii foarte bine.
Astept cu muuulta rabdare capitolul urmator pentru ca stiu ca va fi cel putin la fel de bun ca si celelalte, scrise deja.
Felicitari si inspiratie maxima in continuare.
Imbratisari calde tuturor.
super … pacat ca se termina … felicitari :*:X
si uite momentul de care imi era frica…am terminat tot…dumnezeule nu mai am rabdare pana la publicarea urmatorului capitol…apropo..cand se va intampla asta??in fine….mult succes si inspiratie in continuare si multumesc ca imi suporti comentariile disperate…abia astep urmatorul capitol :*
Da, Crina, ai ajuns si la ultimul capitol postat! 😉
Eu iti multumesc ptr fiecare comm si ptr fiecare incurajare de-a ta! Ma bucur mult ca ti-a placut totul si sper ca l-ai regasit pe Edward in fiecare capitol citit!
In legatura cu urmatorul capitol, incerc sa-l public pana vineri dar nu promit!! Nu te supi pe mine, dar chiar nu pot promite…nu depinde numai de mine 😀
:* :* :*
super tare…imi place foarte mult capitolul ti-a iesit foarte bine,ai descris sentimentele lor foarte bine,imi place foarte mult,te pricepi antonya si deabea astept urmatorul capitol.
Succes in continoare…:*:X
Multumesc scumpa!!
:* :* :*
Nici nu-ti imaginezi cum mi se chirceste inima cand citesc aceste ultime capitole. Fiecare fraza imi intra in inima si ma face sa vreau mai mult dar totodata, ma izbeste realitatea ca fiecare cuvant ma duce catre sfarsit si chiar daca acesta este unul fericit- ei doi impreuna- nu ma pot desparti asa de usor de povestea asta. Mai tii minte cand mi-ai spus ca nu stii ce o sa te faci cu mine atunci cand vor veni aceste capitole?..Ti-am raspuns ca ma voi pune in mijlocul patului si voi incepe sa plang! Ei bine…:))))
In capitol acesta ai pus accest pe familie ceea ce apreciez foarte mult. In carti nu este punctat atat de mult acesta parte. A fost foarte interesant dialogul dintre Carlisle, Esme si Charlie si mi-a placut pentru ca le-ai redat prin acea conversatie personalitatea aparte a fiecaruia.
Sunt atat de nerabdatoare pentru urmatorul capitol…
Felicitari, Antonia!:X:*:*:*>:D<
Ufff….inteleg perfect sentimentul Cori!!! Si eu ma simt tot asa…. 😦 Sincer si mie imi pare rau ca povestea se apropie de sfarsit…..asa de mult m-am atasat de ea…..poate parea stupid ce spun, din moment ce sunt autoare si nu cititor….dar, pe bune acum….uneori chiar nu-mi doresc sa se termine…. dar, ca orice in viata asta – totul are un inceput si-un sfarsit! Deh, noi nu suntem vampiri ca sa nu existe decat inceput….fara sfarsit…
suuuuper
pe cand urmat cap?