Strada era putin luminata. Cateva luminite aruncau umbre lungi peste stazile orasului inca adormit. Ma taram printre aleile intunecate, de ore, cautand in zadar.Victoria nu era pe nicaieri. Parfumul ei parea sa se diminueze cu fiecare pas pe care-l faceam, pâna când acesta a disparut complet.
Frustrarea si furia ma arsese, dandu-mi o puternica durere in stomac. Fusesem atât de aproape! Cum a putut ea sa ajunga atat de departe? Ar trebui sa fiu mai atent data viitoare; binenteles, daca va mai exista o „data viitoare”.
Ma uram pentru ca nu anticipasem toate astea. De cand il omorasem pe James, partenerul ei, Victoria s-a eschivat, ascunzandu-se. Chiar si cu noi toti cautandu-o, ea tot nu fusese de gasit. Acum eu aveam o sansa. Ar trebui sa fiu mai pregatit, sa profit de aceasta sansa.
Frustrarea mea crestea in timp ce ma plimbam pe alei, aiurea, fara tinta, cautand doar indicii. In departare auzeam sunetul unei muzici stridente…rasete…toate veneau probabil dintr-un bar unde oamenii incercau sa-si inece durerile, sa uite de griji, sa se distreze. Am oftat adanc. Daca as putea si eu sa-mi inec durerile… Pentru oameni e asa de usor…
Am continuat sa merg pe calea pe care eram inainte de a o pierde pe Victoria. Desigur, ea calatorea spre sud cu un anumit motiv. Cu siguranta avea o destinatie in minte. Un licar de speranta aparu si zambind am inceput sa alerg, urmand aceeasi cale.
Brusc m-am oprit. Sunetul unei alarme de politie si bazaitul unui semnal radio mi-au strapuns urechile.
„Suspectul este femeie, rasa caucaziana, constructie atletica, par lung de culoare rosu. Ultima oara a fost vazuta de pe pozitia de sud – Denrock Avenue. Atentie!! Suspecta este considerata periculoasa si înarmata. Abordati-o cu extrema prudenta.” Politistul anunta prin statie.
Licarul de speranta a devenit rapid un val de adrenalina asa ca am fugit in locul indicat de politie. Am continuat sa ascult adunand cat mai multe informatii.
„Suspecta este cautata în legatura cu o crima. Ea a fost vazuta fugind de la locul faptei. Martorii spun ca a ucis brutal un barbat, care urmeaza a fi identificat. O patrula a fost plasata la granita, in cazul in care ea va incerca sa treaca in Mexic.”
Am zambit la auzul acestor vesti si m-am indreptat spre locul specificat de politisti. Respirand adanc, am prins o slaba adiere a parfumului ei. Veninul mi-a inundat gura si am strans din dinti incercand sa imi domolesc dorinta de ucidere. Am fugit cât de repede am putut, fara sa atrag atentia asupra mea.
Intensitatea parfumului era din ce in ce mai puternica. Ii gasisem din nou traseul. Am accelerat ritmul de alergare, urmand dara de parfum. Odata ce luminile din oras au fost lasate cu mult in urma, am marit si mai mult ritmul, într-un sprint ametitor. Ea nu ar fi putut ajunge prea departe!
O parte din mintea mea cocheta cu ideea de a o suna pe Alice si de a-i cere ajutorul. Dar…nu. Asta trebuie sa fac eu singur. Si oricum, Alice nu cred ca m-ar fi putut ajuta prea mult. Victoria era o creatura instinctuala. Traseele ei erau mereu imprevizibile si neregulate. Cât de repede ar putea vedea Alice, cand Victoria isi schimba traseele atat de imprevizibil? Poate ca acesta era modul în care ea reusise sa ne ocoleasca pana acum. Am fortat gândurile ratacitoare afara din mintea mea si m-am concentrat exclusiv pe instinctul de a vâna. Parfumul Victoriei mi-a umplut narile si m-am concentrat pe urmatorul ei traseu.
Lumina zilei începea, încet, sa domine intunericul noptii. Pentru o secunda, m-am oprit din alergat, uitandu-ma spre orizont. Nuantele delicate de roz si portocaliu aruncau forme ciudate pe cer, alungand definitiv intunericul noptii.
Zorile ce se iveau n-au reusit sa ma impiedice sa continui urmarirea. Atata vreme cat era pustiu in jurul meu, voi continua sa alerg pana cand o voi prinde din urma.
Am continuat sa urmez traseul ei spre sud, realizând ca informatiile politiei au fost corecte. Eram aproape la granita cu Mexicul. Am încetinit ritmul cand am simtit in aer miros de om. In departare am auzit gandurile patrulei de la frontiera. Vroiam sa continui traseul, dar trebuia sa fiu atent. Riscul de expunere era prea mare.
Am suierat în soapta, frustrat, întelegand ca nu mai puteam continua. Inca o data eram fortat sa astept pâna la apusul soarelui. M-am uitat de jur imprejur, ochii mei scanand peisajul, în cautarea unui loc adecvat sa ma ascund de lumina soarelui. La cincizeci de metri distanta, am zarit o conducta de drenaj pe partea laterala a dealului. Dintr-un singur salt eram langa conducta, furisindu-ma in tubul de ciment. Era suficient de mare ca sa pot sta confortabil. M-am rezemat de partea curbata a tubului si mi-am lasat corpul sa alunece, odihnindu-mi capul pe peretele prafuit.
Am inchis ochii asteptand ca imaginea Bellei sa apara in fata mea. Dar, Bella nu era acolo. Nu-mi zambea. Pentru un scurt moment, am fost dezamagit ca nu o vad, dar, în aceeasi clipa am realizat ca pentru un scurt ragaz eram eliberat.
Am stat asa cateva secunde. In fata mea incepea sa apara o imagine. Zambetul Victoriei. Ochii ei rosii. Ochi care ma strafulgerau cu o privire rautacioasa si buzelecare se desparteau intr-un ras isteric. Veninul mi-a ars gatul si dorinta de a o ucide ma dobori.
Imaginea persista in fata mea iar eu o studiam. Miscarile ei ca de felina, atitudinea ei. Mintea mea lucra febril pentru a gasi cea mai buna metoda de atac, in acelasi timp concentrandu-ma si pe gandurile patrulei de politie, rugandu-ma in tacere sa aud ceva care mi-ar indica locul unde ar putea fi Victoria. Dar…nu am auzit nimic.
Erau mai multe posibilitati care treceau prin mintea mea. Fie Victoria nu a ajuns înca aici. Sau se acundea, asa cum facea de obicei. Sau trecuse deja pe aici, iar eu pierdeam minute pretioase stand aici si asteptand. Sau, poate cel mai ingrijorator, am interpretat complet gresit traseul ei si nu mergeam in directia cea buna. Îndoielile incepeau sa-mi afecteze constiinta. Eu nu eram un vanator „calificat” si era foarte probabil sa gresesc…
Stateam aici deja de o ora. Ma simteam obosit. Calatorisem atat de mult… Nu simteam oboseala, ca un om. Corpul meu nu o simtea. Dar imi simteam mintea obosita. Atatea luni, de cand plecasem din Forks, luptasem mult sa-mi pastrez gandurile si emotiile sub control. Era de ajuns pentru a aduce orice om la limita. Mintea mea simtea nevoia de odihna. Inca o data inchizandu-mi ochii, mi-am lasat gandurile sa alunece inapoi la Bella.
* * * *
Am iesit din ascunzatoare cand umbrele intunericului incepeau sa dea tarcoale zidului din ciment. Lumina soarelui scadea si noaptea incepea sa coboare.
Nu exista nici o lumina, nici o raza a lunii in noaptea asta. Nimic care sa-mi lumineze calea, nu ca as fi avut nevoie de ea. O luna noua. Ironia situatiei ma lovii cu toata forta ei. O luna noua ar trebui sa semnifice un nou inceput. Dar atunci cand nu exista nicio luna noua, nu exista nicio luna, nicio lumina, doar intuneric….oare ce ar trebui sa fac?
O noapte fara luna.
Cat de bine reprezenta acest lucru viata mea! Existenta mea devenise o noapte nesfarsita. Un intuneric in care ma chinuiam sa supravietuiesc. Bella a umplut lumea mea cu stralucire.Ea dadu-se un nou sens existentei mele plictisitoare. Brusc lumea devenise fascinanta si pentru mine. Ea ma adusese la viata. Dragostea ei ma schimbase definitiv. În absenta sa, lumea mea a devenit la fel cum fusese inainte, cufundata in intuneric. EU eram din nou cufundat in intuneric. Viata mea, lumea, nu mai prezenta niciun interes pentru mine.
Totul era lipsit de sens.
Am tremurat la acest gândul si mi-am fortat mintea sa se concentreze. Oh, cum imi doream compania prietenul meu…M-am gândit la Lucian. Un alt prieten pe care-l parasisem. Durerea vinovatiei era imensa. Dar totusi, o voce mica dintr-un coltisor din mintea mea, imi spunea ca oricum rezultatul ar fi fost acelasi.
Cât timp am fi putut ramane împreuna? Odata ce Victoria era distrusa, planificasem sa-mi traiasc restul vietii în singuratate. Da, viata. Atata timp cat Bella va trai, voi exista si eu. Da, era mai bine asa. A fost mai bine ca noi ne-am despartit în timpul vânatorii, decat dupa terminarea ei. Cu siguranta, el ar fi facut ce era mai bine ca sa-mi distraga in continuare atentia, dar odata ce Victoria era distrusa, eu nu-mi mai doream distragerea lui. Viata mea fara Bella era complet goala si planificasem sa exist în mizerie, atata timp cat traia si ea.
Zgomotul facut de elicele unui elicopter, mi-a intrerupt sirul gandurilor. M-am chircit la pamant si intr-o secunda eram inapoi in conducta din care iesisem. Incercam sa ma ascund de lumina farului care cerceta cu atentie peisajul.
Am ascultat intens. Politistii palavrageau ceva despre gasirea criminalului si aplicarea legii. Am privit printr-o mica spartura din cilindrul de ciment uitandu-ma la oamenii care coborasera din masinile de politie si cercetau imprejurimile. In total erau sase oameni.
Puteam sa scap usor de ei. Daca fugeam cu viteza maxima acestia nici nu m-ar fi observat. Punandu-mi planul în actiune, am iesit in liniste din conducta si concentrandu-ma pe gandurile politistilor am inceput sa alerg cu viteza maxima spre granita de sud a Mexicului.
„Ce a a fost asta?”
Am zâmbit usor cand am trecut ca o adiere pe langa politisti. Asa cum ma asteptam, au crezut ca totul nu a fost decat o adiere de vant. Am mentinut ritmul alert si mi-au continuat calatoria, sperand sa o gasesc pe Victoria.
Parfumul ei era slab dar, cu toate astea, l-am urmat. Terenul stancos zbura sub picioarele mele in timp ce alergam prin peisajul pustiu. Vantul adia usor peste fata mea, limpezindu-mi mintea si gandurile.
* * * *
Am alergat mile in sir, trecand prin orase si sate, continuandu-mi calatoria. Parfumul ei a devenit mai puternic cand m-am apropiat de un mic sat. Am putut auzi tipete de la distanta si am simtit mirosul de sânge uman care mi-a invadat narile.
În liniste, m-am apropiat de o cladire de caramida, precaut sa ramân nevazut. Acolo, în lumina unui felinar, era o femeie. Picioarele ei erau indoite sub corp, iar fata ii era contorsionata într-o privire de groaza. O alta femeie plângea peste corpul lipsit de viata, jelind în noapte. Doua mici semiluni erau vizibile pe gatul femeii moarte. Parfumul Victoriei plutea in aer. Gretos de dulce…
De ce Victoria vanase din nou? De ce asa de repede? Eram nedumerit, in timp ce incercam sa refac evenimentele. Nu avea sens. Daca dorinta Victoriei vroia sa scape de mine, nu s-ar fi oprit sa se hraneasca. Nu puteam sa cred ca fusese asa de neglijenta, de neatenta.
Mintea mea lucra, incercand sa inteleaga acest „joc”. Ceea ce facea ea nu avea nici un sens. Oare in încercarea ei de a fugi de mine, consumase prea multa energie si acum avea nevoie de hrana? Am scuturat din cap. Nu, nu avea cum sa fie asa.
Poate ca femeia a zarit-o si a recunoscut-o ca fiind cautata de politie, iar ea a ucis pentru as proteja secretul. NU! In cazul asta, Victoria ar fi fost mai atenta, nu ar fi lasat la vedere corpul.
Am fugit de acolo, înca socat de ceea ce descoperisem. Oricat de mult imi displacea ideea, trebuia sa admit ca aveam nevoie de ajutor. Incepeam sa realizez ca nu puteam finaliza aceasta misiune pe cont propriu. Aveam nevoie de sfatul cuiva calificat în lupta, calificat în evadari.
Inca o data am format numarul de telefon al lui Alice. Ea a raspuns, ezitanta.
„Buna, Edward.” Vocea ei era ezitanta. Ea era înca suparata pe mine dupa ultima noastra conversatie.
„Alice, imi pare rau.”
„Stiu,” a raspuns ea. „Si stiu, de asemenea, ca nu ai sunat ca sa vorbesti cu mine.”
„E acolo?”, Am întrebat eu.
„Da, dar înainte sa ti-l dau la telefon vreau sa-ti spun ceva.”
Un geamat usor mi-a scapat printre buze. Imi era teama de informatiile pe care vroia sa mi le dea Alice. Stiam ca ea se temea pentru siguranta mea. Mai mult ca sigur ea va incerca sa ma opreasca sau sa mi se alature. Mi-am tinut respiratia asteptand vestile ei.
„Eu doar…nu vreau sa-ti faci griji pentru el.”
„Sa nu-mi fac griji? Pentru cine Alice? Carlisle este în regula? Ce s-a intamplat?” Panica incepea sa puna stapanire pe mine in timp ce mintea mea tesea zeci de scenarii diferite.
„Lucian… El este bine. ”
„L-am lasat, Alice.” Mi-am plecat capul in timp ce durerea si vinovatia ma copleseau.
„Stiu, dar el e bine. El întelege. M-am uitat cand tu alergai prin padure.Ti-am vazut determinarea si asa a facut el. El nu este suparat pe tine. Stia ca prietenia cu tine era temporara.”
Cuvintele lui Alice mi-au adus putina alinare. Nu era vorba de familia mea. Dar usurarea ca familia mea nu era in nici un pericol a fost repede înlocuita de vinovatia pentru prietenul meu pierdut.
„Ai vazut ce s-a întâmplat cu el, Alice?”, Am întrebat-o.
„Cand el nu a mai putut tine pasul cu tine, s-a întors la cabana mica, la cei doi vampiri cu care v-ati intalnit mai devreme. Ei s-au bucurat cand l-au vazut si l-au primit cu bratele deschise.Se pare ca el are o abilitate in a-si face foarte repede prieteni. Desi…sunt trista sa vad ca esti singur, din nou.”
Un oftat adanc imi iesii din piept. „Trebuie sa recunosc ca imi place sa stiu ca el nu e singur. Mi-am facut atatea griji pentru el. El a fost asa de singur…L-am asteptat, dar el nu m-a mai prins din urma.”
„Edward, poate ca el a simtit ca datoria lui fata de tine a fost completa. El te-a ajutat sa uiti, chiar si pentru o scurta perioada, si sa te concentrezi si pe altceva decât Bella. El a fost în stare sa-ti arate ca este posibil sa te bucuri in continuare de viata.”
Am zâmbit, gândindu-ma la prietenul meu. Cuvintele lui Alice mi-au întrerupt gândurile.
„Am încercat sa-ti spun înainte, dar tu mi-ai închis telefonul…”, a adaugat ea într-un ton insultat.
„Ti-am spus, Alice, imi pare rau… Acum, pot sa vorbesc cu Jasper?” Anxietatea mea era în crestere si frustrarea razbea prin vocea mea.
„Oh, bine,” ofta Alice. Am putut auzi adierea suieratoare a vântului cand ea i-a aruncat telefonul lui Jasper.
„Buna, Edward”, m-a salutat el.
„Jasper, am nevoie de ajutorul tau.”
„Alice mi-a spus ca vei avea nevoie de ajutorul meu. Ce pot face pentru tine? Vrei sa ma întâlnesc cu tine? ”
„Nu, am nevoie doar de o mica parte din experienta ta. Banuiesc ca Alice te-a pus la curent cu urmarirea mea, nu?”
„Da.”
„Atunci stii ca o urmaresc pe Victoria. Am prins-o o data dar ea a reusit sa scape. Am urmarit-o insa dupa parfum, pana in Mexic. Ea s-a hranit chiar inainte de a da peste ea, dar acum, in Mexic a ucis din nou. Poti sa-mi spui, de ce s-ar opri sa se hraneasca din nou, asa repede, stiind ca eu sunt pe urmele ei? Asta nu pot intelege…”
Jasper a tacut pentru un moment, gandindu-se. „Spune-mi, in ce stare era corpul ultimei victime?”
„Era o femeie tânara, parasita în mijlocul strazii. Au existat mai multe semne de muscaturi, iar mirosul de sânge era înca puternic, ca si cum ea nu fusese complet golita. Am presupus ca Victoria a plecat în graba, înainte sa termine.”
„Hmm,” el a cazut pe gânduri. „Edward, te-ai gândit la ideea ca Victoria ar putea face toate astea ca sa te pacaleasca? Ca totul nu e decat o capcana?”
Rotile din mintea mea au inceput sa se intoarca.Posibilitatea asta nu o luasem in considerare. Victoria vroia sa ma atraga intr-o capcana? Oare din vanator ma transformase in vanat? Nu!!! Am respins categoric acesta posibilitate. Ideea ca ea ar face altceva decat sa fuga de mine parea total absurda.
„Sincer, nu cred asta, Jasper. Daca ea ar fi vrut sa scape de mine de ce nu a luptat cu mine la prima noastra intalnire? Ea fuge de pericol, nu vrea sa ma ispiteasca.”
„Poate ca ai dreptate,” a raspuns el, „dar ar fi întelept sa fi in garda. Esti sigur ca nu vrei sa vin la tine? As putea sa te ajut mai bine asa si Esme va fi incantata pentru ca te-ai putea intoarce mai repede acasa.”
M-am gândit putin. Pentru o secunda, ideea de a-l avea langa mine pe Jasper ma atragea. Dar, nu! Asta era doar misiunea mea.
„Nu, Jasper. Familia are nevoie de tine acolo si, in plus, nu te pot tine departe de cursurile tale. Promit ca voi fi precaut. Victoria nu ma va lua pe nepregatite. „
„Bine, Edward, daca tu spui…” s-a oprit si am putut auzi o mica discutie in fundal.
„Uhhh”, a ezitat. „Edward, Alice vrea sa-ti spun ca esti un încapatânat si un prost si ca ar trebui sa-ti înghiti mândria si sa ma lasi sa vin la tine.”
Am zâmbit gandindu-ma la sora mea. Chiar si de la distanta, ea înca avea capacitatea de a ma enerva fara sa-i fac nimic. Am chicoti usor.
„Nu, Jasper. Spune-i lui Alice ca sunt perfect capabil sa am grija de mine. Apreciez îngrijorarea ei, dar cred ca tu esti mult mai folositor familiei mele decat ai putea sa-mi fi mie.”
„Ai grija de tine, Edward. Nu stiu ce m-as face cu doamnele de aici în cazul în care ceva ti s-ar întâmpla.”
„Multumesc, Jasper. Si iti multumesc pentru ajutor. Sfatul tau este nepretuit. ”
„La revedere, Edward.”
„La revedere”.
Am pus telefonul inapoi in buzunar si am îngenuncheat pe pamânt. Mi-am trecut repede degetele prin par gandindu-ma la conversatia mea cu Jasper. Stiam ca experienta lui in lupta ii oferea o perspectiva diferita asupra actiunilor Victoriei.
Teoria lui era interesanta, desi nu parea posibila. Talentul Victoriei era evaziunea. Stia sa scape mereu, parca evaporandu-se. Ea nu s-ar gandii la un plan atat de elaborat, sa ma atraga pe mine intr-o capcana; nu era in natura ei.
Nu, am decis. Ea s-a oprit pur si simplu pentru a se hranii si, in graba ei, a fost neglijenta. Mi-am amintit de sfatul lui Jasper de a ramâne vigilent, dar asta nu m-a descurajat determinandu-ma sa-mi inchei cautarea.
M-am ridicat in picioare si am inceput sa alerg din nou. Fugeam dupa Victoria si inevitabila ei distrugere. Fugeam dupa singura modalitate de a ma rascumpara in fata Bellei. De a ma rascumpara pentru toata durerea pe care i-o provocase plecarea mea. Tot ce conta era siguranta ei. Daca ea traia, puteam sa continui sa exist si eu…
trist dar, foarte romantic:X
pup :*:*:* ai grija de tn>:D:D:D<
inca un capitol fain…ma supara Victoria ca tot scapa..dar asa trebuie sa fie…asta este povestea….faci o treaba minunata :*
da a fost foarte intresant …trecerea aceea de la o stare la alta asa cum a zis si lara este foarte bine structurat si cu un dialog foarte intresant ……..eu m-am gandit din prima ca poate victoria vrea sa il pacaleasca …..sa faca in asa fel incat sa ii piadra urma ….asa cum au facut ei cu james sa ii dea o pista falsa…..dar atunci ar avea nevoie de ajutoare mrg…..este foarte intresant si faptul ca ed chiar daca este un vanator acum adik o vaneaza pe victoria poate sa observe frumuseata din jurul lui …un vampir adevarat se lasa condus in totalitate de instincte si actioneaza fara grija …..dar mi se pare ca se inseala ed …….bella ia schimbat total comportamentu si perspectiva si el crede ca dupa ce sa despartit de ea va deveni din nou ce a fost….eu nu prea cred…..se observa dorinta lui de a proteja oamnei de adevarati vampiri ….si faptul ca el nu situ si patrat dieta chiar daca a fost in preajma sangelui….sunt atatea si atatea argumente ….dar nu pot sa ti le daua cum ca am duc sa pap..:D:*:*
dragut … mi-a placut conversatia dintre jasper si edward …. :)…succes in continuare… 🙂 :X
Mariana :* 🙂
si mie mi-a placut conversatia…. :))
Antonya, cu miile de scuze ca nu am citit mai devreme capitolul, iti spun ca e minunat….ca intotdeauna, perfect structurat si cu un dialog foarte cursiv….imi place conversatia dintre Edward si Jasper….el, Jasper, are atat de putine replici in original, incat apare doar schitat ca si personalitate :)…….Super!!
🙂 Multumesc Lara. stai linistita…si eu am intarziat cu comm ptr pov ta!! dar…ma revansez!!! 🙂
si, ai dreptate in legatura cu Jasper!! mie imi place tare mult personajul….adica nu e usor!! atata timp petrecut luptand, omorand…si atata vointa ptr a renunta!!! atat de mult m-a impresionat in Eclipsa cand vb de Alice… „Pentru prima data de aproape un secol,am simtit speranta!” si chiar imi pare rau ca autoarea nu a insistat mai mult pe el….dar …asta e!!! asa si-a construit ea personajele!!!
:* :* :*
Hmmm , e o vicleana Victoria asta abia astept sa vina momentul cand trebuie sa o omoare si sa ii dea foc, altceva nu merita decat suferinta, cum le a provocat lor , lui Bella si lui Edward….
Edward e mai destept decat , vulpea aia cu cap rosu :)) …imi place aventura lui , de a o prinde pe Victoria , dar trebuie sa se mai gandesca si la binele lui , adica Bella 😀 … si sa speram ca va fi bine .. 🙂
Abia ast urmatorl capitol… sper sa fie in cuurand.. 😀 Poup Antonia …
„vulpea aia cu cap rosu” :)):))) Irina, esti superrrrrrrr!!!! :* :* :*
dap…ai tu dreptate…pacat ca pe Victoria a reusit s-o distruga abia in Eclipsa….dar asta este povestea imaginata de autoare…..in felul asta ne-a tinut mai mult in tensiune, ceea ce nu mi-a displacut deloc! 😉
Asa deci…abilitatea lui Lucian era faptul ca se putea imprieteni foarte usor… asa cum ai zis, era foarte subtila indicatia din capitolele precedente.
„O luna noua ar trebui sa semnifice un nou inceput. Dar atunci cand nu exista nicio luna noua, nu exista nicio luna, nicio lumina, doar intuneric….oare ce ar trebui sa fac?
O noapte fara luna.
Cat de bine reprezenta acest lucru viata mea! Existenta mea devenise o noapte nesfarsita. Un intuneric in care ma chinuiam sa supravietuiesc.”
Fiecare cuvant parca imi rasuna in minte….
Astept urmatorul capitol cu nerabdare, mai ales daca ai mentionat ca fi si o surpriza. 8->:X:X
:*
Corinna, :X:X:X multumesc!!! multumesc ca urmaresti povestea, multumesc ptr ca ma susti mereu cu, comm tale, intotdeauna la obiect. intotdeauna punctezi ceea ce e mai important din fiecare capitol!!! :* :* :*
ma bucur ca explicarea titlului acestui fan fic si-a indeplinit „misiunea”…exact cum ai zis tu: fiecare cuvant sa rasune in minte!!! 🙂
:* :* :*