Saptamânile treceau cat am calatorit prin paduri si pe terenuri accidentate. Lucian, niciodata n-a mai întrebat nimic de Bella si pentru asta, din nou, ii eram recunoscator. Amintirile cu ea nu plecau niciodata din mintea mea, dar eram bucuros ca tineam la distanta de mine durerea si golul din piept. Prima explicatie pentru felul in care se imbunatatise starea mea, se datora metodelor cu care Lucian reusea sa ma distraga.
Mi-am concentrat toata energia pe vânatoarea Victoriei. Am salutat aceste distrageri, dar si compania noului meu prieten, care încerca sa adopte stilul meu de viata – vegetarian. Dorinta lui de a continua prietenia cu mine il determina sa se hraneasca cu sangele animalelor, chiar daca nu ii aducea nici o placere.
“Bleah!!”
M-am uitat în sus de la vanatul meu pentru a-l vedea pe Lucian strangand la piept un cerb, cu toate ca nu se mai hranea din el; se uita la el cu o privire de revolta pe fata. El a observat ca il priveam si, lasand animalul sa cada la picioarele sale, sopti.
„Îmi pare rau”, isi ceru el scuze.
„Nu e nevoie. Stiu ca asta nu este situatia ideala pentru tine. Nu trebuie sa…” El a ridicat mâna pentru a ma intrerupe.
„Eu va bucur de prietenia ta si respect stilul tau de viata. Atâta timp cât voi calatorii cu tine, am sa încerc meu sa fiu cel mai bun. În afara de aceasta, nu-mi pot imagina ca ai dori sa ramai in urma cu urmarirea asteptandu-ma pe mine sa vânez în oras.”
“Dar data viitoare, o sa gasesc unele portite.”– adauga el in gand.
Credeam ca nevoia de a vana era mai mult in mintea mea. Nevoia de a ma sustine pe mine era o prioritate. Dar trebuia sa recunosc ca importanta acesteia a scazut cand durerea din gatul meu a devenit de nesuportat. Singura motivatie care ma facea sa merg mai departe era dorinta de a o gasi pe Victoria.
„Multumesc,” Am murmurat.
El ma aproba si reveni la vanat.
* * * * *
Traseul pe care-l urmam ne-a adus în Colorado, in sud. Traseele Victoriei erau destul de intortocheate si adesea greu de urmat; strabateau campiile americane, ca si cum simtise ca era urmarita. Nu conteaza, voi persista. Cu cat erau mai noii traseele ei, cu atat mai disperat eram sa o gasesc. Eram coplesit complet de dorinta de a o distruge.
La un moment dat m-am intrebat ce s-ar intampla atunci cand, in sfarsit o voi prinde. Stiam ca o voi ucide. Nu de lupta imi era frica, ci de ceea ce urma dupa. Odata ce misiunea mea era terminata, ce urma pentru mine? Nu mai aveam nici un scop. Nici o distragere. As fi din nou singur, as suferi pentru o eternitate… Nu, poate nu pentru o eternitate. Singura licarire de speranta pe care o gaseam era faptul ca Bella nu va trai vesnic. Desigur ca nu-i doream sa moara cat mai repede, ba, din contra…opusul. Speram ca ea sa aiba o viata lunga si fericita, plina de dragoste si de veselie. Dar eu nu as putea trai într-o lume în care ea nu ar exista si stiam ca a doua zi dupa moartea ei, as urma-o si eu.
Offff, stiam ca nu voi putea fi, cu adevarat, alaturi de ea niciodata. Cerul era rezervat pentru îngeri, ca Bella, nu pentru cei blestemati. Cu toata sinceritatea, am recunoscut ca nu-mi era frica de iad. Suferinta pe care o înduram de la despartirea de Bella era mult mai rea decat iadul.
Stiam ca tatal meu, Carlisle, credea ca exista ceva si pentru noi, dupa moartea noastra. Desi el incercase de multe ori sa am convinga, aducandu-mi nenumarate argumente, eu credeam ca sufletul meu era deja pierdut si atunci cand voi muri, pur si simplu as inceta sa exist.Binenteles, asta daca puteam muri. Poate ca voi exista pentru totdeauna, in ciuda eforturilor mele de a disparea…
Gândurile mi-au fost intrerupte de sunetul din buzunarul meu. Am scos micul telefon argintiu, ducandu-l la ureche si am spus : „Alo?”
„Edward”, am recunoscut imediat vocea familiara de la capatul firului.
„Buna, Alice.”
„Edward, ce mai faci?” ma întreba ea.
„Trebuia sa-mi dai neaparat telefon ca sa afli ce fac, Alice?” Am tachinat-o eu, incercand sa par oarecum iritat.
„Ok, ai dreptate”, si rasul ei cristalin imi suna la ureche. Apoi, vocea ii deveni serioasa. „Dar e asa de bine sa-ti aud vocea…Mi-e dor de tine.”
Am inchis ochii, imaginea surorii mele, Alice, aparandu-mi in fata. Un mic fior trecu prin corpul meu. Imi era dor de ea. Dar nu, nu trebuie sa spun asta. Trebuie sa fiu puternic.
„Ce fac ceilalti, Alice? Sunt bine?” . Mi-am amintit de ziua in care plecasem de langa familia mea. Dezamagirea si tristetea lor m-au urmarit mereu in tot acest timp.
„Carlisle s-a stabilit si si-a ocupat postul la spital aici in Ithaca si se bucura ca preda la Cornell. Jasper studiaza filozofia tot la Cornell.”
„Ce fac Emmett si Rosalie?”
A ezitat.
„Ce e, Alice?” Am rugat-o.
A respirat adanc. Am simtit nelinistea ei. „Au plecat.”
„Ce? Cum adica au plecat?” vocea mea a sunat vehement gandindu-ma la egoismul surorii mele.
„Nu e chiar asa, Edward. Aminteste-ti, ei erau deja plecati în Africa, cu putin timp înainte de … „s-a oprit înainte de a mentiona numele ei.
Apoi a continuat: „Ei au decis sa îsi continue calatoriile. Sunt undeva în Europa, chiar acum. ”
„Cum au putut sa plece? Nu e indeajuns de greu pentru Carlisle si Esme sa indure lipsa mea?” Am continuat incercand din rasputeri sa-mi frânez furia. Dar mici fisuri au început sa se formeze incercand sa sparga concentrarea mea asa ca am tacut, urât-o pe sora mea pentru egoismul ei.
„Edward, era prea dificil pentru ei sa ramâna. Îmi pare rau, stiu ca nu vrei sa auzi asta, dar nu mai e nimic la fel de cand ai plecat. Esme bantuie in jurul casei ca si cum ar fi pierdut ceva. Nu e prea placut.”
Am suspinat usor auzind cata durere provocasem familiei mele. Puteam s-o vad pe mama trista, cu inima franta si pe tatal meu, dezamagit. Mi-am închis ochii, coplesit fiind de vina.
„Îmi pare rau,” am reusit sa soptesc.
„Edward te rog, nu… Noi stim cat e de greu pentru tine si te-am inteles. Ai nevoie sa fii singur acum. Desi, vad ca nu esti complet singur. ”
„Nu, mi-am gasit o… un prieten.” Am ranjit la Lucian, care se uita la mine cu un zambet usor pe chip.
„Ma bucur ca nu esti singur Edward. Asta e chiar bine.”
„Da”, eram de acord. „Deci, spune-mi, ce ai mai facut? Te-ai obijnuit cu scoala?Cum e inceputul anului? „
„De fapt, nu. Am fost prinsa intr-un mic proiect de-al meu.” Tonul ei era ezitant dar trada si un oarecare entuziasm.
„Spune-mi, te rog!”
„Ei bine, mi-am cautat propria meu istorie. Datorita – immm – recentelor informatii despre crearea mea, am fost sa-mi caut familia. Sau, ma rog, ce a mai ramas din ea… ” Ea a fost atenta sa nu mentioneze numele Bellei si modul in care obtinuse aceaste informatii despre trecutul ei – de la James.
„Am reusit sa dau peste azilul unde mi-am petrecut ultimii ani din viata mea umana. Despre parintii mei insa nu am aflat prea multe. Am verificat toate ziarele vehi de la biblioteca dar familia mea nu era prea des mentionata; se pare ca nu faceau parte din marile cercuri sociale ca sa merite sa se scrie despre ei. Am gasit intr-un mic articol cateva cuvinte despre logodna parintilor mei. De asemenea, intr-un alt ziar am gasit anuntul despre nasterea mea. Apoi in altul…despre moartea mea.” Vocea ii era asa de mica incat chiar si pentru mine era un pic dificil s-o urmaresc. “Mi-am gasit mormantul.” Acum vocea ii era stinsa de-a binelea. Un fior puternic imi zgudui trupul gandindu-ma la durerea lui Alice. La fel de incet, ea continua. “ Numele meu este Mary Alice Brandon. Curios, data de pe foaia mea de internare in acel azil este aceeasi cu cea de pe piatra funerara. Bineînteles, eu înca nu stiu cine m-a schimbat sau de ce, dar am descoperit ca aveam o sora mai mica, pe nume Cynthia. Anuntul logondei ei era trecut intr-un ziar; asa am aflat de ea. Fiica ei – nepoata mea – inca mai traieste in Biloxi.”
„Intentionezi sa o cunosti?” am intrebat-o eu.
„Poate ca voi face o calatorie si voi arunca o privire sa o vad. Dar voi pastra distanta. Ce i-as putea spune? Hei, a trecut mult timp dar eu sunt matusa ta. Nu, nu am murit, ce te face sa crezi asta? Si da, am apelat la chirurgia estetica. Inca mai arat ca la 17 ani nu?” Alice râse, distrata de propria gluma si sunetul vocii ei, ca de clopotel, umplu telefonul. Nu m-am putut abtine si am ras si eu.
Vocea ei parea multumita, „E bine sa te aud din nou ca razi, Edward.”
Am zâmbit in sinea mea, era ceva ce devenise tot mai frecvent. Si asta datorita noului meu prieten. Lucian ma privea. Curiozitatea era clara pe chipul lui.
„Alice, te rog sa tranzmiti toata dragostea mea la toata lumea. Asigura-te ca Esme si Carlisle vor fi bine. ”
„Asa voi face… si Edward?”
„Da”?
„Te rog sa te intorci cat mai repede acasa. Stiu ca vrei sa o prinzi pe Victoria si sper ca vei putea sa o faci, dar te rog sa nu stai departe de noi prea multa vreme.”
„Eu nu pot face orice promisiune, Alice.”
A oftat cu dezamagire. „Ok, frate mai mare. Dar, te rog, sa tinem legatura.”
„Asa vom face. La revedere, Alice. ”
„La revedere, Edward.” Am inchis telefonul punandu-l la loc in buzunar.
M-am uitat la Lucian; el privea, dincolo de mine, pe chipul lui citindu-i-se melancolia. „Este bine ca ai o familie caruia ii pasa atat de mult de tine.”
Am aprobat, fiind de accord cu el. Era o placere sa aud vocea surorii mele, dar mi-am reamintit cat de dificil imi era sa stau aproape de familia mea fara sa o distrug. Mi-am închis ochii, am inspirit adanc si m-am uitat în sus, la Lucian.
„Putem continua?” A întrebat el.
Am aprobat si m-am ridicat in picioare. „Sa mergem,” I-am spus.
Am continuat s-o urmarim pe Victoria dupa parfumul ei. Am calatorit atât de multe mile de teren incat aveam impresia ca totul arata la fel. Mirosul bolnavicios de dulce imi umpluse narile, atat de mult incat imi era teama ca ma voi obisnuii cu el si nu-l voi mai putea distinge.
Am inhalat profund, obligandu-mi mintea sa se concentreze. Peisajul se estompa sub picioarele noastre, cu cat inaintam mai mult.
“Ai auzit? Se pare ca vine cineva.”
“Uita-te acolo. Hai sa vedem cine se apropie.”
Gândurile imi invadara mintea, rupandu-mi concentrarea. Puteam detecta un miros vag al altui vampir. O usoara adiere trecu peste fata mea. M-am intors si am prins bratul atacatorului împingandu-l departe de mine si, înainte ca el sa poata face o miscare, l-am apucat de gat. Ochii i se marira de surpriza.
“Ce? Cum?”
Confuzia puse stapanire pe mintea lui neintelegand cum de reusisem sa-i ghicesc miscarea inainte ca el sa apuce sa ma atace. Lucian m-a strigat cand un alt vampir il fixa la pamânt.
„Ce vrei?” Am marait, ochii mei fixandu-l cu o privire rece.
„Eu…eu… doar… sunteti pe teritoriul nostru,” murmura vampirul care ma atacase pe mine. M-am uitat repede la celalalt vampir care-l imobilizase pe Lucian si am marait agresiv in directia lui.
„Suntem doar in trecere” Am sasait printre dinti fixandu-l cu privirea. „Lasa-l în pace! Da-i drumul!” i-am cerut, fixandu-l in continuare.
„Lasa-l sa plece, Kraven” vampirul pe care-l oprisem ii ordona celuilalt.
Imediat ce vampirul slabi stransoarea, Lucian a sarit in picioare. Treptat am slabit stransoarea, dandu-i drumul vampirului care incercase sa ma atace, dar corpul mi-a ramas rigid, intr-o pozitie defensiva.
„Voi atacati fiecare vampir care trece pe aici?” Am intrebat, incercand din rasputeri sa ma calmez. Ochii mi s-au ingustat, cautând in gândurile lor orice indiciu de înselaciune.
„Doar pe cei care vor sa vaneze aici. Avem datoria de a ne apara teritoriul. In general, nu vedem multi vampiri pe aici, dar mai întâi a fost un cap-rosu si acum voi doi. ”
Speranta m-a umplut la mentionarea numelui Victoriei. Era evident ca, “cap-rosu” era Victoria. „Spune-mi despre vampirul cu parul rosu. Când ai vazut-o? Unde mergea? Ai vorbit cu ea? ”
„A vanat pe teritoriul nostru la un moment dat. Dar, mai întâi de toate, de ce ma întrebi de ea? „. Se holba la mine cu un amestec de curiozitate si dispret pe fata.
„Este o poveste lunga,” am raspuns.
„Ei bine, cred ca este corect ca avem un schimb de informatii. Daca-mi spui povestea ta poate imi dai un motiv pentru care ar trebui sa-ti raspund la întrebari.” Un mârâit puternic iesi din pieptul meu si el a facut un pas înapoi ezitant.
„Hei, calmeaza-te. Uite, numele meu este Scott iar el este Kraven.” A raspuns . „Noi nu avem nimic cu tine si cu partenerul tau, doar ca nu ne place prezenta altora care vin pe terenul nostru cu scopul de a vana. Dar voi se pare ca sunteti de ceva timp pe drumuri. De ce nu mergeti pana la noi acasa? Va spalati si apoi, poate vom avea o conversatie placuta – sper. Dupa care puteti sa va continuati calatoria.”
Nu aveam încredere în acesti vampiri ciudati, dar le citisem gândurile si erau intr-adevar sinceri. Trebuia sa le accept oferta si asta pentru ca aveam nevoie de orice informatie despre Victoria.
„Bine”, am raspuns, facandu-i semn lui Lucian sa vina langa mine. Am continuat sa ma concentrez, în speranta ca voi gasi in gândurile lor informatiile de care aveam nevoie, dar mintile lor erau intunecate de curiozitate si confuzie.
Scott a inceput sa mearga si noi l-am urmat. Am mers cateva sute de metri iesind din adancul verde al padurii. Am observat o mica cabana din lemn. Trebuie sa admit ca aceasta avea o arhitectura frumoasa chiar daca se vedea clar ca era destul de veche. Era o portita atragatoare pentru oamenii care cautau un loc in care sa poposeasca in drumetiile lor.
Scott a deschis usa invitandu-ne sa intram. Mica camera era slab luminata. Cateva carti erau imprastiate pe o canapea veche.Alte zeci erau aranjate intr-o mica biblioteca pe peretele opus. Draperii groase, de un albastru inchis, impiedicau razele de lumina sa intre pe fereastra. Mirosul de lemn si carti vechi imi asalta narile.
Scott ma privi pentru o secunda si apoi traversa repede camera indreptandu-se spre un dulap aflat in apropiere. A deschis un mic sertar si a scos cateva haine. Mi le arunca spunandu-mi: “Arati de parca ti-ar folosi astea!”
Am intors imbracamintea pe toate partile, uitandu-ma la ea. Mi-am ridicat, apoi privirea pentru a ma uita la Scott. El imi arata o usa mica spunandu-mi: “De ce nu te duci sa te speli?”
I-am aruncat o privire precauta lui Lucian, apoi intorcandu-ma spre cei doi vampiri am zambit usor. Scott a inclinat din cap si mi-a facut semn sa merg la baie. Mintea mi-a ramas concentrata pe gandurile celor doi vampiri ciudati, dar am intrat in mica baie, inchizand usa dupa mine. Ma simteam destul de agitat in jurul acestor vampiri asa ca am simtit nevoia sa raman vigilant, pastrandu-mi concentrarea asupra gandurilor lor.
In baie am pus hainele pe un mic scaun si sprijinindu-ma de chiuveta mi-am ridicat privirea uitandu-ma la reflectia mea din oglinda intunecoasa. Abia m-am recunoscut. Fata mea ramasese stabilita în durere, ochii mei erau goi. Mi-am coborât capul, inchizandu-mi ochii si am respirat adanc.
Din spatele pleoapelor mele inchise, Bella zambea in fata mea. Am alungat imaginea din capul meu si deschizandu-mi din nou ochii mi-am facut un mic inventor al aspectului meu. Îmbracamintea meu avea semne de purtare extrema. Milele de alergare pe terenuri dure lasase urme pe imbracaminte. Acestea incepuse sa se rupa si multe pete de un verde profund erau impregnate in material. Uitandu-ma la haine, am clatinat din cap; nu m-am gandit niciodata cat de ravasit era aspectul meu. Daca m-ar fi vazut Alice asa… In timp ca ma dezbracam, lasand imbracamintea sa cada intr-un morman pe podea, un zambet mic imi aparu in coltul gurii, imaginandu-mi reactia surorii mele.
Am tras perdeaua si dand drumul la apa, am intrat sub dus. Apa curata începu sa curga peste pielea mea rece, indepartand orice urma de murdarire.
Închizandu-mi ochii, m-am relaxat si mintea incepu sa lucreze. Am vazut iar chipul frumoasei mele. Bella. Oare ce facea ea acum? Imi simtea oare lipsa cu tot atata disperare cu care i-o simteam si eu? Imaginea din spatele ploapelor imi zambea indemnandu-ma sa vin la ea. M-am vazut pe mine mergand, alergand spre ea.Bratele ei erau deschise, in asteptare. Aproape ajunsesem la ea cand, brusc, distanta dintre noi a crescut. Ea continua sa zâmbeasca si sa astepte cu rabdare. Am început sa fug, dar distanta dintre noi se marea si mai mult; era ca si cum nu mai aveam vigoarea de a ma apropia de ea. Agonia puse stapanire pe mine si m-am prabusit pe podeaua dusului. Mi-am cuprins picioarele cu bratele si mi-am strans buzele cu putere in incercarea disperata de a opri strigatul care ameninta sa iasa printre ele.
Nu pot ajunge la ea. Nu voi putea sa mai fiu cu ea din nou. Niciodata. Constientizarea faptului ca nu voi putea sa ma mai întorc niciodata ma coplesi. Mi-am strans mai puternic bratele in jurul meu simtind cum un murmur tacut crestea in pieptul meu. Dorinta de a fugi, de a ma intoarce inapoi la ea era irezistibila. Dar, ca in viziunea mea, nu eram capabil sa ajung la ea. Poate ca imi era frica. Poate ea ma ura acum… Nu puteam sa dau vina pe ea, chiar daca ma ura. Fusese decizia mea de a pleca. Facusem o promisiune. Promisiunea de a nu mai reveni niciodata in Forks. Promisiune pe care intentionam sa o respect. Dar, acum recunosteam, era o prostie! Nu din cauza promisiunii nu ma intorceam. Nu ma intorceam pentru ca imi era teama de respingerea ei. De ura ei. Promisiunea era doar o scuza…adevaratul motiv acum nu era altul decat frica. Niciodata nu as putea suporta dispretul de pe fata ei. NU. Mai bine suport aceasta pustietate si disperare… Acum ma agatam doar de idea ca ea ma iubise. Deocamdata era suficient pentru a ma sustine.
M-am ridicat de pe podea si am lasat apa sa curga prin parul meu si pe fata mea, imaginandu-mi ca picaturile de apa de pe fata erau lacrimi. Lacrimile pe care mi le doream cu disperare. Lacrimile care mi-ar fi usurat durerea enorma din mine. Am stat asa nemiscat pentru un moment. Apoi, am inchis robinetul si m-am intins pentru a ajunge la prosop.
Nerabdator sa scap de sub tortura gandurilor mele, m-am îmbracat repede cu hainele care imi fusesera date. Surprinzator, îmbracamintea mi se potrivea destul de bine, chiar daca pantalonii erau un pic cam scurti. Per ansamblu era bine. Un tricou alb cu albastru si o pereche de pantaloni simpli, negri. Hainele pe care le purtasem pana atunci le-am aruncat in cosul din colt si, inainte de a deschide usa, am ascultat cu atentie.
„Deci, care-i treaba cu el?” , l-am auzit pe Kraven intrebandu-l pe Lucian.
„El a trecut prin multe. Sunt impreuna cu el pentru a-l ajuta in urmarirea acestui vampir care a amenintat-o pe – immmm – partenera sa.” Ii explica Lucian.
„Ce vampir? Cap-rosu?” A întrebat el.
In acel moment am deschis usa si toti ochii s-au intors uitandu-se la mine. Am traversat camera si i-am intins mana lui Scott. El a luat-o si eu i-am multumit calduros pentru ospitalitea lui. Scott ma invita sa stau jos. M-am asezat pe un scaun de lemn, sprijinindu-mi mainile pe masa din fata mea. Mi-am dat seama ca eram in bucataria casei.
„Lucian mi-a spus ca sunteti in trecere pe aici, urmarind pe cineva.”
Am inclinat capul, intr-un gest de aprobare.
„Poti sa-mi explici de ce?” A întrebat el. Privirea mea l-a cautat pe Lucian, cerandu-i ajutorul. Nu mai puteam suporta sa spun inca o data povestea. Era prea dureros.
Lucian intelese si adauga: „Il doare prea mult sa vorbeasca despre asta. Practic,acest vampir a amenintat-o cu moartea pe cea mai importanta persoana din viata lui. Noi o urmarim ca o masura de protectie.”
S-a uitat la mine si vazand agonia de pe chipul meu o umbra de tristete ii trecu peste fata. Am inclinat capul usor, aproband spusele lui. Apoi el se ridica si merse la baie.
„Ei bine, atunci,” Scott a început, „Am vazut-o pe cap-rosu, cred ca e cea pe care o cautati, trecand pe teritoriu nostru, cu o saptamâna în urma. Noi nu am putut s-o prindem din urma. A vanat pe teritoriul nostru si, apoi, dandu-si seama ca e urmarita a fugit reusind sa-si piarda repede urma. E foarte abila la asa ceva. Noi am renuntat sa mai alergam dupa ea pentru ca era evident ca nu avea intentia sa stea prin zona.”
„Stii cumva in ce parte a plecat?” I-am cerut.
„Ea calatorea spre sud, cred ca in aceeasi directie unde margeti si voi.”
Am inclinat din cap, gandindu-ma la aceasta noua informatie. Eram dezamagit ca nu vorbisera cu ea. Daca vorbeau cu ea, acum poate stiam unde se indrepta si de ce. As fi avut o sansa mai mare sa o prind.
Degetele mele bateau cu nerabdare pe masa cat timp il asteptam pe Lucian sa iasa din baie. Apreciam generozitatea lui Scott si a lui Kraven, dar eram nerabdator sa-mi continui vanatoarea. Victoria avea o saptamana avans fata de noi si fiecare secunda care trecea o ducea si mai departe de mine.
M-am ridicat repede cand am auzit deschizandu-se usa de la baie. Lucian a avazut nerabdarea de pe chipul meu si a dat din cap, aproband in gand decizia mea. El s-a uitat la Scott si spuse : „Iti multumesc pentru amabilitatea ta. Dar, acum cred ca ar trebui sa plecam.”
Kraven pufni, dar Scott ii spuse dand mana cu el: „Tu esti mai mult decât binevenit aici”. Apoi intorcandu-se si spre mine, imi intinse mana spunand-mi: “Va dorim o calatorie rapida si speram sa aveti succes în eforturile voastre.” El ne zambi cu simpatie, si am iesit din cabina mica.
„Trebuie sa ne grabim”, am strigat la Lucian si am si inceput sa alerg. „Avem mult timp de recuperate daca vrem sa o prindem din urma.”
Lucian incerca sa-si pastreze viteza potrivita cu a mea. Alergam din nou prin padure cu viteza fulgerului. Noua urgenta forta picioarele mele sa alerge mai repede decât au avut-o vreodata pana acum si am putut sa vad ca Lucian începea sa ramana în urma.
„Haide, tine-te dupa mine!” Am tipat. Oboseala nu era o problema. Am fost întotdeauna cel mai rapid si noua determinare pe care o aveam ma facea sa alerg chiar mai repede decat pana acum.
Imaginea Bellei mi-a aparut in fata ochilor. Alergam spre ea. Alergam din ce in ce mai repede, incercand cu disperare sa miscorez distanta dintre noi. Chemarea ei era irezistibila, iar dragostea mea pentru ea ma facea sa alerg si mai repede. Si mai repede.
“Stai, opreste-te! Alergi prea repede. Nu mai pot sa tin pasul cu tine.”
Gândurile lui Lucian imi urlau in minte, dar, prins in viziunea mea, le auzeam in soapta. Am traversat râurile si muntii, fara sa ma opresc nici macar un moment pentru a ma uita inapoi. Nu o vedeam decat pe ea in fata ochilor. Uitasem de orice altceva in afara de ea.
Intr-un final am incetinit ritmul si m-am oprit cand mirosul de om ma izbi din plin. Concentrarea mea scazu si m-am intors sa vad daca Lucian ma urma. Dar el nu mai era acolo, in spatele meu. În tacere, am inceput sa-l caut. Sa caut orice semn al prezentei lui. Vinovatia ma dobori cand mi-am dat seama ca il lasasem in urma. Il parasisem. Si pe el. Mai intai pe Bella. Apoi familia mea. Si acum si Lucian. Mi-am plecat capul de rusine. Sunt un monstru….
numele asta…kraven, parca aparea prin underworld:)
si eu sper, ca si fetele, sa il mai gaseasca pe Lucian…si totusi ce abilitate are 😕
voiam sa te intreb ceva…dialogul pe care il are cu bella la inceput…este exact ca cel din new moon??
pacat de Lucian 😦 …oricum Edward e cel mai important asa ca inca o data m-ai lasat fara cuvinte :*
sper ca il mai gaseste….ma rog o sa aflu in capitolul viitor….foatre tare capitolul
way…:((….ce trist….saracul acum banuiesc ca nu il va mai gasi…:((…si va ramane singur….gata si cu confidentul lui….care il facea…sa zambeasca sa rada…:(…pff…..ce trist
:X
antonya, draguta, cu siguranta nu ne dorim sa fii obosita si stresata when the big event happens, asa ca ia-ti timpul necesar. iti spun din experienta ca trebuie sa te odihnesti nu in ziua de dinaintea nuntii, deoarece n-ai sa poti, ci cu cateva zile mai deveme.asa ca te asteptam :))) pupici
Simina, multumesc de intelegere!!:*
am postat si cap 8!! ;)sper sa-ti placa…
am terminat de citit toate cele 7 capitole…mi-au plakut…mult de tot…astept cu nerabdare urmatoarele capitole….
Ma bucur mult ca ti-au placut!! incerc in noaptea asta sa atasez si cap 8…dar nu promit nimic….scuze fetelor 😦 chiar sunt franta!! atat am umblat azi… :(ufff…nunta asta ma secatuieste de puteri….o sa fiu o miresica obosita si incercanata… :(( :((((
Nu vrem sa fi o miresica obosita si incercanata. 😦 . Banuiesc ca deja pregatirile si stresul incep sa te oboseasca.
Hmmm…. chiar daca VREAU mult sa citesc urmatorul capitol, eu spun ca tu, si felul in care te simti conteaza mai mult . Asa ca daca o sa te odihnesti, atunci toate o sa mearga mai bine. Zic si eu doar…:-?
:*:*
Corina!!!! multumesc multttt!!!! :X :*
ptr intelegere…ptr sustinere…. :*:*:*
si asa e….am si nevoie de odihna… sincer e mai greu decat ma asteptasem…pregatirile astea sunt tare ….. naspa…. azi am pierdut de tot notiunea timpului….cred ca am intrebat-o pe mama de 3 ori: „ce zi e azi?” :))))) tot aveam impresia ca e miercuri….probabil unde vreau sa treaca mai repede nebunia acestor zile :))
si, crede-ma : si eu VREAU MULT sa termin cap 8 si sa-l postez!! poate, poate reusesc in noaptea asta……sti tu, speranta moare ultima!!! 😉
Eu o sa mor inaintea sperantei!!! :))) ahh..nu putea sa incepa toamna fara ca eu sa ma imbolnavesc…iar!! 😦
Chiar te asteptai ca totul sa mearga perfect si sa ramai „detasata”, asa cum ai fost pana acum?…terapia prin scris se pare ca nu mai are acelasi efect cu cat te apropii cu pasi repezi de eveniment:X nu stiu de ce dar cand ma gandesc la nunta ta devin agitata si nu stiu exact de ce. /:) …parca m-as marita eu!! :)))) .
Oricum, in noaptea asta o sa fiu cu ochii pe blogul tau. :-B :X
:*:*:*
super fanficul..mununat… si tu la fel…aaaa. si casa de piatra:D
Nikol, multumesc mult ptr urare!! :*:*
ma bucur mult ca iti place povestea! 🙂 sper sa o urmaresti in continuare 😉
foarte frumos Antonya.. acum am citit capitolul, am fost plecata..
descrii foarte frumos durerea lui edward.. imi plac dialogurile.. super! Abia astept capitolul 8, sper sa se regaseasca cu lucian ca e asa de pacaaaat…
te pupiiik :*:*
Adutza, ma bucur ca iti place 🙂
si eu sper sa se regaseasca….. ;))
Wow Antonia!!! Este excelent!!
Cap-rosu :))))))))) Criminala!!!
Si lupta care se da in Edward…..Minunat!!!!
Ah si ce se intampla cu Lucian?????………Scrie repede-repejor capitolul 8!!!!!!!!!!!!
Haide ca tre sa vad ce se intampla in continuare 🙂
Super….descrieri foarte bune, dialoguri bine plasate si la obiect….Excelent!!!
Lara, multumesc!! Dulcica ca intotdeauna!!! 🙂 :* Chiar ca iti voi simtii lipsa la greu cand vei pleca…. :-< ufffff…..sper totusi din cand in cand sa mai intri pe mess si sa ma saluti!!
ptr cap 8….mai trebuie sa mai ai rabdare…
imi pare rau ca nu va venii atat de repede…. 😦 dar au cam inceput probele!!! probele ptr machiaj, ptr coafura….imi pare rau fetelor…..va rog sa ma iertati!!! dar nu mai am decat o saptamana pana la nunta si lucrurile incep sa se aglomereze….. 😦 am speranta ca veti intelege…si pe mine si situatia!!!
oricum voi face tot posibilul ca pana luni-marti sa postez si cap 8…..duminica tre sa merg la nunta verisoarei mele…sunt legata de maini si de picioare intr-un fel….. ;))plus ca incepand de la cap 8 lucrurile se cam schimba….se precipita cumva…devin iar profunde si stiti cum sunt eu….vreau perfectiune!! Deh…o mica Alice zace si in mine!!! :))))
Emotionant.Continua,faci un lucru minunat.
Angi, :* voi continua!! sper sa iti placa si in continuare 😉
Foarte frumos.Si mie imi place faza cu „capu-rosu”:)).Ai descris foarte frumos durerea lui Edward.Astept cu nerabdare urmatorul;;).Succes.:*
:))da…nu-i asa ca i se potriveste porecla??
Georgiana, multumesc ca urmaresti povestea! :*:*:*
Ce trist e capitolul…
Ai descris atat de bine astfel incat parca ma simt si eu vinovata…
Astept cu nerabdare in continuare…
:*:*:*
Deea, multumesc ca urmaresti povestea!! ma bucur ca iti place si sper sa-l poti descoperii pe Edward in fiecare capitol. :*:*
E impresionant cum legi fiecare detaliu si combini fiecare detaliu in povestea ta..de exemplu cum ar fi cautarea lui Alice si decizia de a pleca al lui Emment si Rosalie.
E geniala faza cu „cap-rosu” tot imi vine sa rad cand imi aduc aminte de porecla asta :)). Insa apoi m-a atins fiecare cuvant descris atunci cand Edward agonizeaza dupa Bella iar suferinta aceea il cuprinde din nou.
E suuuuuper capitolul! :)) :*
Mmmm…as avea poate o sugestie, sau o pot numi mai degraba o curiozitate…Mi-ar fi placut ca vampirii pe care ii intalneste Edward in calatoria lui, sa aiba puteri specifice, precum acel al lui Edward, de exemplu. Nu stiu..mi s-ar parea mai interesant de aflat capacitatile si abilitatile specifice celorlalti vampiri, chiar daca, asa cum spune Stephenie in cartile ei, nu toti au ceva special.
:))))) Rabdare, rabdare Corinna!!!! :)) poate au…poate nu au…..cine stie…. ;))urmareste povestea si vei afla!!! 😉
:*:*:*
Corinna, multumesc frumos!!! Mi-ai luat o piatra de pe inima. acest capitol e asa unul de legatura si chiar imi era teama ca nu voi putea lega coerent toate ideile si situatiile descrise!! Ma bucur sa vad ca e ok si iti place!!
si mie imi place porecla!! :))))) de cate ori citesc, rad!!!
:*:*:*